Articol de Adrian Cochino (Libertatea) - Publicat sambata, 28 mai 2022 16:20 / Actualizat sambata, 28 mai 2022 16:54
Probabil că Vincenzo Nibali (37 de ani) nu a fost cel mai puternic ciclist din pluton, dar atacurile sale spectaculoase, care i-au adus porecla de „rechinul din Messina” și abilitatea de a câștiga pe toate terenurile posibile îi asigură un loc în istorie, alături de mari nume precum Merckx, Gimondi sau Hinault.
Când Vincenzo Nibali a atacat în mod neașteptat din plutonul bine întins, cu puțin înainte de finalul cățărării de pe Poggio, în ediția din 2018 a Milano-San Remo, puțini credeau că sicilianul are vreo șansă la victorie în fața unor oameni precum Peter Sagan, Michal Kwiatkowski sau Julian Alaphilippe.
Probabil nici măcar Nibali, care încercase deja de-a lungul anilor să câștige cea mai faimoasă clasică italiană. În toate felurile, inclusiv cu un atac de pe Cipressa prea îndepărtată de final.
În orice caz, Nibali a sărit mai întâi discret în spatele lui Krists Neilands, apoi, după câteva sute de metri, a plecat singur mai departe, cu un forcing nebun, care i-a luat prin surprindere pe favoriții aflați doar puțin în spatele său.
A ajuns în vârful dealului cu un avans de puțin peste 10 secunde și s-a prăvălit într-o coborâre aproape perfectă.
Cumva incredibil, nimeni din spatele lui nu a reușit să se mobilizeze, iar pe nesfârșita Via Roma, Nibali și-a menținut un avantaj minim, și-a folosit umărul pentru a zbura telefonul mobil din mâna unui spectator inconștient, aplecat peste gard, și a trecut linia de sosire în strigătele suporterilor, cu australianul Caleb Ewan suflându-i în ceafă.
Până la acel moment, la 33 de ani, Nibali câștigase deja toate cele trei mari tururi și bifase, printre multe altele, și două victorii în celălalt Monument italian, Giro di Lombardia. Dar victoria din Milano-San Remo a fost aproape definitorie pentru cariera sa, dovada clară că italianul este un ciclist polivalent.
A fost momentul în care și scepticii, cei care au sugerat de-a lungul timpului că multe dintre victoriile sale au fost conjuncturale, au admis că „rechinul din Messina” este de fapt unul dintre cei mai buni cicliști ai generației sale.
Vincenzo Nibali, un sicilian pe pavate
Desigur, scepticii au un argument. În multe curse, Nibali a obținut victorii uriașe în ciuda faptului că nu era cel mai puternic om din pluton.
Dar tocmai în asta a constat măiestria rechinului: și-a depășit slăbiciunile, a atacat la momentul oportun, i-a presat pe adversari să greșească și le-a speculat greșelile.
A fost cazul Turului Franței din 2014, când Nibali a întrerupt lungul șir al victoriilor lui Froome. Britanicul a părăsit cursa la începutul turului, după două căzături, dar în luptă se mai aflau, alături de Nibali, oameni precum Contador sau francezii Jean-Christophe Péraud și Thibaut Pinot. În acel tur, Nibali a câștigat patru etape de munte.
Sicilianul a impresionat însă pe toată lumea cu o performanță legendară pe pavatele noroioase din nordul Franței din etapa a cincea. El a terminat etapa derulată parțial pe parcursul clasicei Paris-Roubaix pe locul trei, cu un avans de peste două minute în fața principalului rival, Contador și în fața unor specialiști ai terenului precum Fabian Cancellara.
În cele din urmă, Contador a abandonat și el, după o căzătură, iar Nibali a câștigat turul cu un avans de peste 7 minute și jumătate în fața lui Péraud.
Nibali ar fi trebuit probabil să dea mai multe șanse pavatelor, dar a mai făcut-o doar o dată, în 2018, când a terminat Turul Flandrei pe un decent loc 24, instigând atacul care i-a adus victoria finală lui Niki Terpstra.
O coborâre nebună a lui Vincenzo Nibali
2015 a fost anul oribil al lui Nibali. A terminat Turul Franței pe locul 4, mult în urma lui Froome, iar singura victorie de etapă a fost umbrită de acuzațiile probabil corecte că sicilianul a atacat speculând o problemă mecanică a britanicului.
Încercând să compenseze eșecul cu o victorie în al treilea mare tur al anului, Nibali a făcut probabil cea mai mare prostie din carieră. Prins în spatele unei căzături în masă, în pericol să piardă mult timp, el s-a agățat de mașina directorului sportiv, care l-a readus în pluton.
A fost descalificat din cursă și și-a cerut scuze, dar tentativa sa de a trișa l-a urmărit multă vreme de atunci. Și-a îndreptat însă cel puțin parțial anul oribil cu o victorie spectaculoasă în Giro di Lombardia.
Și a făcut-o în stilul său caracteristic. Neputând să se desprindă de rivali pe cățărări, Nibali a atacat pe coborârea de pe Civiglio, speculând astfel la maxim una dintre principalele sale abilități.
Nimeni nu a reușit să se țină după el și, chiar dacă a mai pierdut timp pe ultima cățărare, sicilianul a reușit să câștige primul său Monument.
Din Infern, în Paradis
Probabil că cea mai spectaculoasă victorie a sa va rămâne cea din ediția 2016 a Giro, obținută în cel mai pur stil al rechinului. Cu trei etape înainte de final, Nibali se afla la peste cinci minute în spatele liderului Steven Kruijswijk, o luptă aparent pierdută.
Însă Nibali avea câteva atuuri. Capacitatea sa de a rămâne constant până în urma zi a unui mare tur și abilitatea deja demonstrată pe coborâre.
În etapa a 19-a, sicilianul a forțat coborârea de pe un Colle Dell'Agnello înghețat. În urma sa, Kruijswijk s-a izbit de marginea înzăpezită a drumului și s-a dat peste cap, pierzând peste un minut în încercarea de a reveni pe șosea.
Cu o coastă fisurată, olandezul a continuat eroic cursa, dar tot avansul său s-a spulberat, iar Nibali a câștigat etapa - pe care a terminat-o în lacrimi, într-o descărcare nervoasă - și a urcat pe locul doi în urma columbianului Esteban Chaves.
A câștigat și următoarea etapă de munte, penultima a turului, suflându-i tricoul roz lui Chavez și bifând al doilea său Giro, cu ajutorul decisiv al colegului și prietenului Michele Scarponi (care murea doar un an mai târziu, ucis de un șofer neatent).
Ultimul Giro pentru Vincenzo Nibali
Săptămâna trecută, de acasă, din Sicilia, Nibali a anunțat că actualul Giro va fi ultimul al carierei sale. Nici nu ar fi mai avut ce să facă. Ajuns la 37 de ani, italianul a trecut recent printr-o serie de sezoane mai degrabă anonime.
Lupta cu lupii tineri ai plutonului este aproape imposibilă, iar simpla sa prezență în topul clasamentului general al ediției actuale a Turului Italiei este onorabilă. Nibali poate dormi însă liniștit: va rămâne pentru multă vreme în istoria ciclismului.
Este unul dintre cei șapte cicliști care au câștigat toate cele trei mari tururi. Este unul dintre cei patru oameni care au câștigat toate cele trei mari tururi, plus două Monumente, alături de legende precum Eddy Merckx, Felice Gimondi sau Bernard Hinault.
De fapt, stilul lui Nibali pare mai degrabă desprins din trecutul ciclismului. În vreme ce au dominat marile tururi, contemporani de-ai săi precum Alberto Contador sau Chris Froome nu au demonstrat abilități de clasice.
O veste bună pentru viitor? Toate aceste liste se vor schimba cel mai probabil în curând, mulțumită slovenului Tadej Pogacar, care a câștigat deja Turul Franței, două Monumente - Giro di Lombardia și Liège-Bastogne-Liège și este dornic și capabil de mult mai multe victorii.
