SPORTURI  »  CICLISM  »  STRADE BIANCHE

Strade Bianche: Prima clasică a noului sezon promite o luptă strânsă între Van der Poel, Alaphilippe și Van Aert pe străzile albe din Toscana

Articol de - Publicat joi, 30 iulie 2020 17:49 / Actualizat joi, 30 iulie 2020 17:57

Strade Bianche a fost prima clasică anulată în luna martie, când epidemia de COVID-19 a explodat în Italia, și este prima care restartează noul sezon, sâmbătă, pe 1 august.

Noul sezon ciclist a început deja cu o spectaculoasă ediție a Turului Sibiului și continuă chiar acum cu Vuelta a Burgos, dar Strade Bianche, frumoasa clasică desfășurată în Toscana, este prima cursă din circuitul World Tour pe care fanii o pot urmări.  

  • de Adrian Cochino

Cursa, care ar fi trebuit să aibă loc în luna martie, a fost prima anulată de organizatorii italieni. Aceștia au șters apoi din calendarul de primăvară și Milano-San Remo, Tirreno-Adriatico și chiar Il Giro - o mică tragedie, a cărei importanță a pălit însă imediat, în umbra devastării pe care criza sanitară a adus-o în Peninsulă.

Oricum, pe măsură ce epidemia s-a instalat în Europa, sezonul a intrat într-o lungă pauză.

Există un soi de optimism în privința noului calendar, în condițiile în care cazuri de sportivi infectați cu coronavirus ar putea apărea în orice moment, iar Europa pare atinsă, cel puțin în unele regiuni, de un nou val epidemic. 

Dar organizatorii marilor curse au decis să o ia pas cu pas.

O clasică nouă, transformată rapid într-o preferată a fanilor

Teoretic, Strade Bianche are o istorie ceva mai lungă, care a început chiar în mijlocul fanilor, cu o cursă dedicată amatorilor: L'Eroica. Sute sau mii de cicliști, pe biciclete vintage, au pedalat pe drumurile acoperite de praf alb din zona Sienei încă din 1997.

Practic, cursa a intrat în calendarul profesionist abia în 2007, printr-o ediție de toamnă, înainte de a veni, anul următor, pe slotul de primăvară, care a consacrat-o. Nicio problemă, L'Eroica, cursa pentru amatori, are loc în continuare, netulburată, în luna octombrie, și oricine dorește să participe, din România sau de oriunde, o poate face. 

Bicicletele fabricate înainte de 1987 sunt călduros recomandate și reprezintă o medalie de onoare pentru cicliști.  Cât despre cursa profesionistă, aceasta a devenit aproape instantaneu o clasică a sezonului, iubită de fani și apreciată de cicliști, o onoare acordată de obicei competițiilor cu o vechime de zeci de ani.

Fabian Cancellara a câștigat-o de trei ori, singurul care a reușit această performanță, iar printre cicliștii victorioși se mai numără Philippe Gilbert, Michal Kwiatkowski și, de anul trecut, Julian Alaphilippe. Dar în mintea multor fani va rămâne probabil victoria lui Tiesj Benoot, într-o ediție 2018 infernală, lovită de ploi și zăpezi - o adevărată ediție a unei clasice de primăvară.  

Două fenomene: Alaphilippe și Van der Poel

Lunga pauză competițională face ca estimările privind șansele protagoniștilor să fie foarte aproximative, dar există în mod clar niște favoriți. Printre aceștia se numără vedeta sezonului trecut, francezul Julian Alaphilippe, care mai are în echipă - Deceuninck-QuickStep - un alt specialist al cursei, pe cehul Zdenek Stybar.

Principalul său rival ar putea fi, cel puțin potrivit cotelor de la pariuri, campionul de la ciclocros, olandezul Mathieu van der Poel (Alpecin-Fenix), care și-a arătat anul trecut apetitul și priceperea pentru câștigarea curselor de primăvară de șosea. 

În plutonul fruntaș ar trebui să se afle în mod normal și rivalul lui Van der Poel din ciclocros, belgianul Wout van Aert (Jumbo-Visma), care a terminat pe locul trei ultimele două ediții ale Strade Bianche. 

Danezul Jakob Fuglsang (Astana), care a terminat pe locul doi anul trecut, se află la rândul lui printre favoriți, așa cum se află și foștii câștigători Tiesj Benoot (Sunweb) sau Michal Kwiatkowski (Team Ineos), precum și, inevitabil, Peter Sagan (Bora-Hansgrohe).

Strade Bianche: un parcurs dificil

Strade Bianche are doar 184 de kilometri, mai puțini decât majoritatea clasicelor, dar succesiunea interminabilă de dealuri și cei 63 de kilometri de străzi nepavate, acoperite de praful și pietrișul alb care dau și numele cursei, fac ca parcursul să fie unul foarte dificil, scrie Cycling News.

Există nu mai puțin de 11 sectoare de străzi nepavate, iar ultimele dintre acestea, în urcare, marchează un punct perfect pentru lansarea de atacuri. Ultimul obstacol este însă cățărarea scurtă și abruptă, cu pante de 16%, care se termină în Piazza del Campo, din centrul Sienei și care a stabilit în mai multe rânduri câștigătorul.În mod normal, mulțimea dezlănțuită îi primește cu urale pe cicliștii care ajung pe străzile medievale ale orașului. Din păcate, anul acesta, din cauza regulilor anti-COVID, piața va fi mai degrabă goală, un semnal că întoarcerea la ciclism nu înseamnă în mod automat și întoarcerea la normalitate. 

Citește și:
Scandal-monstru în Giulești, după Rapid - U Cluj » Jucătorii au fost înjurați de fani și loviți cu bățul de la tobă!
Superliga
Scandal-monstru în Giulești, după Rapid - U Cluj » Jucătorii au fost înjurați de fani și loviți cu bățul de la tobă!
Mircea Lucescu, în comă la Terapie Intensivă » Ultimele informații de la Spitalul Universitar
Nationala
Mircea Lucescu, în comă la Terapie Intensivă » Ultimele informații de la Spitalul Universitar
Andreea Bălan și Simona Halep au atras atenția la finala Țiriac Open 2026! În ce ținute și-au făcut apariția
Tenis
Andreea Bălan și Simona Halep au atras atenția la finala Țiriac Open 2026! În ce ținute și-au făcut apariția
Ce gafă! Finala Cupei României, decisă la „masa verde” » Au încălcat regulamentul chiar în timpul meciului
Volei
Ce gafă! Finala Cupei României, decisă la „masa verde” » Au încălcat regulamentul chiar în timpul meciului
FOTO Germanii compară Dacia Sandero Stepway cu Audi Q2. „Merită diferența de 20.000 de euro?”
Profit.ro
FOTO Germanii compară Dacia Sandero Stepway cu Audi Q2. „Merită diferența de 20.000 de euro?”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Abuzuri în lanț: „Monica Iacob-Ridzi a cerut să trântească finala pentru fiica ei!” + Înregistrare audio ȘOCANTĂ cu soțul-primar: „Ce p*** mea îi trebuie competiție?”

Gluma lui Gabi Torje, după ce l-a văzut pe Ilie Bolojan la câțiva metri de el: „Nu știu dacă am voie să spun”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!