SPORTURI  »  BOX  »  DATORIE

Mike Tyson: "Am fost iertat de o datorie de două milioane de dolari"

foto: Reuters
foto: Reuters

Articol de GSP - Publicat miercuri, 23 aprilie 2014 00:00 / Actualizat miercuri, 23 aprilie 2014 11:39

Iron Mike, fost campion mondial al greilor, a dezvăluit că a fost iertat de o datorie de două milioane de dolari către fiscul american, dar a adăugat că nu regretă nici unul dintre capriciile pe care şi le-a permis de-a lungul vremii.

În paralel, fostul său adversar Evander Holyfield spune că a avut şi el probleme financiare.

Tyson, acum în vîrstă de 47 de ani, s-a declarat falit în 2005, cînd avea o datorie către stat de 23 de milioane de dolari. An de an, a încercat să-şi reducă datoriile, returnînd cît a putut. Tyson a spus că nici acum nu sînt achitate toate, dar că se străduieşte să plătească. "Uitaţi aici un cec pe care l-am trimis fiscului de curînd. Oficialii de acolo au fost foarte de treabă cu mine. M-au scutit de două milioane de dolari. Îmi place acum de cei de la fisc", a spus Mike Tyson, aflat la Festivalul de Film Tribeca.

"Sînt un părinte bun"
Pe de altă parte, Evander Holyfield, boxerul pe care acelaşi Tyson l-a muşcat de ureche în timpul unei lupte din 1997, a recunoscut că are şi el necazuri financiare.

Tyson a mai spus că are de gînd să ofere tuturor celor şapte copii ai săi o educaţie care să-i ajute. "Eu am făcut 9 clase. Sînt prost ca noaptea, dar ei nu trebuie să fie aşa. Cred că sînt un tată mai bun decît părinţii mei şi asta în sine este o victorie", a mai spus fostul pugilist.

Citește și:
Fiica de 23 de ani a fostului internațional vrea să dea peste cap „Insula iubirii”
Stiri extrasport
Fiica de 23 de ani a fostului internațional vrea să dea peste cap „Insula iubirii”
Patronul din Superliga, reperat pe stadionul din San Francisco: „Mănânc fotbal pe pâine! Poate găsim un investitor”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Patronul din Superliga, reperat pe stadionul din San Francisco: „Mănânc fotbal pe pâine! Poate găsim un investitor”
„Mi-a dat Gigi OK-ul” » FCSB îl aduce pe „atacantul mai bun decât Drăguș”
Superliga
„Mi-a dat Gigi OK-ul” » FCSB îl aduce pe „atacantul mai bun decât Drăguș”
Nu s-a putut abține! Erling Haaland a oferit reacția zilei, în avion, după hattrick-ul lui Leo: „Messi este un...”
Translations
Nu s-a putut abține! Erling Haaland a oferit reacția zilei, în avion, după hattrick-ul lui Leo: „Messi este un...”
România va avea cel mai înalt pod suspendat din Europa, investiție de 24 de milioane de lei fără TVA - contract semnat
Profit.ro
România va avea cel mai înalt pod suspendat din Europa, investiție de 24 de milioane de lei fără TVA - contract semnat
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Jeremy Clarkson, legenda „Top Gear”, a dezvăluit că are cancer: „Dacă tratamentul merge, ne vedem în sezonul 6. Dacă nu, nu”

Motivul pentru care fanii Japoniei strâng gunoaiele după fiecare meci de la Campionatul Mondial


Comentarii (2)
ovidiu_3003
ovidiu_3003  •  24 Aprilie 2014, 10:29

Boxer ...adevarat ...

galateanuldingalati
galateanuldingalati  •  23 Aprilie 2014, 13:52

mari nesimtiti americanii astia , nu isi apreciaza gloriile. in loc sa ii dea niste hoteluri si florida si alaska ca mosie il pun sa isi plateasca impozitele. pai nu este colt al planetei sa nu fi auzit de tyson dar gloriile astea ale noastre cer si luna de pe cer ca au jucat intr-un sfert de finala .mike cere cetatenia romana si ti se va da judetul brasov drept recunostiinta :)

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Close