SPORTURI  »  BOX  »  

Super Bute în 2009!

Articol de - Publicat luni, 03 martie 2008 00:00

Puglistul român îşi va mai apăra de două ori titlul IBF în 2008, după care va ataca alte centuri anul viitor

Lucian Bute este al treilea campion mondial la profesionism din istoria boxului românesc, după Mihai Leu şi Leonard Doroftei. Gălăţeanul vrea să devină însă primul român care deţine cel puţin două centuri importante în acelaşi timp. "Visul meu e să deţin titlul la cît mai multe versiuni. Acum sînt campion mondial la IBF, dar într-o zi voi avea mai multe centuri importante", promite Bute.

Leonard Doroftei, campion mondial WBA, a încercat în 2003 să cîştige şi titlul IBF, dar meciul cu Paul Spadafora, de la Pittsburg, s-a încheiat la egalitate, fiecare pugilist păstrîndu-şi centura. Inter box, clubul la care este legitimat Bute, a anunţat însă că marile meciuri pentru Lucian vor veni abia în 2009.

Don Majevski, promotorul apropiat clubului canadian, a declarat că "Bute e un boxer foarte tînăr, are tot viitorul în faţă şi nu trebuie să ne grăbim. Mega-fighturile cu Bute în ring vor avea loc în 2009. Pînă atunci, el îşi va mai apăra titlul o dată sau de două ori", a declarat Majevski. Şi antrenorul Stephan Larouche a dezvăluit faptul că Bute va mai face două meciuri în 2008, dar ambele pentru apărarea titlului.

Vrea în România!
Lucian Bute îşi doreşte enorm ca un meci pentru apărarea titlului mondial, în acest an, să se dispute în România. "Îmi pare nespus de rău că românii nu au putut să vadă meciul meu cu William Joppy. Vreau însă să vin acasă, să-mi pun titlul mondial în joc, la Bucureşti. Şi în Canada mă simt foarte bine, sînt iubit, dar nu e acelaşi lucru ca în România", a declarat Bute.

Succes de casă
Meciul dintre Lucian Bute şi William Joppy a adus o reţetă financiară excelentă clubului Interbox. Numai din vînzarea biletelor, care au costat între 50 şi 150 de dolari canadieni, Interbox a strîns 1,3 milioane de dolari. Televiziunea TVA, care a deţinut drepturile de transmisie, a suportat şi ea o mare parte din cheltuieli, fiind principalul sponsor al galei. Canadienii au mai cîştigat bani însă şi din materialele promoţionale cu imaginea românului: şepci, tricouri, pixuri, dar chiar şi apă minerală. O parte din fonduri se duc însă la Fundaţia Interbox, care ajută copiii defavorizaţi, preşedintele fundaţiei fiind chiar Lucian Bute.

Se decide challengerul
Lucian Bute va fi obligat, în luna septembrie probabil, să-şi pună în joc titlul mondial IBF în faţa challengerului de la categoria supermijlocie. Pentru această poziţie, pe 22 martie, la Cabazon (California), germanul Robert Stieglitz îl va înfrunta pe mexicanul Librado Andrade. Ambii pugilişti au o singură înfrîngere în palmares şi anunţă opozanţi foarte puternici pentru român.

Jermain Taylor sau Kelly Pavlik
În presa de peste Ocean a apărut ştirea conform căreia Lucian Bute ar urma să-l întîlnească într-un viitor meci pe americanul Kelly Pavlik, campionul mondial de la mijlocie, în versiunile WBC şi WBO, sau pe Jermain Taylor, fostul deţinător al centurilor WBC şi WBO la mijlocie. Cei doi au boxat de două ori şi de fiecare dată Pavlik a cîştigat, prima oară prin KO în runda a 7-a, a doua oară la puncte. "Sînt simple speculaţii. Bute va boxa doar la categoria supermijlocie", a anunţat promotorul Don Majevski. Danezul Mikkel Kessler şi britanicul Joe Calzaghe ar putea fi însă adversari pentru Bute, dar doar în 2009.

Citește și:
Sydney Sweeney a revenit într-o nouă reclamă controversată, doar în chiloți: „Bărbați în toată firea pariază pe culoarea lenjeriei mele intime”
Campionate
Sydney Sweeney a revenit într-o nouă reclamă controversată, doar în chiloți: „Bărbați în toată firea pariază pe culoarea lenjeriei mele intime”
Care va fi componența play-off-ului? » Supercomputerul a actualizat Top 6 în Superliga, după această etapă
Superliga
Care va fi componența play-off-ului? » Supercomputerul a actualizat Top 6 în Superliga, după această etapă
Diagnosticul primit de Lewis Hamilton, după investigația medicală
Formula 1
Diagnosticul primit de Lewis Hamilton, după investigația medicală
Corina Caragea se bucură de cadoul de lux primit de la șefii PRO TV, pe plajă în Hawaii: „M-am îndrăgostit din nou”
Media
Corina Caragea se bucură de cadoul de lux primit de la șefii PRO TV, pe plajă în Hawaii: „M-am îndrăgostit din nou”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (1)
 •  03 Martie 2008, 14:15

Prostii... Sansele ca Calzaghe sa se bata cu Bute in 2008, 2009 sau vreodata sunt zero.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează