SPORTURI  »  BOX  »  LUCIAN BUTE VS. JEAN PASCAL

VIDEO Revenire fără vlagă » Lucian Bute a pierdut la puncte cu Jean Pascal, după un meci în care s-a trezit tîrziu!

Articol de GSP - Publicat duminica, 19 ianuarie 2014 00:00 / Actualizat duminica, 19 ianuarie 2014 08:43

Lucian Bute a pierdut contra lui Jean Pascal, după un meci pe care nu a părut convins că îl poate cîştiga. Arbitrii au considerat în unanimitate că haitianul a meritat victoria: 116-112, 117-110, 117-111!

Pe parcursul celor 12 runde, Jean Pascal a fost luptătorul mai calm şi cu loviturile mai clare. Lucian Bute a părut ezitant, mult prea defensiv, şi a ales să supravegheze mişcările adversarului său pînă în rundele de final, cînd a fost prea tîrziu ca să treacă de garda lui Pascal. Haitianul s-a mulţumit să ciupească puncte în fiecare rundă, cu lovituri de dreapta înţepate, suficiente pentru a înclina balanţa. Este a doua înfrîngere din cariera lui Lucian Bute.

Click aici pentru VIDEO!

Lucian Bute a pierdut contra lui Jean Pascal, după un meci pe care nu a părut convins că îl poate cîştiga. Arbitrii au considerat în unanimitate că haitianul a meritat victoria: 116-112, 117-110, 117-111!

Pe parcursul celor 12 runde, Jean Pascal a fost luptătorul mai calm şi cu loviturile mai clare. Lucian Bute a părut ezitant, mult prea defensiv, şi a ales să supravegheze mişcările adversarului său pînă în rundele de final, cînd a fost prea tîrziu ca să treacă de garda lui Pascal. Haitianul s-a mulţumit să ciupească puncte în fiecare rundă, cu lovituri de dreapta înţepate, suficiente pentru a înclina balanţa. Este a doua înfrîngere din cariera lui Lucian Bute.

Click aici pentru VIDEO!


Pascal: "Am alergat şapte ani să-l prind pe Bute. Am demonstrat că sînt cel mai bun din Canada!"
Jean Pascal a cîştigat duelul cu Lucian Bute şi, o dată cu el, şi titlul de cel mai bun pugilist canadian. "Am muncit din greu pentru a obţine acest rezultat. De cinci ani, ;apte ani am tot alergat să-l prind pe Bute, să boxez cu el, pentru a arăta că eu sînt cel mai bun din oraş, din Canada. Am dovedit-o acum!", a declarat Jean Pascal pentru HBO.

Bute vrea revanşa. "Sînt capabil să-l înving!"
Lucian Bute a spus imediat după meci, la HBO, că "sînt dezamăgit de performanţa mea, cer scuze fanilor mei că i-am dezamăgit!". Bute a continuat. "M-am simţit foarte bine în ring, am fost pregătit, am crezut că sînt capabil de mai mult, dar în timpul luptei mi-am dat seama că braţul stîng nu funcţionează. Am fost un pic ezitant şi cred că am atacat foarte tîrziu. Nu am putut să-l fac KO", a declarat românul.

Fostul campion mondial IBF la supermijlocie nu a lăsat să se înţeleagă că se va retrage. "Îmi doresc revanşa pentru că sînt capabil şi cred că pot să-l înving", a spus Bute.


DESFĂŞURAREA MECIULUI

RUNDA 1. Cei doi boxeri s-au studiat la începutul meciului, în timp ce canadienii îi strigau numele lui Bute. Românul a fost foarte atent, în timp ce a încercat garda lui Pascal cu cîteva lovituri de control.

RUNDA 2. Croşeu de stînga înţepat al lui Lucian Bute, românul s-a mişcat mult şi foarte atent. Jean Pascal a încercat să-l blocheze pe Bute cu cîteva lovituri, printre care un croşeu de dreapta care şi-a ating ţinta.

RUNDA 3.
Pascal a înteţit ritmul. Din ce în ce mai mult lovituri de dreapta, Bute a părut uşor surprins, dar a ripostat cu acelaşi tip de lovitură. Românul a aşteaptat ocazia pentru a scoate arma sa principală, uppercutul.

RUNDA 4.
Puţin lipsit de încredere, Bute a încasat două croşee. Pe finalul reprizei, românul a încercat şi el cîteva croşee, dar prea tîrziu.

RUNDA 5.
Serii firave din partea lui Bute, dar un uppercut a intrat foarte bine, iar Pascal s-a încovoiat. Haitianul a încercat din nou garda românului cu cîteva croşee.

RUNDA 6.
Toată lumea s-a aşteptat ca Pascal să scadă ritmul, chiar dacă s-a prezentat destul de economicos din punct de vedere fizic pînă acum. Un uppercut al lui Pascal l-a avertizat pe Bute.

RUNDA 7. Croşeu puternic al lui Jean Pascal. Haitianul a minimalizat efortul şi încearcă să îl ţină pe Lucian. Românul evoluează defensiv.

RUNDA 8.
Pascal a pus presiune pe Bute şi a trimis direct în figură un croşeu de dreapta. Arbitrul nu observă însă că haitianul îl loveşte cu cotul pe Lucian şi îi pune piedică.

RUNDA 9. Pascala încercat  să îl facă pe Bute să se deschidă. Lucian a fost ademenit în colţul ringului, de unde adversarul său a căutat un spaţiu în garda românului pentru a lovi cu dreapta.

RUNDA 10. Lucian Bute a fost sfidat de Jean Pascal, care nu s-a uitat la adversarul său. Românul nu profită deloc de oboseala lui Pascal, ba mai mult, încasează un nou croşeu. Mai sînt 6 minute, iar Bute nu este deloc pariul cîştigător al zilei.

RUNDA 11. Românul a forţat în permanenţă, a reuşit un uppercut, dar nimic nu a fost de făcut în faţa unui Pascal care a ştiut că trebuie doar să nu fie trimis la podea.

RUNDA 12. Pascal s-a refugiat în colţul ringului, Lucian a trimis lovitură după lovitură, un minut intens în care românul a căutat un KO! În ciuda unui uppercut reuşit, Lucian Bute a pierdut partida.

Românul Lucian Bute şi haitianul Jean Pascal au boxat pentru Centura de Diamanat a WBC, o centură onorifică, care valorează 50.000 de dolari şi care este acordată în urma unei lupte între doi sportivi consideraţi de anvergură, plus centura NABF. Bursa fiecărui pugilist a fost de două milioane de dolari canadieni.

------

UPDATE 6.33 Meciul dintre Lucian Bute şi Jean Pascal a început. Pumnii strînşi  Lucian!

UPDATE 6:25 Cei doi luptători la categoria semigrea intră acum în ring, tribunele îl susţin pe Lucian. Michael Buffer face prezentările. Bursa fiecărui boxer este de 2 milioane de dolari canadieni.

UPDATE 6:15 Meciul dintre Bute şi Pascal este pe punctul de a începe. 21 de mii de oameni aşteaptă să vadă dacă românul în vîrstă de 33 de ani se întoarce în lumea bună a boxului. Bute are 32 de victorii, 24 prin KO, şi o singură înfrîngere.


UPDATE 6:00
Ultimele două runde din Perez vs Takam, Takam pare că stă mult mai bine pe acest final de meci, mult mai proaspăt fizic. Meciul greilor s-a terminat la egalitate, 96-94, 95-95, 95-95.

UPDATE 05.50 20.479 de spectatori urmăresc din sala Bell Center, Montreal, gala în care vor boxa Jean Pascal şi Lucian Bute. Meciul este unul vital pentru ambii boxeri şi va începe în 25 de minute, în direct pe Digisport 1. Acum are loc meciul dintre Mike Perez şi Carlos Takam, după care va intra în ring românul.



A uitat-o pe Ghenea? » Dimitrov are o nouă cucerire celebră: filmați pe străzile din Monte Carlo

„Dacă mănânci o lună de la penitenciar, dai colțul!” » Dănuț Lupu, despre condițiile de la Rahova: „Să mă ierte doamna Rodica, dar la Marriott era mai ieftin ...”


Comentarii (600)
ciprianuniversitatea
ciprianuniversitatea  •  20 Ianuarie 2014, 00:09

Asteptam mult mai multe de la Lucian . Nu am vazut decat 2,3 combinatii in tot meciul . Practic Lucian a fost inexistent . Pe deasupra , adversarul sau cand voia il nimerea ( mai ales pe finalurile de repriza ) . Credeam ca altfel se va prezenta Bute la aceasta partida , dar asta e . Sper sa mai boxeze .

ginodino
ginodino  •  19 Ianuarie 2014, 20:17

Meciul asta,a fost vandut.Asta nu e Bute. Daca nu a fost blat ar trebui sa se opreasca aici Bute.

solomon_i
solomon_i  •  19 Ianuarie 2014, 11:48

Pacat... asa ca profan, eu am avut senzatia ca Bute avea ocazia sa-l invinga pe Pascal care se maimutarea in ring. Bute cel de acum 3-4 ani sunt convins ca-l punea la punct. Bute de azi aveam impresia ca urmarea doar sa nu se faca de ras si...reteta financiara.Nu era deloc convins ca are sansa si la vre-o centura. Un meci anost si plictisitor.Probabil ca urmeaza retragerea.

Vezi toate comentariile (600)
Comentează