Articol de Sebastian Culea, George Nistor - Publicat vineri, 21 august 2026, 15:56 / Actualizat vineri, 21 august 2026 15:58
România a încheiat Campionatele Europene U19 de box de la Loznica, Serbia, cu numai două medalii de bronz, după ce Federația a deplasat un lot format din 17 pugiliști, 9 la masculin și 8 la feminin. Niciun român nu a ajuns în finală, iar bilanțul devine și mai îngrijorător dincolo de numărul medaliilor. Șapte dintre înfrângerile delegației s-au produs înainte de limită, prin abandon, cinci la feminin și două la masculin.
Singurul sportiv român care și-a câștigat medalia după un parcurs consistent a fost Denis Alexandrescu, de la CS Dinamo. La categoria 55 kg, pugilistul de 18 ani a obținut trei victorii, cu Ali Zaheer Changazi (Suedia), Michael Deisling (Germania) și Liam Moohan (Scoția), înainte de a ceda în semifinala cu englezul Rueben Huczmann
Bronz fără victorie și un obiectiv surprinzător de mic pentru un lot de 17
Cealaltă medalie, obținută de Elena Anghel (CS Vâlcea 1924) la categoria 80 kg, are în spate un altfel de parcurs. La categoria româncei au fost înscrise numai patru participante, astfel că Anghel a intrat direct în semifinale. Cum regulamentul competiției acordă câte o medalie de bronz ambelor pugiliste eliminate în semifinale, românca avea podiumul asigurat odată ce disputa meciul.
Elena a pierdut primul și singurul meci disputat, 1-4 la puncte cu turcoaica Melisa Eroglu. Prin urmare, România a încheiat Europenele cu două medalii, dar numai una a fost obținută în urma unor victorii în ring.
Bilanțul este cu atât mai greu de explicat cu cât delegația plecase în Serbia cu sportivi prezentați drept candidați la podium și chiar la titlul european.
Denis Cucu, medaliat anterior la Europenele de juniori și câștigător a trei turnee internaționale în acest an, anunța înaintea competiției că se gândește la aur. În același timp, Mădălin Călugăr era deja calificat la Jocurile Olimpice de Tineret din 2026, iar Florin Ulmeanu fusese campion european de cadeți. Și Mirela Cojocaru, multiplă medaliată la Europenele de junioare și tineret, spunea la plecare: „Vreau să mă întorc cu titlul european”.
Cu toate acestea, obiectivul anunțat de staff fusese unul surprinzător de redus în raport cu dimensiunea lotului.
„Mergem la acest European cu gândul de a cuceri cel puțin trei medalii. Avem speranțe la majoritatea sportivilor, obiectivul principal ar putea fi îndeplinit de Cucu, Călugăr, deja calificat la Jocurile Olimpice de Tineret, și de la restul categoriilor”, a declarat antrenorul Marian Pița înaintea plecării.
Cu 17 sportivi înscriși, România își fixase, așadar, un prag minim de numai trei medalii. Nici măcar acesta nu a fost atins.
Au participat, la masculin, 9 pugiliști: Mădălin Călugăr (50 kg, Crișul Oradea), Denis Alexandrescu (55 kg, Dinamo), Andrei Fleseriu (60 kg, CSM Sibiu), Florin Ulmeanu (65 kg, Dinamo), Robert Buzas (70 kg, Godako Gheorghieni), Adrian Chiriță (75 kg, CSM Pitești), Sebastian Bălan (80 kg, Farul Constanța), Vlad Pustai (85 kg, CS Rai Cluj), Denis Cucu (+90 kg, CSM Brăila);
Feminin, 8 pugiliste: Selin Ibram (48 kg, CSM Călărași), Iasmina Moraru (51 kg, CSM Tulcea), Rebeca Muller (57 kg, CSM Drobeta Turnu Severin), Mirela Cojocaru (60 kg, Dinamo), Lia Hasmasan (65 kg, Lia Luk), Andreea Țapu (70 kg, Chimia Rm. Vâlcea), Elena Anghel (80 kg, CS Vâlcea 1924), Adina Boboc (+80 kg, CSS 5 București);

7înfrângeri înainte de limită/RSC a înregistrat România la Europene: 5 la feminin și 2 la masculin. Aproape jumătate din lotul de 17 pugiliști a avut, așadar, câte un meci pierdut înainte de limită.
Efectele „metodei prosopului” s-au văzut la European: toate fetele au pierdut primul meci
Dincolo de numărul medaliilor, există o cifră care ridică probleme serioase în privința nivelului la care România s-a prezentat la Loznica.
Toate cele opt pugiliste din lotul feminin au pierdut primul meci disputat. Cinci dintre ele au cedat înainte de limită. Singura medalie feminină a venit fără nicio victorie, după ce Elena Anghel a beneficiat de un tablou cu doar patru sportive și a intrat direct în semifinale.
Situația readuce în discuție una dintre problemele despre care Gazeta Sporturilor a scris pe larg în investigația publicată în luna mai.
Mai multe surse din interiorul boxului românesc descriau atunci ceea ce ajunsese să fie numit „metoda prosopului”. Acuzațiile vizau în special boxul feminin, unde numărul redus de participante de la anumite categorii permitea unor sportive să ajungă direct în semifinale sau chiar în finale, înainte de a abandona rapid.
„Le aduceau de pe stradă. Efectiv, le luau, picau direct în finală sau semifinală, aruncau prosopul și luau medalie. Sportivul și antrenorul luau prime”, explicau atunci sursele GSP.
Președintele Federației, Vasile Cîtea, a respins categoric acuzațiile. Interesant este că, întrebat de GSP chiar despre ipoteza unei categorii cu patru sportive, Cîtea răspundea: „Dacă ar fi patru sportive într-o categorie și una ia medalie, asta nu înseamnă că cineva a adus oameni doar pentru premiere. Există obligația să lupți pentru rezultat”.
Rezultatele de la Loznica readuc brutal în prim-plan problema selecției și a nivelului de pregătire al sportivilor trimiși să reprezinte România.
Abandonurile nu s-au limitat la lotul feminin. Alte două înfrângeri înainte de limită au fost înregistrate la masculin, ceea ce ridică bilanțul la 7 meciuri pierdute prin abandon/RSC.
RSC (Referee Stopped Contest) înseamnă meci oprit de arbitru înainte de limită, atunci când oficialul consideră că un pugilist nu mai poate continua în siguranță.

Problemele de selecție fuseseră reclamate public încă din primăvară. Dorel Simion spunea atunci pentru Gazetă că există „probleme la selecțiile care se fac” și insista asupra unui principiu elementar: „Normal ar fi ca cel mai bun să fie în lot și cel mai bun să reprezinte România!”.
În primăvară, România a deplasat 11 pugiliști la Cupa Mondială din Brazilia și nu a obținut nicio medalie, rezultat criticat dur din interiorul boxului. La acel moment, Viorel Pătrășcoiu, unul dintre cei mai experimentați arbitri internaționali români, întreba: „Unde se duc banii și de ce rezultatele sunt atât de slabe?”.
0victorii au obținut cele 8 pugiliste ale României: toate au pierdut primul meci disputat. Elena Anghel a cucerit bronzul la 80 kg într-o categorie cu numai patru participante.
Cazul Alexandrescu. Nu era în planurile lotului, apoi a devenit cel mai bun român la European
Cazul lui Denis Alexandrescu aduce în atenție modul în care s-a făcut selecția. Tânărul sportiv a fost, de departe, pugilistul român cu cel mai solid parcurs la Loznica. A câștigat trei meciuri și a ajuns până în semifinalele categoriei 55 kg.
Din informațiile GSP, Alexandrescu a ajuns în programul lotului național cu numai trei săptămâni înaintea Campionatelor Europene.
Pugilistul dinamovist nu se afla inițial în vederile staff-ului pentru competiția din Serbia, iar includerea sa în program s-a produs după ce antrenorii săi de la CS Dinamo au insistat pe lângă reprezentanții Federației pentru ca sportivul să primească o șansă.
Tocmai boxerul care nu fusese inițial în planurile lotului a devenit singurul român care a obținut o medalie în urma unui traseu cu victorii.
Alexandrescu i-a învins succesiv pe Ali Zaheer Changazi, Michael Deisling și Liam Moohan. După victoria cu scoțianul, CS Dinamo remarca faptul că sportivul „a boxat inteligent, punctând de la distanță în fața unui adversar care a venit ca un tăvălug”.
Parcursul său s-a oprit în semifinale. Rueben Huczmann s-a impus prin RSC în repriza a doua, după ce românul a fost numărat de două ori.

„Denis a acuzat o evidentă stare de oboseală și nu a putut ține ritmul cu englezul Rueben Huczmann, care s-a impus în repriza a doua, după două numărători. Denis nu a fost niciun moment în dificultate, dar efectiv nu a mai putut răspunde la atacurile englezului”, a mai completat clubul dinamovist.
Conducerea Federației s-a confruntat în ultima perioadă cu o opoziție puternică. Peste 100 de membri afiliați au semnat pentru convocarea unei Adunări Generale și revocarea lui Cîtea, printre inițiatorii demersului aflându-se Dorel Simion, Alexandru Scarlat și Victor Leu. Cîtea și membrii Biroului Federal au fost ulterior reconfirmați în funcții până la încheierea mandatului.
Dorel Simion, după dezastrul din Serbia: „Acestea sunt vacanțe pe bani publici!”
Dorel Simion, campion mondial în 1997 și medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Sydney 2000, a reacționat dur după bilanțul României de la Loznica.
Fostul antrenor al lotului de tineret precizează că vorbește acum din postura de analist și anunță că va realiza un raport asupra situației, pe care intenționează să îl înainteze Comitetului Olimpic și Sportiv Român și Agenției Naționale pentru Sport.

„Vreau să atrag atenția pentru binele boxului românesc. Până anul trecut am fost și antrenor la lot. Voi face o analiză a tot ceea ce se întâmplă, pe care o voi depune la Comitetul Olimpic și Sportiv Român.
Pe mine m-au înlocuit de la tineret pentru că nu mi-am îndeplinit obiectivele, deși de multe ori le-am și depășit. Vrem să știm și noi care au fost obiectivele la acest turneu. Obiectivele sunt scrise.
Atenție, o fac în calitate de analist sportiv. Cred că mi-am câștigat acest drept de a atrage atenția lumii boxului. Așadar, nu vorbesc prin prisma fostului antrenor al lotului de tineret, timp de patru ani”, a declarat Dorel Simion pentru Gazeta Sporturilor.
Fostul campion mondial leagă rezultatul din Serbia și de precedentele deplasări internaționale fără rezultate pe măsura investiției:
Vrem o schimbare, vrem corectitudine, vrem un președinte care cunoaște obiectivele. Aceasta e realitatea boxului românesc. Acestea sunt vacanțe pe bani publici. Au fost în Brazilia, nu au luat nimic. Acum, să pleci cu 25 de oameni, sportivi, antrenori, maseuri, și să te întorci cu două medalii?! E strigător la cer! E foarte trist pentru boxul românesc.
- Dorel Simion, campion mondial
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.