SPORTURI  »  BOX  »  DEVA

Un boxer din Deva, fost bronz la Europene, a fost bătut măr de ţigani: "Mi-au dat un bolovan în cap"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 06 noiembrie 2013 00:00 / Actualizat miercuri, 06 noiembrie 2013 16:59

Ciprian Apodăresei, un boxer din Deva, a fost bătut de mai mulţi ţigani la finalul săptămînii trecute, informează servuspress.ro

Are 23 de ani, 1.60m înălţime şi a fost dublu campion mondial de box la juniori şi cadeţi, după care a fost medaliat cu bronz la Campionatul European din Ungaria. În mai multe rînduri, Apodăresei a declarat că vrea să ajungă precum Lucian Bute, fostul campion mondial în versiunea IBF.

La finalul săptămînii trecute, la ieşirea dintr-un local din Deva, Apodăresei a fost implicat într-o luptă care nu s-a terminat prea fericit. Boxerul a fost abordat de o gaşcă de ţigani. "Au sărit la bătaie şi pentru a mă apăra i-am dat o palmă celui care a început să mă lovească. Ulterior, cei doi au plecat, iar în scurt timp s-au întors cu alţi trei. Unul dintre ei m-a lovit cu un bolovan în cap. Am căzut pe trotuar.

După lovitura încasată, am reuşit să mă ridic în genunchi, moment în care am fost lovit din nou. M-au lovit cu pumnii şi picioarele, dar şi cu o sticlă, până nu m-am mai ridicat de jos. De acolo, nu-mi mai amintesc nimic. M-am trezit pe patul de spital, cu faţa tumefiată”, a explicat pugilistul.

Poliţia a demarat o anchetă.

Citește și:
A fost deja stabilită pedeapsa lui City? » „Asta am auzit”
Campionate
A fost deja stabilită pedeapsa lui City? » „Asta am auzit”
A câștigat două milioane de euro, dar i-a „spart” pe toți » Fostul fotbalist român trăiește cu 5000 de lei pe lună
Superliga
A câștigat două milioane de euro, dar i-a „spart” pe toți » Fostul fotbalist român trăiește cu 5000 de lei pe lună
De ce Edi Iordănescu nu este, totuși, prima variantă a Bulgariei ca selecționer: „Îl vor, dar un detaliu nu-l ajută”
Campionate
De ce Edi Iordănescu nu este, totuși, prima variantă a Bulgariei ca selecționer: „Îl vor, dar un detaliu nu-l ajută”
Cuplul momentului în sportul românesc » Fotbalistul din Liga 2 se iubește cu o artistă faimoasă
Stiri extrasport
Cuplul momentului în sportul românesc » Fotbalistul din Liga 2 se iubește cu o artistă faimoasă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mutu insinuează o revoltă în vestiarul lui Hagi! Către ce jucător arată: „Sigur a creat neplăceri pe-acolo, fiindcă nu a jucat”

Hagi evaziv, supărare și ședință la FRF » Ce urmează la națională după prestațiile horror din Liga Națiunilor


Comentarii (17)
brancusi
brancusi  •  07 Noiembrie 2013, 14:06
Postat de brancusi pe 07 Noiembrie 2013, 14:03

La un moment dat se va sparge puroiul in privinta romulanilor si guvernantii nu vor mai putea doar pasa si ignora situatia.Pana atunci cine pisici l-a pus pe baietica asta sa doseasca bronz fara sa-l declare la Autoritatea Romulana Pentru Protejarea Mediului fata de Aliajele Neferoase?

Respectiv se vor gasi imediat cativa martori care sa declare ca fostul boxer,beat fiind,facea demonstratii in aer liber ca are capul mai tare decat bolovanii din caldaram...

brancusi
brancusi  •  07 Noiembrie 2013, 14:03

La un moment dat se va sparge puroiul in privinta romulanilor si guvernantii nu vor mai putea doar pasa si ignora situatia.Pana atunci cine pisici l-a pus pe baietica asta sa doseasca bronz fara sa-l declare la Autoritatea Romulana Pentru Protejarea Mediului fata de Aliajele Neferoase?

rudel.obreja
rudel.obreja  •  07 Noiembrie 2013, 06:43
Postat de combat18 pe 06 Noiembrie 2013, 23:50

Cum si-a permis sa faca una ca asta ?

Nesimtire mare. Unii vor sa mearga pe strada, in cluburi, in parcuri. Pai sunt arogantzi. Pt asta exista cei de etnie roma, pai nu. Sa le arate infumuratilor ca nu e voie sa faci lucruri normale

Vezi toate comentariile (17)
Comentează