SPORTURI  »  CICLISM  »  TURUL ROMÂNIEI

Aproximativ 90 de sportivi din 13 ţări vor participa la Turul Ciclist al României

Articol de GSP - Publicat joi, 19 mai 2011 00:00 / Actualizat joi, 19 mai 2011 15:25

Aproximativ 90 de sportivi din 13 ţări vor participa la ediţia a 48-a a Turului Ciclist al României, programată să se desfăşoare în perioada 4-11 iunie, a anunţat într-o conferinţă de presă secretarul general al Federaţiei Române de Ciclism şi Triatlon, Vasile Selejean.

"Noi mizăm pe 17 echipe la start, dar la ciclism unele echipe din diverse motive pot să nu vină. Dar noi ne gândim la aproximativ 90 de ciclişti participanţi. Caravana va însuma 240 de persoane şi 70 de autoturisme. Este un număr destul de mic în comparaţie cu evenimentele de afară, dar este totuşi o competiţie complexă. Arbitrul internaţional este din Franţa, iar arbitru principal este Ştefan Şipos", a spus Selejean.

Turul Ciclist, care se va desfăura în acest an pe un traseu de 1.400 de kilometri, este împărţit în opt etape, startul fiind programat la Constanţa, iar sosirea la Bucureşti. Competiţia va traversa 15 judeţe şi va cuprinde 20 de sprinturi şi 15 căţărări.

Programul etapelor este următorul: etapa I Constanţa - Brăila; etapa a II-a Brăila - Vaslui; etapa a III-a Vaslui - Botoşani; etapa a IV-a Botoşani - Suceava; etapa a V-a Târgu Neamţ - Târgu Mureş; etapa a VI-a Târgu Mureş - Sibiu; etapa a VII-a Sibiu - Bâlea Lac; etapa a VIII-a Braşov - Bucureşti. "Traseul în proporţie de 99 la sută va rămâne cel anunţat. Singura excepţie este Transfăgărăşanul, pentru că nu ştim dacă se va deschide. Oficial se deschide pe 15 iunie, dar noi încercăm şi cei de la Drumuri ne-au promis că ne ajută dacă se poate. Adică să deschidă numai pentru noi pentru a ajunge la Bâlea Lac. Dacă nu ajungem la Bâlea Lac, atunci sosirea va fi la Bâlea Cascadă", a explicat Vasile Selejean.

În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, preşedintele Federaţiei Române de Ciclism şi Triatlon, Ion Badea, a declarat că îşi doreşte ca Turul Ciclist să atragă cât mai mulţi iubitori ai acestui sport. "Turul Ciclist al României creşte de la an la an, devenind o competiţie tot mai complexă. Acesta este deja în al treilea an de la intrarea în Uniunea Ciclistă Internaţională şi sperăm să atragem alături de noi cât mai mulţi iubitori ai acestui sport. În 2011 am progresat, Turul fiind mai lung decât anul precedent şi având mai mulţi participanţi. Am speranţa că viitorul va fi încununat de succes şi pentru acest sport destul de oropsit în momentul de faţă, având în vedere criza pe care o traversăm", a afirmat oficialul FRCT.

Federaţia Română de Ciclism şi Triatlon a reînoit parteneriatul cu BRD - Groupe Societe Generale, banca înmânând preşedintelui Ion Badea un cec în valoare de 45.000 de euro, bani care vor fi folosiţi la organizarea ediţiei din acest an a Turului Ciclist al României.

Sursa: Mediafax

Citește și:
Imagini uluitoare surprinse de fotoreporterul GSP » Cum a făcut Gigi Becali schimbările la pauză: Mihai Stoica a stat 10 minute la telefon!
Superliga
Imagini uluitoare surprinse de fotoreporterul GSP » Cum a făcut Gigi Becali schimbările la pauză: Mihai Stoica a stat 10 minute la telefon!
Fata lui Alan Shearer s-a căsătorit cu un sportiv cunoscut din Marea Britanie
Stiri extrasport
Fata lui Alan Shearer s-a căsătorit cu un sportiv cunoscut din Marea Britanie
„Eu am dat mesaj să vin la FCSB” » Garita explică revenirea în România: „Dacă nu joc, iau banii și plec”
Superliga
„Eu am dat mesaj să vin la FCSB” » Garita explică revenirea în România: „Dacă nu joc, iau banii și plec”
Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living
Campionate
Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living
ULTIMA ORĂ Scumpire în benzinării la o zi de la marea ieftinire fiscală. Liderul pieței a majorat prețul motorinei, care a sărit de 10 lei și în stațiile Petrom
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Scumpire în benzinării la o zi de la marea ieftinire fiscală. Liderul pieței a majorat prețul motorinei, care a sărit de 10 lei și în stațiile Petrom
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează