SPORTURI  »  CICLISM  »  ASTANA

Fran Contador: "Rezultatul pozitiv al celui de-al doilea test este o invenţie! UCI a comunicat deja că e negativ!"

Articol de GSP - Publicat marti, 05 octombrie 2010 00:00

Fran Contador, fratele şi agentul rutierului Alberto Contador, a calificat drept "o invenţie" informaţia apărută în cotidianul american New York Times, privind rezultatul pozitiv al unui al doilea test antidoping la care a fost supus spaniolul, pe 20 iulie, în Turul Franţei.

 

Potrivit cotidianului spaniol "As", Fran Contador a declarat, pentru postul de radio Cadena SER, că Uniunea Internaţională de Ciclism ( UCI) a anunţat că rezultatul testului respectiv a fost unul negativ, astfel că informaţiile apărute în New York Times sînt "o invenţie".

"Trebuie să plecăm de la faptul că UCI a comunicat deja că testul respectiv a avut un rezultat negativ. Astfel că tot ceea ce se spune sînt vorbe în vînt, o invenţie. Este deranjant pentru Alberto să fie nevoit să se apere pentru o infracţiune pe care nu a comis-o şi, în plus, fiind lovit din toate părţile de informaţii fără fundament. Se pare că unele publicaţii vor să profite de imaginea publică a lui Alberto, nu ştiu cu ce obiectiv", a declarat Fran Contador, care a adăugat că nu ar fi surprins să apără alte "aberaţii" în următoarele zile la adresa ciclistului spaniol.

Un al doilea test antidoping la care a fost supus rutierul spaniol Alberto Contador, efectuat la 20 iulie, în Turul Franţei, cu o zi înainte de cel care a relevat prezenţa unor urme de anabolizant în urina ciclistului, este pozitiv, a scris, marţi, New York Times, în ediţia sa electronică.

Ciclistul spaniol Alberto Contador a fost suspendat provizoriu de Uniunea Ciclistă Internaţională (UCI), după ce rezultatul unui test antidoping la care sportivul a fost supus în timpul Turului Franţei din acest an a fost anormal.

UCI a confirmat prezenţa unor urme "extrem de scăzute" de clenbuterol, o substanţă interzisă, la testul efectuat în 21 iulie, în a doua zi de pauză a Turului Franţei, competiţie pe care ciclistul spaniol a câştigat-o pentru a treia oară.

Citește și:
Aproape de miezul nopții, Gigi Becali a răbufnit în direct la TV: „Gata, îl dau gratis, să-l ia cine vrea”
Superliga
Aproape de miezul nopții, Gigi Becali a răbufnit în direct la TV: „Gata, îl dau gratis, să-l ia cine vrea”
Imagini oribile în prima etapă din sezon! Au dat foc la stadion: „Să vă ia naiba”
Campionate
Imagini oribile în prima etapă din sezon! Au dat foc la stadion: „Să vă ia naiba”
Cum s-au relaxat Ștefan Baiaram și soția Cristina, după victoria 4-0 cu Petrolul
Stiri extrasport
Cum s-au relaxat Ștefan Baiaram și soția Cristina, după victoria 4-0 cu Petrolul
Mohamed Salah a bătut palma și semnează » Salariu colosal pentru fostul star al lui Liverpool
Campionate
Mohamed Salah a bătut palma și semnează » Salariu colosal pentru fostul star al lui Liverpool
Concurent gigant în România pentru Uber și Bolt. Unicornul inDrive intră pe piața locală
Profit.ro
Concurent gigant în România pentru Uber și Bolt. Unicornul inDrive intră pe piața locală
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Iată DOSARUL COMPLET de la Securitate al lui Dan Șucu, informatorul „Mircea Crișan”: „Voi respecta toate indicațiile” + „Timid, greoi în gândire, bâlbâit. Un mediocru necesar!”

Universitatea Craiova - Levski Sofia 2-2! Leka noşt, deţa! Campioana iese din scenă în turul 2 din UCL! Rămânem încă un an în afara fotbalului care contează


Comentarii (2)
bdgeorge
bdgeorge  •  05 Octombrie 2010, 21:51

Pai dupa ce idolul lor Lance a fost prins dopat dau in toata lumea,mai ales in cei care l-au ridiculizat pe Lance in ultimele tururi. Americanii spera sa fii fost dopat Contador asa Lance revine iar in actualitate.

geraldgreen
geraldgreen  •  05 Octombrie 2010, 19:33

Ce sa scrie si americanii.....

Vezi toate comentariile (2)
Comentează