Articol de Mitică Docan - Publicat vineri, 12 octombrie 2012 00:00 / Actualizat miercuri, 24 octombrie 2012 16:46
Într-un rezumat de 202 pagini al unui dosar de 1000 pe care Agenţia Americană Antidoping (USADA) l-a trimis spre sancţionare către Uniunea Ciclistă Internaţională (UCI), americanul Lance Armstrong, doctorul Michele Ferrari şi directorul sportiv belgian Johan Bruyneel sînt evidenţiaţi ca pilonii "celui mai sofisticat, personalizat şi de succes program de dopaj din istoria sportului". Dacă dispariţia lui Lance Armstrong de pe harta ciclismului profesionist era clară din luna august, atunci cînd a decis să nu conteste la TAS dosarul USADA, dezvăluirile din aceste zile sînt şocante, desprinse din filmele horror şi confirmă cea mai neagră perioadă prin care a trecut vreodată sportul pe două roţi
Eritropoetină, testosteron, transfuzii sangvine, trafic de substanţe interzise, sperjur şi folosire de bani publici pentru practici ilicite. Apoi, coruperea coechipierilor, muşamalizarea probelor de sînge depistate pozitiv, fuga de controale inopinate. Toate sînt strînse într-un raport de 1000 de pagini, în care 26 de mărturii, extrase de conturi bancare şi zeci de mail-uri compromiţătoare fac ţăndări perioada petrecută pe şosea de americanul Lance Armstrong. Septuplu campion de Tur al Franţei, texanul în vîrstă de 41 de ani a rămas impasibil la dezvăluirile USADA, alegînd să drămuiască cît mai atent orice doză de mister.
[Toate documentele investigaţiei USADA sînt pe site-ul agenţiei, în format PDF]
CÎND ŞI CINE
Conform raportului USADA, dopajul sistematic a început odată cu întoarcerea pe şosea a lui Lance Armstrong, după lupta cîştigată împotriva cancerul testicular. Perioada în cauză a pornit în 1999, a fost întreruptă în 2005, după care dovezile arată că a fost reluată în 2009 şi 2010, anii scurtei reveniri în pluton a americanului. În tot acest timp, Armstrong şi Johan Bruyneel, directorul sportiv de care a fost nedespărţit la toate echipele pentru care a evoluat, au construit un sistem avansat de dopaj, bazat pe cunoştinţele doctorului italian Michele Ferrari, sistem menit să înşele controalele antidoping şi să ofere o viteză în plus în disputa cu adversarii.
11 mărturii "de primă mînă", ale unor rutieri foarte apropiaţi de Lance Armstrong, au fost ataşate la dosar, dintr-un total de 26 de mărturii semnate. Dacă Tyler Hamilton şi Floyd Landis au făcut publice acuzaţiile cu ceva timp în urmă, lista a fost întregită de Frankie Andreu, Michael Bary, Tom Danielson, George Hincapie, Levi Lepiheimer, Stephen Swart, Christian Vande Velde, Jonathan Vaughters şi David Zabriskie. Toţi locotenenţii au vorbit de alegerea pe care au fost nevoiţi să o facă pentru a rula alături de american: urmezi programul de dopaj sau rămîi în afara sportului la nivel înalt!
Iar dacă Floyd Landis şi Tyler Hamilton reprezintă nume pe care texanul le-a acuzat ca fiind compromise, prezenţa lui George Hincapie, rutierul cu care Lance mărturisea că "am o relaţie specială", este o lovitură dură dată apărării. Dar ce dezvăluie cei 11 că s-a întîmplat în perioada US Postal/Discovery Channel?
CE ŞI CUM
Doctorul Ferrari, un geniu al camuflării substanţelor interzise, a descoperit că dacă scade dozajul de EPO (sau Edgar Allan Poe, aşa cum poetic era "alintată" substanţa) şi o administrează subcutanat, şi nu intra-venos, Armstrong&Co. au şanse mult mai reduse să fie depistaţi pozitiv. Folosindu-se de faptul că un test de detectare a eritropoetinei a fost dezvoltat abia în 2001, Ferrari s-a asigurat că Armstrong a fost mereu cu un pas înaintea tehnicii, după care a trecut pe transfuzii sangvine. Coechipierii lui Armstrong au fost introduşi treptat în horă, liderul echipei asigurîndu-se în permanenţă că are cei mai buni căţărători la parametri optimi.
Pentru a fi sigur de accesul facil la substanţele interzise, Lance şi-a burduşit frigiderele din reşedinţele sale din Europa, în Nisa (Franţa) şi Girona (Spania), cu EPO şi sînge centrifugat. În toată această perioadă, a alimentat conturile lui Ferrari, pe care îl numea afectuos "Schumi", cu peste un milion de dolari. În ciuda faptului că la sfîrşitul anului 2004, atunci cînd orice colaborare cu doctorul Ferrari a fost condamnată de Comitetul Olimpic Italian, a anunţat că a rupt orice legătură cu el, Lance nu s-a despărţit niciodată de infamul doctor italian. Lance a folosit şi hormoni de creştere, substanţe pentru care a fost dezvoltat un test adecvat abia la Olimpiada de la Londra, în 2012.
După victoria din 1999, probele de urină ale lui Lance Armstrong au returnat valori pozitive pentru cortizon, substanţa pe care raportul o
notează ca frecventă în "bucătăria" montată pentru american. Mai mult, probele au fost retestate de USADA, care evidenţiază că ele nu pot fi folosite din cauza unor probleme procedurale. Însă cele şase probe au arătat fără dubii administrarea de EPO.
Raportul USADA mai precizează că în 1998, la Campionatele Mondiale, Lance a scăpat ca prin urechile acului de un control inopinat, după ce unul dintre doctori i-a strecurat o pungă cu soluţie salină, în timp ce coechipierii de la US Postal i-au deturnat pe oamenii responsabili cu prelevarea de probe. Lance avea mereu nevoie de doar 20 de minute pentru a-şi injecta serul ce ar fi reglat nivelul hematocritelor din propriul corp, iar apropiaţii s-au asigurat că primeşte această pauză. Jonathan Vaughters povesteşte cum după eveniment "doctorul Celaya a rîs bine" de cum a reuşit să trişeze vigilenţa anchetatorilor. Este adusă în discuţie şi proba pozitivă returnată de Armstrong în Turul Elveţiei 2001 şi mita pe care US Postal a oferit-o oficialilor UCI pentru a muşamaliza evenimentul.
Emma O'Reilly, asistenta personală a lui Armstrong, a fost cea care a făcut rost de fond de ten pentru a acoperi un hematom ce se formase pe braţul ciclistului, acesta fiind nevoit să participe la un cîntar oficial, în 1999.
Frapantă rămîne non-şalanţa cu care Lance alegea să abordeze lucrurile. La startul unei etape din Turul Franţei, ediţia 2003 sau 2004, Lance i-a spus lui Hincapie că "azi sînt cu 500 de grame mai greu", aluzie la transfuzia pe care a suferit-o, în timp ce Vaughters a mărturisit că l-a văzut odată pe liderul echipei sale în timp ce reprimea sîngele tratat şi că acesta i-ar fi explicat cum că "acum ştii că tranfuzionez, dar nu trebuie să te duci să scrii vreo carte despre asta". Floyd Landis descrie o oprire făcută de autocarul echipei Discovery Channel, în 2004, după o etapă montană, cînd toţi rutierii şi-au agăţat pungile de sînge de bara de sprijin, s-au întins pe podeaua maşinii şi au încheiat transfuzia într-o oră, timp în care şoferul se prefăcea că repară motorul.
Într-un rezumat de 202 pagini al unui dosar de 1000 pe care Agenţia Americană Antidoping ( USADA) l-a trimis spre sancţionare către Uniunea Ciclistă Internaţională (UCI), americanul Lance Armstrong, doctorul Michele Ferrari şi directorul sportiv belgian Johan Bruyneel sînt evidenţiaţi ca pilonii "celui mai sofisticat, personalizat şi de succes program de dopaj din istoria sportului". Dacă dispariţia lui Lance Armstrong de pe harta ciclismului profesionist era clară din luna august, atunci cînd a decis să nu conteste la TAS dosarul USADA, dezvăluirile din aceste zile sînt şocante, desprinse din filmele horror şi confirmă cea mai neagră perioadă prin care a trecut vreodată sportul pe două roţi
Eritropoetină, testosteron, transfuzii sangvine, trafic de substanţe interzise, sperjur şi folosire de bani publici pentru practici ilicite. Apoi, coruperea coechipierilor, muşamalizarea probelor de sînge depistate pozitiv, fuga de controale inopinate. Toate sînt strînse într-un raport de 1000 de pagini, în care 26 de mărturii, extrase de conturi bancare şi zeci de mail-uri compromiţătoare fac ţăndări perioada petrecută pe şosea de americanul Lance Armstrong. Septuplu campion de Tur al Franţei, texanul în vîrstă de 41 de ani a rămas impasibil la dezvăluirile USADA, alegînd să drămuiască cît mai atent orice doză de mister.
[Toate documentele investigaţiei USADA sînt pe site-ul agenţiei, în format PDF]
CÎND ŞI CINE
Conform raportului USADA, dopajul sistematic a început odată cu întoarcerea pe şosea a lui Lance Armstrong, după lupta cîştigată împotriva cancerul testicular. Perioada în cauză a pornit în 1999, a fost întreruptă în 2005, după care dovezile arată că a fost reluată în 2009 şi 2010, anii scurtei reveniri în pluton a americanului. În tot acest timp, Armstrong şi Johan Bruyneel, directorul sportiv de care a fost nedespărţit la toate echipele pentru care a evoluat, au construit un sistem avansat de dopaj, bazat pe cunoştinţele doctorului italian Michele Ferrari, sistem menit să înşele controalele antidoping şi să ofere o viteză în plus în disputa cu adversarii.
11 mărturii "de primă mînă", ale unor rutieri foarte apropiaţi de Lance Armstrong, au fost ataşate la dosar, dintr-un total de 26 de mărturii semnate. Dacă Tyler Hamilton şi Floyd Landis au făcut publice acuzaţiile cu ceva timp în urmă, lista a fost întregită de Frankie Andreu, Michael Bary, Tom Danielson, George Hincapie, Levi Lepiheimer, Stephen Swart, Christian Vande Velde, Jonathan Vaughters şi David Zabriskie. Toţi locotenenţii au vorbit de alegerea pe care au fost nevoiţi să o facă pentru a rula alături de american: urmezi programul de dopaj sau rămîi în afara sportului la nivel înalt!
Iar dacă Floyd Landis şi Tyler Hamilton reprezintă nume pe care texanul le-a acuzat ca fiind compromise, prezenţa lui George Hincapie, rutierul cu care Lance mărturisea că "am o relaţie specială", este o lovitură dură dată apărării. Dar ce dezvăluie cei 11 că s-a întîmplat în perioada US Postal/Discovery Channel?
CE ŞI CUM
Doctorul Ferrari, un geniu al camuflării substanţelor interzise, a descoperit că dacă scade dozajul de EPO (sau Edgar Allan Poe, aşa cum poetic era "alintată" substanţa) şi o administrează subcutanat, şi nu intra-venos, Armstrong&Co. au şanse mult mai reduse să fie depistaţi pozitiv. Folosindu-se de faptul că un test de detectare a eritropoetinei a fost dezvoltat abia în 2001, Ferrari s-a asigurat că Armstrong a fost mereu cu un pas înaintea tehnicii, după care a trecut pe transfuzii sangvine. Coechipierii lui Armstrong au fost introduşi treptat în horă, liderul echipei asigurîndu-se în permanenţă că are cei mai buni căţărători la parametri optimi.
Pentru a fi sigur de accesul facil la substanţele interzise, Lance şi-a burduşit frigiderele din reşedinţele sale din Europa, în Nisa (Franţa) şi Girona (Spania), cu EPO şi sînge centrifugat. În toată această perioadă, a alimentat conturile lui Ferrari, pe care îl numea afectuos "Schumi", cu peste un milion de dolari. În ciuda faptului că la sfîrşitul anului 2004, atunci cînd orice colaborare cu doctorul Ferrari a fost condamnată de Comitetul Olimpic Italian, a anunţat că a rupt orice legătură cu el, Lance nu s-a despărţit niciodată de infamul doctor italian. Lance a folosit şi hormoni de creştere, substanţe pentru care a fost dezvoltat un test adecvat abia la Olimpiada de la Londra, în 2012.
După victoria din 1999, probele de urină ale lui Lance Armstrong au returnat valori pozitive pentru cortizon, substanţa pe care raportul o
notează ca frecventă în "bucătăria" montată pentru american. Mai mult, probele au fost retestate de USADA, care evidenţiază că ele nu pot fi folosite din cauza unor probleme procedurale. Însă cele şase probe au arătat fără dubii administrarea de EPO.
Raportul USADA mai precizează că în 1998, la Campionatele Mondiale, Lance a scăpat ca prin urechile acului de un control inopinat, după ce unul dintre doctori i-a strecurat o pungă cu soluţie salină, în timp ce coechipierii de la US Postal i-au deturnat pe oamenii responsabili cu prelevarea de probe. Lance avea mereu nevoie de doar 20 de minute pentru a-şi injecta serul ce ar fi reglat nivelul hematocritelor din propriul corp, iar apropiaţii s-au asigurat că primeşte această pauză. Jonathan Vaughters povesteşte cum după eveniment "doctorul Celaya a rîs bine" de cum a reuşit să trişeze vigilenţa anchetatorilor. Este adusă în discuţie şi proba pozitivă returnată de Armstrong în Turul Elveţiei 2001 şi mita pe care US Postal a oferit-o oficialilor UCI pentru a muşamaliza evenimentul.
Emma O'Reilly, asistenta personală a lui Armstrong, a fost cea care a făcut rost de fond de ten pentru a acoperi un hematom ce se formase pe braţul ciclistului, acesta fiind nevoit să participe la un cîntar oficial, în 1999.
Frapantă rămîne non-şalanţa cu care Lance alegea să abordeze lucrurile. La startul unei etape din Turul Franţei, ediţia 2003 sau 2004, Lance i-a spus lui Hincapie că "azi sînt cu 500 de grame mai greu", aluzie la transfuzia pe care a suferit-o, în timp ce Vaughters a mărturisit că l-a văzut odată pe liderul echipei sale în timp ce reprimea sîngele tratat şi că acesta i-ar fi explicat cum că "acum ştii că tranfuzionez, dar nu trebuie să te duci să scrii vreo carte despre asta". Floyd Landis descrie o oprire făcută de autocarul echipei Discovery Channel, în 2004, după o etapă montană, cînd toţi rutierii şi-au agăţat pungile de sînge de bara de sprijin, s-au întins pe podeaua maşinii şi au încheiat transfuzia într-o oră, timp în care şoferul se prefăcea că repară motorul.
Opinia lui Radu Naum despre cazul Lance Armstrong: "Dopajul trebuie studiat in scoli, ca Holocaustul". blogsport.gsp.ro/naum/2012/10/1…
— Gazeta Sporturilor (@gspro) October 12, 2012
OMERTA
Sau codul tăcerii în Mafie. Lance Armstrong s-a hrănit cu propria legendă şi a încercat să-i intimideze pe martori, dar şi să muşamalizeze orice încercare care i-ar fi afectat imperiul. În 1999, a purtat o dispută personală cu Christophe Bassons, rutierul de la Francaise de Jeux, cel care a scris într-un editorial că Armstrong "a şocat plutonul" cu evoluţia sa de pe Sestriéres. Antologică a fost şi vendetta dusă împotriva italianului Filippo Simeoni, cel care a indrăznit să îl acuze primul pe doctorul Ferrari de practici ilicite. Recent, Armstrong este acuzat de USADA că i-ar fi căutat pe Floyd Landis şi Tyler Hamilton, pe ultimul chiar agresîndu-l verbal într-un restaurant.
LUPUL ŞI NĂRAVUL
Sistemul de dopaj s-a întors în pluton odată cu revenirea lui Armstrong, în 2009. Într-o serie de e-mailuri publicate de USADA, americanul discuta planurile de dopaj cu fiul doctorului Ferrari, Stefano. Întrebat în 2009, de Levi Leipheimer, dacă mai lucrează cu "Schumi", Lance a recunoscut că "printr-un intermediar". :O Un doctor care a reanalizat parametrii sangvini ai americanului, notaţi în paşaportul biologic obligatoriu, a concluzionat că valorile returnate în acea perioadă "au şanse de unu la un milion să fie produse de corp". :O
500 DE CONTROALE?
Unul dintre argumentele principale ale apărării lui Lance Armstrong a fost constituit din numărul mare de controale antidoping pe care americanul le-a trecut în carieră. Ignorînd dovezile de mai sus şi mărturiile care centrează sistemul orchestrat de Lance pe evitarea cu orice preţ a probelor pozitive, cifrele tot nu ies. În faţa oricărui microfon, Lance a susţinut că a trecut ireproşabil 500-600 de teste antidoping. După publicarea raportului USADA, UCI a recunoscut că Lance a fost supus la 215 teste, în timp ce forul american a fost responsabil cu 60 astfel de controale. În condiţiile în care USADA spune că majoritatea celor 60 de controale este compusă din teste ce au privit sănătatea fostului rutier, matematica reală plasează cifra la jumătate din totalul vehiculat de texan.
