Răzvan Prepeliţă despre suporterul român, dezamăgit de Liga 1, dar încîntat de hocheiul de la FOTE

Finlanda-Cehia sună a finală de Campionat Mondial la hochei. Echipele lor de tineret s-au întîlnit luni seara, pe ”celebrul” patinoar din Braşov. Nu doar jocul celor din echipa Suomi a încîntat, ci şi grima spectatorilor români. Aceeaşi ţară, aceleaşi greutăţi, aceeaşi veşnică tranziţie. Şi totuşi, aerul din tribune nu e atît de poluat şi se aliniază la o normalitate la care visăm de peste 20 de ani. Copii, foarte mulţi copii, părinţi, ambii părinţi, pe alocuri chiar bunici, pulovere multicolore, pîine cu untură stropită cu boia dulce, şi multe, foarte multe aparate de fotografiat semiprofesionale, dintr-acelea după care caută stearzii în rucsac la un meci de fotbal, chiar de Liga a II-a.

Nu am schimbat ţara şi nici nu denigrăm sportul rege. Doar că un patinoar plin, la un meci a două echipe străine, într-un sport pe care în România îl recomandă mai degrabă scandările xenofobe decît performanţele, e o ştire normală, într-o ţară care ”e altfel”, vorba istoricului Lucian Boia, în ultima sa carte apărută la editura Humanitas.

La un moment dat, finlandezii, aflaţi în superioritate cu doi jucători, au trimis pucul de trei ori în bară, în interval de cîteva secunde. Rumoarea, ovaţiile şi aplauzele care i-au purtat, mai apoi, spre gol pe nordici fac toţi banii investiţi în patinoar. Asta îţi vine să exclami şi aici dicuţiile se întretaie! Se va supăra Tolo, nu am cifrele în faţă, m-a luat valul, dar la naiba, nu de asta e frumos sportul?

O puştoaică ce face poze cu mascota FOTE şi  fuge deodată din cadru, să prindă o ploaie de confetti, îmi confirmă.