SPORTURI  »  BOX  »  CAMPIONATELE NAŢIONALE DE CADEŢI

Schimb de identitate » Fals grosolan la Campionatele Naţionale de cadeţi la box

Articol de - Publicat vineri, 01 martie 2013 00:00 / Actualizat joi, 28 februarie 2013 22:08

Antrenorul Gheorghe Pîrlici, de la Danubius Tulcea, a înscris în competiţie un boxer cu doi ani peste limita de vîrstă, pe legitimaţia altui boxer


Înainte de Revoluţie vîrsta gimnastelor române era falsificată pentru a participa la Europene şi Mondiale, însă practica este uzitată şi în prezent.

S-a întîmplat la box, la Campionatele Naţionale de cadeţi, de la Rm. Vîlcea, din luna octombrie a anului trecut. Florin Cernea (14 ani, categoria 52 kg), de la Danubius Galaţi, a cîştigat medalia de bronz, în condiţiile în care acesta nu a fost prezent la competiţie!

Antrenorul său, Gheorghe Pîrlici, l-a trimis în ring pe Eugen Marinescu, un boxer cu doi ani mai mare, care nu avea dreptul să participe. S-a folosit însă de legitimaţia primului!

Au sesizat Federaţia
Culmea, sportivul care a boxat la Rm. Vîlcea şi care a obţinut medalia de bronz, dar şi tatăl acestuia au făcut plîngeri către Federaţia Română de Box, dezvăluind falsul. "Eu, Marinescu Alin, am boxat pe numele unui coleg de la acelaşi club, Cernea Marian Florin. Doresc să nu se mai întîmple aceste lucruri oribile în boxul amator şi regret că am boxat pe numele colegului meu", a scris în plîngerea către FRB Eugen Marinescu.

Nu au luat nici o măsură
Deşi plîngerea celui în cauză e datată 18 ianuarie 2013, ea a fost înregistrată la FR Box pe 1 februarie. Federaţia nu a luat însă nici o măsură, pentru că nu există încă o Comisie de Disciplină la FR Box!

"Riscă excluderea pe viaţă!"
Constantin Martiniuc, jurist, fost preşedinte al Comisiei de Disciplină în FRB, a declarat că antrenorul de la Tulcea "riscă excluderea pe viaţă din activitatea sportivă". "Nu-şi dă seamă că în ring s-ar fi putut întîmpla o tragedie, în condiţiile în care se luptau un boxer de 14 ani şi unul de 16 ani!", a declarat Martiniuc. "Faptele acestui antrenor pot întruni elementele constitutive ale unor infracţiuni (fals privind identitatea, fals în înscrisuri, uz de fals), deci pot fi sesizate organele de cercetare penală", a adăugat arbitrul de box.

"Nu e adevărat!"
Antrenorul Gheorghe Pîrlici se apără şi spune că totul e o tîmpenie, o poveste inventată de Ionel Pătrunjel, directorul Asociaţiei Judeţene de Box Tulcea. "Boxul tulcean l-a făcut Pârlici, sînt singurul antrenor de box de categoria întîi din judeţ. M-au reclamat la federaţie unii care sînt hoţi de buzunare. Să mă lase în pace! Boxul m-a îmbolnăvit de diabet şi acum mă trezesc şi cu povestea asta", a declarat Pîrlici.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (2)
baciu.victor
baciu.victor  •  03 Iunie 2013, 16:12

Domnule mares870, care nu vreti sa va aratati identitatea, eu am fost sportiv si acum sunt antrenor de lupte, chiar am fost la acel campionat european si nu este nimic adevarat din ceea ce spuneti, nu stiu ce se intampla la box la noi in tara dar la un campionat european sau mondial sigur nu se poate intapla asa ceva...daca faceti parte sau sunteti din fenomenul luptelor stiti acest lucru....dar va place sa improscati cu noroi ...in rest numai de bine

mares870
mares870  •  01 Martie 2013, 08:31

Se practica aceste substituiri de sportivi si la lupte. A facut substituiri de sportivi Secretarul federatiei Andrei Vasile la Campionatele Europene din Polonia unde a cantarit unul si la concurs s-a luptat altul(baiatul vicepresedintelui federatiei Mugurel Dumitru).Deci la lupte se practica institutional cu stirea federatiei! Nu a luat medalie cu toate ca avea 7 kg peste categorie si nu a slabit nici un gram !Cazul este cunoscut dar nu intereseaza pe nimeni! Nu are importanta ca a luat locul altui sportiv !

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Close