Articol de GSP - Publicat sambata, 09 iulie 2011 00:00 / Actualizat sambata, 09 iulie 2011 13:42
Gala de box din această seară are o încărcătură emoţională aparte şi e ocazia de a ne reaminti cît de greu e să fii părintele unui campion. În slujba sportului românesc de 87 de ani, Gazeta a deschis ediţia tipărită de azi cu o pagină 1 specială. În locul clasicelor îndemnuri la victorie, Gsp a ales o copertă emoţionantă, ilustrată cu aceste imagini ale sportivilor şi ale celor care i-au crescut, care suferă şi care-i iubesc indiferent de rezultate.
Mesajul paginii 1 a fost întregit de un editorial tulburător al lui Gabriel Berceanu. Citeşte-l mai jos!
Rugă pentru copii
Mama lui Marian Cozma aranjează în fiecare zi florile de pe mormîntul fiului. Le spală una cîte una, calculîndu-şi zilnic paşii spre cimitir, într-o cadenţă aflată la jumătatea drumului între mecanica suferinţei şi rutina neşansei. Doar handbaliştii, gravitînd în jurul semicercului, mai ştiu această aritmetică impecabilă a paşilor. În sepia, fotografia lui Marian se vede bine doar vara, cînd zăpezile nu acoperă zborul în aruncare al lui "Păsărilă".
Tatăl Nadiei Comăneci vinde castraveţi muraţi în piaţa din Oneşti. Fiica e invitată la nunta regală a prinţului de Monaco. Însă el e deprins cu plăcerea unui ritual conştiincios: să aleagă legumele bune, să aştepte, să repete în fiecare dimineaţă drumul spre piaţă, cu paşi tot mai bătrîni. La fel cum o gimnastă parcurge distanţa sisifică spre sala de antrenament, execută de mii de ori aceleaşi exerciţii, aşteptînd cele cîteva minute de concurs. Nu zîmbiţi, aşa se predă perfecţiunea.
"N-am mîncat şi n-am dormit două zile", îşi aminteşte mama lui Cristi Chivu timpul scurs după ce fiul, cu craniul fracturat, a ajuns pe masa de operaţie. Cu cîţiva ani mai devreme, fotbalistul fusese operat de fractură nazală. Apoi, i-a fost reconstruit umărul. Mariana Chivu ştia deja cele două feluri de paşi: mersul mîndru şi hotărît către stadioanele unde se cucereşte gloria şi clătinarea spre un salon de spital. "M-am liniştit doar cînd l-am văzut", a povestit mama.
Pe aeroportul Henri Coandă un bărbat ajunge mereu la timp. Tatăl lui Mihai Covaliu ştie cel mai bine paşii către ecranul uriaş unde se anunţă sosirile. S-a uitat cu ochii în lacrimi la avioanele venind dinspre Beijing, Moscova, Havana sau Sidney. Vine să-şi vadă fiul care biruieşte cu sabia, mai degrabă ca să-l ştie întreg şi aproape, decît să-l felicite.
Diseară, mama lui Lucian Bute promite că va sta cu spatele la fiul care boxează după multă vreme acasă. Şi va citi din Psalmi. De la corzile ringului pînă la mamă e aceeaşi distanţă ca dintre fiul luptător şi corzi. Acei cîţiva metri se suportă însă mai greu în afara podelei. "Ceva nu-mi dă voie să văd", spune Maricica Bute.
Căutîndu-şi mama cu privirea, Lucian va surprinde pentru o secundă, printre cele patru corzi, dragostea care-i dă putere în pumni. Iar dacă mama s-ar întoarce spre luptă, cu palmele la ochi, ar zări la fel: printre cele patru degete care-i apasă pleoapele, cel mai drag om din lume.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
