SPORTURI  »  CICLISM  »  RETRAGERE

CSC spune adio

Articol de - Publicat joi, 13 martie 2008 00:00

Societatea Computer Sciences Corporation a anunţat că se va retrage din ciclism la finalul anului 2008

Într-un comunicat de presă eliberat joi, CSC a refuzat să extindă contractul pe care îl avea cu Riis Cycling şi care expiră pe 31 decembrie 2007. Decizia este justificată de "o schimbare de priorităţi" în cadrul firmei, în ceea ce priveşte o nouă strategie de marketing pe termen lung. Henrik Bo Pedersen, preşedintele executiv al CSC pe problemele de ciclism, a făcut un scurt rezumat al colaborării cu echipa lui Bjarne Riis: "Implicarea noastră în ciclism a fost o experienţă productivă şi pozitivă. Noi ne vom respecta angajamentele ca sponsori pînă la finalul anului 2008, ba ma mai mult, ne vom angaja să găsim un sponsor adecvat pentru a ne continua cu succes munca depusă".

La final, Pedersen a fost galant cu cei care au reuşit să facă din CSC prima echipă a circuitului ProTour timp de trei ani consecutivi (2005-2007): "Vreau să le mulţumesc tuturor pentru efortul depus, abnegaţia şi modul în care au demonstrat că pot transforma ciclismul într-un sport curat şi sănătos!".

Directorul sportiv al CSC, Bjarne Riis a primit cu optimism vestea: "Va fi un nou început pentru noi, dar ştiu că suntem capabili să facem faţă acestei încercări. Vom arăta tuturor că avem valoare!".

CSC este sponsor principal în ciclismul mondial din 2001. Printre cicliştii din echipa actuală a CSC îi putem număra pe Fabian Cancellara, Carlos Sastre, fraţii Schleck sau Jens Voigt. După ce Discovery Channel şi Deutsche Telekom au spus adio plutonului la sfîrşitul anului trecut, decizia sponsorului american completează lista "marilor plecări" din ciclismul mondial.

Citește și:
Reacția lui Răzvan Burleanu la golul de 4-0 din Polonia - România, în timp ce 1.000 de români îi cereau demisia
Nationala
Reacția lui Răzvan Burleanu la golul de 4-0 din Polonia - România, în timp ce 1.000 de români îi cereau demisia
Verdictul lui Adrian Porumboiu la faza „roșului” lui Drăgușin: „Greșeală impardonabilă”
Nationala
Verdictul lui Adrian Porumboiu la faza „roșului” lui Drăgușin: „Greșeală impardonabilă”
Ce a făcut Gică Hagi imediat după un eșec care nu se mai întâmplase din 1967
Nationala
Ce a făcut Gică Hagi imediat după un eșec care nu se mai întâmplase din 1967
Reacția Simonei Halep, după colapsul AnimaWings: „Am decis să reziliez contractul de imagine”
Tenis
Reacția Simonei Halep, după colapsul AnimaWings: „Am decis să reziliez contractul de imagine”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!

Business-ul românesc care a intrat puternic pe piața din Polonia » Experiment în Varșovia: cât am plătit pe un produs cumpărat cu 2 lei la București


Comentarii (1)
 •  14 Martie 2008, 09:03

Pacat...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close