SPORTURI  »  BOX  »  WLADIMIR KLITSCHKO, CAMPION MONDIAL!

Wladimir Klitschko îl învinge fără drept de apel pe Haye şi e campion WBA, WBO, IBF şi IBO!

Foto: Getty +10   FOTO
Foto: Getty

Articol de GSP - Publicat sambata, 02 iulie 2011 00:00 / Actualizat duminica, 03 iulie 2011 01:52

Wladimir Klitschko a cîştigat meciul în faţa britanicului David Haye la puncte, scor 118-108, 117-109, 116-110. Cei doi pugilişti s-au aflat în faţa celei mai importante întîlniri din carieră, întîlnire în care au boxat cu patru centuri mondiale pe masă la categoria grea: IBF, IBO, WBO, WBA.

Chiar dacă cei doi boxeri erau cunoscuţi pentru victoriile obţinute prin KO, meciul dintre Klitscko şi Haye a fost echilibrat şi a fost decis la puncte în favoarea ucrainianului care, împreună cu fratele său, Vitali, deţin toate cele cinci centuri mondiale la categoria grea.

Deşi a fost sigur pe el înaintea confruntării şi a încercat să-şi intimideze prin diferite modalităţi adversarul, Haye nu a dat dovadă de aceeaşi siguranţă şi în ring. Britanicul s-a lăsat aşteptat cîteva minute şi a vrut să impresioneze prin apariţia impunătoare, însă nu a fost suficient pentru a-l putea învinge pe cel mai mic dintre fraţii Klitschko. Pe durata celor 12 runde, ucrainianul a reuşit să se apere foarte bine, iar în momentele cheie a lovit inteligent şi a adunat punctele care la final i-au adus o victorie incontestabilă.

 

Citeşte AICI desfăşurarea partidei pe runde:

Moment istoric in boxul mondial. Wladimir Klitscko este campion mondial IBO, IBF, WBA si WBO. Alaturi de fratele lui Vitali Klitschko, camipon mondial WBC, cei doi au toate centurile mondiale de la categoria grea.

Cei doi isi strang mainile dupa finalul celor 12 runde. David Haye este huiduit, iar fanii il aclama pe Wladimir Klitschko. David Haye nu are nicio urma pe fata de la acest meci, in schimb Wladimir Klitschko are urme adanci pe fata.

Runda 12
Wladimir Klitschko primeste un croseu de dreapta. Haye simte slabiciunea ucraineanului si mai trimite o directa de dreapta. Klitschko ataca, iar Haye nu poate sa sparga garda ucraineanului. Ambii sint cu mainile ridicate la finalul celor 12 runde.

Runda 11
David Haye se arunca in atac, dar cade din senin si este numarat de arbitrul de ring. Sala il huiduie. David Haye rezista la o dreapta nimicitoare a lui Klitschko. Haye se arunca in atac, dar rateaza un croseu de dreapta periculos.

Runda 10
Wladimir Klitschko incepe runda in atac. O directa de dreapta ii intra foarte bine ucraineanului, iar David Haye este avertizat, din nou, de arbitru.

Runda 9
Haye ataca si se pare ca isi revine din pumni. Wladimir il baga in corzi pe Haye cu o directa de stanga. Haye este avertizat sa nu mai cada asa de usor. David Haye reuseste un croseu de dreapta spectaculos. Haye este bagat in corzi, dar se termina runda 9

Runda 8
Fiecare isi respecta planul stabilit inainte pentru acest meci.  O directa de dreapta pentru David Haye. David Haye este certat de arbitrul de ring pentru ca simuleaza. Wladimir Klitschko ataca si ii intra o directa de dreapta.

Runda 7
Wladimir Klitschko l-a pus la podea cu doua crosee de stanga, insa a fost penalizat pentru ca si-a impins adversarul. Haye incearca sa atace, dar nu poate sa treaca de garda lui Wladimir Klitschko. Haye prinde o directa de stanga perfecta.

Runda 6
Haye zicea ca il va face KO pe Wladimir Klitschko in aceasta runda, dar o incepe aparandu-se. Wladimir Klitschko trimite o directa de stanga. Wladimir Klitschko are o rana deschisa la pometele stang, insa puncteaza cu o directa.

Runda 5
Wladimir Klitschko incepe runda cu un atac. David Haye il priveste in ochi pe adversar. Haye incearca sa-i sparga garda lui Wladimir Klitschko, dar nu reuseste. Wladimir Klitschko reuseste o directa de dreapta extrem de dura. Inca o lovitura a lui Wladimir Klitschko si David Haye este in genunchi.

Runda 4
Klitschko a lovit rapid si tare cu o directa de dreapta care i-a clatinat capul lui David Haye. David Haye loveste foarte bine din lateral. O directa bine plasata pentru David Haye, care a facut o repriza foarte buna.

Runda 3
David Haye reuseste o directa de dreapta puternica, dar Wladimir Klitschko nu s-a clatinat. Klitschko riposteaza cu o directa de stanga.
Atmosfera este incendiara. Klitschko ataca, iar Haye nu se fereste, ci ataca si el.

Runda 2
Haye incearca sa ajunga la Klitschko, dar nu reuseste sa treaca de garda ucraineanului. Haye prinde cateva lovituri, dar rateaza mult. Klitschko reuseste o directa de dreapta, nu foarte puternica. Sala ii scandeaza numele. 

Runda 1
Klitschko incepe tare si il baga pe Haye in corzi. Haye aluneca si cade. Klitschko ataca. Haye prinde doua lovituri bune la figura lui Klitschko.

Ora 00:26 A inceput meciul greilor!

Ora 00:23 LET'S GET READY TO RUMBLE!, celebra fraza care se va auzi si la Bucuresti, pe 9 iulie, la gala "Campion pentru Romania", care are ca main event meciul pentru centura IBF dintre Lucian Bute si Jean Paul Mendy.

Ora 00:19
Se intoneaza imnurile celor doua tari. Primul este cel al Marii Britanii. Urmeaza cel al Ucrainei.

Ora 00:17
Wladimir Klitschko intra in ring pentru a obtine al 50-lea KO din cariera. Wladimir intra pe melodia "Can't stop".

Ora 00:12 Michael Buffer il prezinta pe Wladimir Klitschko.

Ora 00:07
Camiponul WBA, David Haye a parasit vestiarul si se indreapta spre ring pentru cel mai important meci al carierei sale. David Haye este huiduit pana ajunge la ring

Ora 00:00 Haye a anuntat ca nu este gata. Lewis sta in fata vestiarului si asteapta. Haye va primi o amenda pentru aceasta intarziere.

Ora 23:55
David Haye este chemat in ring. Lennox Lewis il asteapta pentru a-l conduce spre ring pe compatriotul sau. Haye se lasa asteptat, iar cei prezenti il huiduie pe britanic.

Ora 23:45 Michael Buffer ii cheama pe cei doi in ring.

Ora 23:30
Wladimir Klitschko este la vestiare si isi pune manusile, sub supravegherea atenta a observatorilor. Vitali il va insoti pe fratele lui in ring, in locul antrenorului.

De la ora 23:30, Wladimir Klitschko şi David Haye se lupta pentru unificarea a patru centuri mondiale la categoria grea, la Hamburg Meciul dintre cei doi pugilişti va putea fi urmărit liveTEXT pe GSP.RO!

***

Campionul WBA, David Haye, va avea cu peste 12 kilograme mai puţin decît adversarul lui, Wladimir Klitschko la meciul care va avea loc în această seară, începînd cu ora 23:30, ora României.

David Haye a cîntărit 96,6 kg, în timp ce campionul WBO, IBF şi IBO a avut 110, 2 kilograme.

Englezul a declarat că a mîncat numai alimente organice, care să îi confere o sănătate de fier pentru acest meci: "Tot ceea ce am urmărit a fost să fiu sănătos. Nu am pus gura pe mîncare nesănătoasă. Am mîncat numai alimente organice, bio. M-am antrenat din greu şi am slăbit foarte mult. Sînt mulţumit de greutatea pe care o am, este cea ideală pentru mine la acest meci".

Cum vede Haye meciul
Britanicul este convins că va pleca acasă cu patru centuri mondiale. Iată cum se va desfăşura meciul în viziunea lui:
"Prima rundă este esenţială. Loviturile mele trebuie să-şi atingă ţinta şi să nu intru în jocul lui. Planul meu este să-l scot din ritm, să-l anihilez. Am bătut adversari mai mari decît el pentru că mi-am respectat întrutotul tactica. Aşa o să fac şi în acest meci", a spus Haye.

Britanicul în vîrstă de 30 de ani, care i-a tot atacat pe fraţii Klitschko spunînd că nu au avut adversari pe măsură pînă în acest moment, are 26 de meciuri jucate la profesionism, 25 de victorii (23 KO) şi o înfrîngere.

Wladimir Klitschko nu se teme
Wladimir Klitschko a spus că toate atacurile lui Haye nu l-au intimidat şi că lupta se va purta în ring.
"Mi s-a tot spus că sînt un om mort care se bate în ring, dar iată că încă mă mai bat", a glumit Klitschko.

Ucraineanul de 35 de ani, are 58 de meciuri jucate, dintre care 55 de victorii (49 KO) şi 3 înfrîngeri.

Vitali Klitschko are încredere în fratele lui
Vitali, care s-ar putea bate cu David Haye dacă acesta va cîştiga centurile fratelui său, este de părere că meciul de pe 2 iulie este unul extrem de dificil, cu un final imposibil de prevăzut: "Nu va fi un meci uşor. Nimeni din lume, niciun expert, nu poate spune care va fi cîştigătorul. Fiecare punct poate fi cel decisiv. Va fi un meci extraordinar. Cine va cîştiga? Fratele meu".

Meciul dintre Wladimir Klitschko şi David Haye va fi transmis pe ProTV, cu începere de la ora 23:30.

Vezi aici cotele meciului dintre Klitschko si Haye

Toti ne dorim o masina noua, un telefon nou, sa slabim, dar o persoana care are cancer isi doreste doar un singur lucru ....sa lupte impotriva lui. Stiu ca 97% din voi nu puneti asta pe peretele vostru, dar 3% din prietenii mei da. Pune acest mesaj pe perete in onoarea cuiva care a murit de cancer sau lupta cu el acum.:(

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (90)
ipsilante
ipsilante  •  03 Iulie 2011, 14:47

Bai ala, de scrii articolul! Tu ai vazut alt meci de box! Dupa ceea ce scrii tu, Haye l-a facut tandari pe ucrainean, atacind tot timpul!(?) Esti beteag la scufita? Mai scrii ca Haye nu avea nici un semn pe fata, in timp ce, si un chior vedea ca, sub ochiul drept era umflat si vinat! Daca-l iubesti asa tare pe Haye, ia-l de nevasta, dar nu denatura adevarul! Haye a aratat bine la capitolul dans, fite,alergare, talente, mai putin la box real... A fost ridicol si inainte de meci si in timpul... Cu toate astea a obtinut maxim, din ce putea face in ring: sa termine in picioare, ceea ce pentru el a fost ENORM! Scorul, a fost CATEGORIC!

bebe21
bebe21  •  03 Iulie 2011, 13:14

slab meci...nu pot sa cred ca poti sa iei 15 milioane bursa de persoana pentru asa ceva...

miop
miop  •  03 Iulie 2011, 12:50

Centurile astea, WBA, WBO, IBF, RATB şi IBM, ar trebui trimise la un muzeu, boxul s-a cam terminat, boxerii de azi sunt ocupati sa cistige bani din show dar fara sa riste ceva...dupa 12 reprize de asa zisa lupta, Klitschko avea o mica zgaiba pe obraz iar Haye era ca trezit din somn ! In schimb, banul era real si gros, 15 mil. de caciula ! Klitschko boxeaza rigid, intr-o pozitie imprumutata din scrima, crispat si penibil, iar Haye e doar un agitat, disperat sa nu-i fie atinsa mustacioara de pirat ! Ambii, insa, sunt cit malu', plini de muschi si dau grozav in poze...un spectacol pentru poponari !

Vezi toate comentariile (90)
Comentează