5 concluzii după clasicele de primăvară: curse nebune și ridicarea granzilor Tadej Pogacar sau Remco Evenepoel

Atacuri solitare îndrăznețe pe drumurile prăfuite ale Toscanei, cu zeci de kilometri înainte de final? De ce nu? Coborâri nebune pe pantele lui Poggio di San Remo, în Liguria? Sigur că da. Răsturnări de situație și goană constantă timp de 200 de kilometri pe pavatele din nordul Franței? Evident!

Mai mult decât marile tururi și decât cursele pe etape în general, clasicele de primăvară au devenit în ultimii ani cea mai spectaculoasă parte a sezonului ciclist.

De vină sunt sportivii, tot mai tineri, mai talentați și mai dornici să câștige cât mai multe curse, dar nu oricum, ci într-o manieră spectaculoasă. 

Iată, mai jos, cinci argumente ale unui sezon de primăvară spectaculos.

Să câștigi nu e suficient. Trebuie să o faci frumos

O analiză a curselor de WorldTour de o zi disputate în această primăvară arată că doar una s-a încheiat cu un sprint major, în vreme ce restul au fost câștigate grație unui atac îndrăzneț lansat de un ciclist solitar sau de un grup restrâns de oameni.  

Exemple? Tadej Pogačar a plecat cu zeci de kilometri înainte de final și a câștigat Strade Bianche. Wout van Aert, unul dintre cei mai rapizi sprinteri ai plutonului, a atacat din vreme și a câștigat Omloop Het Nieuwsblad și E3 Saxo Bank Classic. 

Matej Mohorič și-a folosit abilitățile de coborâtor și a atacat pe Poggio pentru a câștiga Milano-Sanremo, forțând limitele bicicletei și fiind cel puțin o dată aproape de a cădea. 

Biniam Girmay a sprintat pentru victorie în Gent-Wevelgem, dar dintr-un grup de patru oameni.

Și tot așa, Mathieu van der Poel (Turul Flandrei), Dylan van Baarle (Paris-Roubaix), Michael Kwiatkowski (Amstel Gold Race) și Remco Evenepoel (Liege-Bastogne-Liege) s-au bazat cu toții pe atacuri solitare sau în grupuri restrânse, pentru a-și adjudeca și ei marile victorii în clasice.

Paris-Roubaix în mod special a fost o cursă cu 200 de kilometri de goană nebună și răsturnări de situație, care nu a oferit cicliștilor timp de respiro.

Din diferite motive - mărimea redusă a echipelor sau o preferință pentru atac în rândul starurilor plutonului - ciclismul agresiv este la modă în aceste zile în primăvară, iar cursele sunt cu atât mai frumoase, observă Cyclingtips.

Turul Franței nu mai este suficient

A fost o vreme în care câștigători ai marilor tururi precum Alberto Contador sau Chris Froome nu se oboseau să participe în cursele clasice. Misiunea lor era de a câștiga Turul Franței, nu de a alerga în cursele intense de o zi pe pavatele și dealurile Belgiei. 

Sigur, a fost o vreme în care oameni precum Eddy Merckx dovedeau că le pot câștiga pe toate, dar pe aceea o cunoaștem doar cărți și articole. În orice caz, se pare că noua generație de câștigători ai marilor tururi este inspirată mai degrabă de Merckx, decât de Froome. 

Anul acesta, Tadej Pogačar a câștigat Strade Bianche cu un atac fenomenal, apoi a alergat cu șanse mari la victorie în Milano-San Remo (unde a terminat pe 5) și Turul Flandrei (unde a terminat pe 4). De data aceasta nu a câștigat un Monument, dar ne-a avertizat că se va întoarce negreșit anul viitor, iar o astfel de victorie pare foarte probabilă în viitorul apropiat ținând cont de forța slovenului.

El a câștigat anul trecut Liege-Bastogne-Liege și Lombardia. Compatriotul său și triplul câștigător al Vueltei, Primoz Roglic, s-a impus de asemenea la Liege în 2020, iar în 2021 a câștigat Milano-Torino. 

Egan Bernal s-a amestecat și el cu cicliștii de clasice, în mai multe curse.

Remco Evenepoel și-a confirmat potențialul

Din momentul în care a apărut în trombă în plutonul profesionist în urmă cu trei ani, tânărul belgian a fost anunțat drept noua minune a ciclismului și viitorul Merckx, o presiune uriașă pe umerii unui începător, oricât de talentat ar fi el. 

A câștigat rapid cursa de șosea pentru juniori la Campionatele Europene din 2018, apoi Clásica San Sebastián un an mai târziu și a obținut mai multe victorii în cursele pe etape, demonstrând că are o mulțime de abilități, în primul rând la contratimp și în cățărare. 

Cu toate acestea, victoriile lui Evenepoel au venit mereu în curse de un nivel inferior. Apoi, accidentarea teribilă din Il Lombardia și recuperarea ulterioară pe termen lung l-au afectat foarte mult în ultimul an. În acest timp, oameni aproape la fel de tineri, precum Pogačar, au sosit și au început să domine plutonul, așa cum ar fi trebuit să o facă Evenepoel.    

Orice îndoieli privind capacitățile belgianului au fost risipite însă duminică, odată cu spectaculosul atac dat pe Côte de La Redoute în Liege-Bastogne-Liege. Roata din spate a belgianului a derapat pe cățărare, în urma forței cu care acesta a împins în pedale, iar în câteva minute a devenit clar că grupul restrâns care îl urmărea nu îl va mai vedea până la sosire.

Victoria din Liege îl confirmă drept un mare ciclist al curselor de o zi, iar acum rămâne de văzut dacă tânărul belgian se va ridica la înălțimea așteptărilor și în marile tururi, unde totuși timpul de care are nevoie pentru a urca în top pare să fie ceva mai lung. Nu toată lumea poate să fie Pogacar.  

QuickStep-AlphaVinyl nu mai domină primăvara 

Echipa regină a clasicelor, QuickStep-AlphaVinyl, și-a pierdut în 2022 dominația de care se bucura de obicei în fiecare primăvară, de ani buni încoace.

Victoria lui Evenepoel la Liege a salvat parțial sezonul, dar asta nu înseamnă că toate frustrările lui Patrick Lefevere au fost spulberate.

La această primăvară mediocră au contribuit mai mulți factori, inclusiv forma mai puțin bună a unor oameni precum Kasper Asgreen sau Yves Lampaert, problemele de sănătate și în cele din urmă accidentarea oribilă a lui Julian Alaphilippe din Liege.

În acest timp, alte echipe au reușit deja să își construiască formule puternice pentru clasice. 

Jumbo-Visma a câștigat cu Van Aert, dar a obținut rezultate decente și cu Tiesj Benoot sau Cristophe Laporte. Ineos Grenadiers nu au avut parte de un Tom Pidcock în formă, dar au obținut victorii uriașe în Amstel și Roubaix cu Michał Kwiatkowski și Dylan van Baarle.

Iar Bahrain Victorious - care devine tot mai puternică an de an - a câștigat Milano-San Remo cu Mohoric și Flèche Wallonne cu Dylan Teuns.  

Un lucru cert este că competiția se încinge, iar Lefevere și directorii săi sportivi vor fi nevoiți să găsească noi cicliști, sau noi strategii, pentru a lupta cu ceilalți giganți ai plutonului primăvara viitoare.

Van de Poel și Van Aert, etern favoriți

Un lucru obișnuit pentru fiecare primăvară este că Mathieu van der Poel și Wout van Aert nu vor dezamăgi. Și nu ne-au dezamăgit nici anul acesta, în ciuda problemelor de sănătate.

Van der Poel a revenit după o lungă perioadă de odihnă, impusă de probleme de spate, numai pentru a sosi pe locul trei în Milano-San Remo și pentru a câștiga în manieră spectaculoasă Turul Flandrei, pentru a doua oară. A câștigat de fapt și Dwars door Vlaanderen, dar cine mai stă să îi numere toate cursele mici?

Van Aert a început în forță sezonul câștigând Omloop Het Nieuwsblad și E3 Saxo Bank Classic și părea că se îndreaptă spre o victorie într-un nou Monument, până când s-a îmbolnăvit de COVID.

Pentru mulți oameni, asta ar fi însemnat finalul primăverii. Dar pentru că varianta Omicron este mai blândă, iar Van Aert pare a avea capacități fizice neobișnuite, belgianul s-a întors rapid pentru a obține un loc doi în Paris-Roubaix și un loc trei în Liege-Bastogne-Liege.

Cei doi au demonstrat că pot avea rezultate în ciuda problemelor de sănătate și în ciuda faptului că toate echipele din pluton stau cu ochii pe ei, o veste bună pentru toată lumea, dar mai ales pentru ei și pentru fani, ținând cont de sezoanele de clasice care ne așteaptă în anii viitori.