Luminiţa Paul le răspunde celor care cred că România nu avea nevoie de FOTE: "Nici Londra nu avea nevoie de JO"

Articol de - Publicat luni, 30 noiembrie -1 00:00 / Actualizat joi, 01 august 2013 17:08

Deşi poate avem totuşi nevoie de cîte ceva. Chiar şi de un Festival Olimpic al Tineretului European


Exact acum o săptămînă s-au decernat Premiile Goya, un fel de Oscaruri ale cinematografiei spaniole (deşi ar putea fi o mică jignire la adresa Los Goya). Cu cîteva zile înainte de eveniment, cotidianul conservator ABC îndemna televiziunea publică să nu transmită în direct ceremonia. Motivul: existau zvonuri vehemente că premiaţii se vor folosi de ocazia urcării pe scenă pentru a-şi expulza în mod public nemulţumirile la adresa guvernului Rajoy. Ceea ce s-a şi întîmplat, de altfel. TVE a păstrat festivitatea în program, mai mult, prezentatoarea galei, Eva Hache, a dat tonul ironiilor.

Unele dintre discursuri au fost dure, dar şi amare. Candela Peña, cîştigătoarea premiului pentru cea mai bună actriţă în rol secundar pentru "Una pistola en cada mano" (Un pistol în fiecare mînă, titlu sugestiv), a fost cea mai aspră, atacînd nu doar starea cinematografiei iberice, ci şi pe cea a sistemului sanitar şi a educaţiei publice. Toate acestea au loc într-o ţară care produce totuşi peste 100 de filme anual.

La noi se fac mult, mult mai puţine, dar, pentru că sîntem deştepţi, reuşim să cîştigăm un Ursul de aur la Berlin cu pelicula unui regizor care trăieşte de 12 ani în Germania şi în care rolul de greutate, cel care rămîne desenat apăsat în memorie, e făcut de o actriţă extraordinară, dar în vîrstă de 63 de ani, Luminiţa Gheorghiu.

Pînă la urmă, de ce ne trebuie nouă filme? Nouă, oamenilor. Ne putem uita în continuare la producţiile cu Van Damme, Steven Seagal, Chuck Norris sau chiar Bruce Willis, cele în care e greu de ucis. Oricum, audienţele sînt mai mari decît la peliculele pretenţioase.

Într-un context conex, nu ne trebuia nici FOTE. Festivalul Olimpic al Tineretului European adică. Banii publici sînt, mai mereu, constatăm iată, folosiţi aiurea, nu? Ei bine, e aşa şi nu e. Am putea pretinde ca tot bugetul să fie pentru sănătate, în speranţa că vom putea trăi para siempre, dar nu e posibil. Sănătatea nu exclude cultura, iar agricultura sau armata nu ar trebui să excludă sportul.

FOTE nu a fost făcut în ciuda nimănui, ci pentru că trebuie să mai facem şi astfel de lucruri, chiar dacă tragem linie şi nu găsim un plus imediat. Chiar şi pentru cele trei medalii cucerite de România, pentru entuziasmul micilor sportivi, al părinţilor, al antrenorilor şi tuturor celor care au fost acolo şi tot merită.

Probabil că nici britanicilor nu le trebuia Olimpiadă. Cînd ai Buckingham Palace, Trafalgar Square şi British Musem, la ce-ţi mai trebuie Jocuri Olimpice? Unele al căror cîştig se va vedea, dacă se va vedea, în mulţi ani de acum încolo. Din acelaşi motiv. Pentru că unele lucruri trebuie făcute şi atît. Pentru un beneficiu moral.

Şi, pînă la urmă, ce legătură au toate astea cu Los Goya? Poate aceea că filmul "Blancanieves" a cîştigat 10 premii. Albă-ca-Zăpada adică. Un film de sezon? Nu. Păi, atunci, nu ne trebuie.

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (12)
patopato
patopato  •  24 Februarie 2013, 19:50

Pentru cei care nu stiu....s-au construit patinoare si baze sportive care la urmatoarele trei ploi se vor dizolva, nu mai fiti naivi, aceasta pseudocompetitie nu a fost decat un prilej pentru straini de a se debarasa de ceva costisitor si degeaba, iar pt noi un alt prilej de a ne fura caciula.

tipsy
tipsy  •  24 Februarie 2013, 19:32
Postat de vladutz13 pe 24 Februarie 2013, 12:26

Chestia e ca FOTE nu o sa ne aduca niciun castig nici pe termen scurt, nici pe termen lung!!!

lasa ma, ca tie o sa iti aduca steaua

brto
brto  •  24 Februarie 2013, 15:28
Postat de cordos_eu pe 24 Februarie 2013, 14:21

festivalul propriu-zis poate mai putin. dar ce zici de infrastructura? au fost construite baze sportive de 60 de milioane de euro. organizarea propriu-zisa a costat doar 1 milion de euro. ce se supara unii ca au mers 60 de milioane de euro la sport? si Polonia investit sute de milioane. noi nu putem sa mai stam la nivelul unor vecini. suntem o tara mare totusi.

Nu inteleg oamenii astia ce inseamna un proiect sustenabil si cum crearea de baze sportive pentru un anume eveniment are beneficii viitoare. Desigur, exista si exemple negative, de exemplu unele facilitati lasate in paragina in Grecia dupa Atena 2004, dar acolo a fost si o situatie economica precara.

Vezi toate comentariile (12)
Comentează