Articol de Marian Ursescu - Publicat duminica, 10 iulie 2011 00:00 / Actualizat duminica, 10 iulie 2011 00:43
Lucian Bute a fost foarte fericit la finalul partidei. A plîns şi a ţinut să le mulţumească tuturor românilor care au fost alături de el.
Campionul mondial Lucian Bute, care şi-a păstrat centura în versiunea IBF în faţa francezului Jean-Paul Mendy, a promis că la anul va lupta pentru unificarea centurilor.
Lucian Bute a fost foarte fericit la finalul partidei. A plîns şi a ţinut să le mulţumească tuturor românilor care au fost alături de el.
Campionul mondial Lucian Bute, care şi-a păstrat centura în versiunea IBF în faţa francezului Jean-Paul Mendy, a promis că la anul va lupta pentru unificarea centurilor.
- Cum e, Lucian, să boxezi în România?
- Aceasta e o seară pe care nu o voi uita niciodată. Vă mulţumesc tuturor din tot sufletul. Sînt mîndru că sînt român şi că v-am făcut fericiţi! Vă iubesc şi vă stimez! Sînt sportiv de 15 ani, dar nu m-am simţit niciodată ca în această seară, sînt mîndru că am făcut o întreagă Românie fericită.
- Ai urcat în ring foarte hotărît!
- Da, dar mi s-a făcut pielea de găină cînd a intonat Andra imnul României. Am fost foarte emoţionat. Visul meu s-a începlinit, urmează unificarea centurilor, o voi face anul viitor. Voi aduce două centuri în România, vă promit! Vă aştept în America, acolo unde deja se vorbeşte despre mine.
- Meciul a curs aşa cum te-ai aşteptat?
- Credeam că el va fi mai agresiv, că mă va ataca, dar a fost invers.
- Iar ultima lovitură, cea decisivă?
- Nu am forţat, lovitura a venit parcă de nicăieri, deşi eu am exersat-o de multe ori la antrenament. El a fost surprins. A fost o lovitură scurtă, în viteză şi imprevizibilă. Cînd am văzut cum a căzut, am fost convins că Mendy nu se va mai ridica. Am vorbit cu francezul după meci, sîntem amici în afara ringului. Dar, decît să plîngă mama, mai bine să plîngă mama lui! Îi mulţumesc bunului Dumnezeu că m-a ajutat. Eu cred în el şi ştiu pentru mine a făcut multe.
Udrea huiduită
Singura prezenţă guvernamentală la gala "Campion pentru România" a fost cea a ministrului Elena Udrea. Aceasta nu a ieşit însă în evidenţă decît abia la sfîrşitul meciului Bute-Mendy. După ce şi-a terminat discursul în care a mulţumit miilor de suporteri din sală, dar şi celor aflaţi în faţa televizoarelor în România sau în Canada, Lucian i-a predat microfonul lui Rudel Obreja. Acesta însă i l-a întors, şoptindu-i la ureche să i se adreseze şi Elenei Udrea. Bute s-a conformat, însă sala a reacţionat huiduind-o pe Udrea. (Andrei Crăiţoiu)
Lacrimi de mamă
Mama lui Lucian Bute a asistat pentru prima oară la un meci al fiului său. Cînd Lucian a intrat în ring, părintele şi-a făcut cruce şi a zis "Ajută-l, Doamne!". Chiar dacă a stat cu faţa la ring, mama a rămas cu capul plecat şi a spus rugăciuni tot timpul. La sfîrşit, a izbucnit în lacrimi. În schimb, tatăl a fost activ, a sărit de pe scaun, a aplaudat, şi-a încurajat fiul. Cînd adversarul a fost pus la podea, Ştefan Bute a ţîşnit spre ring fără să se mai uite în stînga şi în dreapta şi şi-a îmbrăţişat fiul. (Andreea Moldoveanu)