SPORTURI  »  CICLISM  »  CICLISM / TURUL FRANŢEI

Vechea figură

Articol de - Publicat duminica, 05 iulie 2009 00:00

Fabian Cancellara a deschis din nou balul cu o victorie, aşa cum făcuse în 2004 şi 2007

Fabian Cancellara (Saxo Bank) a luat din nou caimacul Turului Franţei, impunîndu-se în deschidere. După Liege şi Londra, elveţianul a cîştigat ieri şi la Monaco. Mai mulţi kilometri ca de obicei, o intrare abruptă, fără prolog, menită să despartă bărbaţii de băieţi. Cel mai "bărbat" dintre rutieri s-a dovedit a fi Fabian, care a parcurs cei 15,5 kilometri în 19 minute şi 32 de secunde. Podiumul princiar dictat de cronometru a fost completat de Alberto Contador (Astana) şi de Bradley Wiggins (Garmin-Slipstream).

Nici urmă de Lance în Top 3, dar americanul, la 37 de ani, s-a clasat pe locul zece, la patruzeci de secunde în spatele învingătorului. "A fost bine. Am început conservator şi am vrut să termin în forţă", a spus septuplul învingător în Le Tour. Primul cartuş al acestei ediţii a fost tras, urmează alte 20. După cursa împotriva timpului de ieri, azi Turul se întoarce în Franţa, la căpătul unei etape liniştite purtată între Monaco şi Brignoles de-a lungul a 187 de kilometri.

Citește și:
Cristiano Ronaldo amână sărbătoarea titlului după o gafă de cascadorii râsului în minutul 90+9!
Campionate
Cristiano Ronaldo amână sărbătoarea titlului după o gafă de cascadorii râsului în minutul 90+9!
Varga și-a pierdut răbdarea cu Pancu și îi arată ușa: „A sărit calul, nu vii tu să faci asta! Clauza de reziliere e următoarea”
Superliga

Raluca, soția fostului internațional din Superliga, revine în televiziune după 8 ani: „Mă întorc mai puternică” » Cum arată acum
Stiri extrasport
Raluca, soția fostului internațional din Superliga, revine în televiziune după 8 ani: „Mă întorc mai puternică” » Cum arată acum
Mihai Stoica a numit retrogradata #2 din Superliga și face acuzații grave: „Știu sigur, o să verifice FRF”

O companie aeriană se retrage din România și anulează cursele.
Profit.ro
O companie aeriană se retrage din România și anulează cursele.
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mărturia-document a eroului Helmut Duckadam despre Sevilla '86: „Valentin a obținut o facilitate nesperată!”

Comentarii (3)
 •  05 Iulie 2009, 12:26

Cancellara poate termina in primii 30-40 daca isi propune acest lucru dar obietivele lui sunt sa castige etapele de contra-timp si sa'i ajute pe fratii Schleck.

 •  05 Iulie 2009, 10:04

prima panta? cancellara a castigat turul elvetiei..si se descurca decent pe munte..nu ii un catarator...dar nu e nici penibil cum e cavendish...

 •  05 Iulie 2009, 08:56

mare lucru-probabila ca la prima panta mai de doamne ajuta -spune multumesc am participat si anul asta la revedere mie-mi place la mare,bla bla bla,

Vezi toate comentariile (3)
Comentează