SPORTURI  »  FORMULA 1  »  MCLAREN

A luat startul într-o singură cursă sezonul acesta, dar șeful îl laudă: „Vedem cea mai bună versiune a lui”

Oscar Piastri // foto: Guliver/gettyimages
Oscar Piastri // foto: Guliver/gettyimages

Articol de - Publicat luni, 13 aprilie 2026 10:21 / Actualizat luni, 13 aprilie 2026 10:34

Andrea Stella, șeful celor de la McLaren, a transmis că Oscar Piastri este în cea mai bună versiune a sa, iar prestația australianului în Marele Premiu al Japoniei este o dovadă clară în acest sens.

Piastri nu a luat startul în primele două curse ale noului sezon, după ce a avut un accident în drum spre grila de start în Australia, iar apoi mașina sa s-a defectat înainte de startul din China, o săptămână mai târziu.

În Japonia, însă, nu a avut probleme similare și a participat la cursă, unde chiar a condus în faza inițială, înainte de a fi depășit de Andrea Kimi Antonelli în spatele mașinii de siguranță.

Andrea Stella: „Vedem cea mai bună versiune a lui Oscar de când a intrat în Formula 1”

În cele din urmă, Piastri a terminat pe locul al doilea la „Suzuka”, unde a demonstrat un ritm bun pe tot parcursul weekendului. Conform lui Stella, prin prestația sa din Japonia, pilotul său a arătat că în prezent vedem cea mai bună versiune a sa de la debutul în Formula 1.

„Deși Oscar nu a luat startul în primele două curse, din ceea ce am văzut la teste, antrenamente, calificări și din abordarea sa generală, vedem cea mai bună versiune a sa – cel mai puternic Oscar de când a intrat în Formula 1. În sfârșit, a avut ocazia să demonstreze acest lucru și a profitat la maximum”, a declarat Stella, conform sportal.bg.

Sezonul trecut Piastri s-a luptat până la final pentru titlul mondial și poate considera că l-a pierdut, în condițiile în care a stat aproape întreg sezonul pe primul loc al clasamentului. În acest sezon, după 3 Grand Prix-uri, este pe locul 6 în clasament.

Clasamentul la piloți în Formula 1

  1. Kimi Antonelli (Mercedes) - 72 de puncte

  2. George Russell (Mercedes) - 63

  3. Charles Leclerc (Ferrari) - 49

  4. Lewis Hamilton (Ferrari) - 41

  5. Lando Norris (McLaren) - 25

  6. Oscar Piastri (McLaren) - 21

  7. Oliver Bearman (Haas) - 17

  8. Pierre Gasly (Alpine) - 15

  9. Max Verstappen (Red Bull) - 12

  10. Liam Lawson (Racing Bulls) - 10

  11. Arvin Lindblad (Racing Bulls) - 4

  12. Isack Hadjar (Red Bull) - 4

  13. Gabriel Bortoleto (Audi) - 2

  14. Carlos Sainz (Williams) - 2

  15. Esteban Ocon (Haas) - 1

  16. Franco Colapinto (Alpine) - 1

  17. Nico Hulkenberg (Audi) - 0

  18. Alex Albon (Williams) - 0

  19. Valtteri Bottas (Cadillac) - 0

  20. Sergio Perez (Cadillac) - 0

  21. Fernando Alonso (Aston Martin) - 0

  22. Lance Stroll (Aston Martin) - 0

Citește și:
Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon
Tenis
Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon
Accesoriul lui Erling Haaland a făcut senzație la întoarcerea în Norvegia
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Accesoriul lui Erling Haaland a făcut senzație la întoarcerea în Norvegia
Vinicius s-a împăcat cu Virginia » Fotografia „interzisă” care i-a dat de gol
Stiri extrasport
Vinicius s-a împăcat cu Virginia » Fotografia „interzisă” care i-a dat de gol
Continuă sărbătoarea de parcă ar fi câștigat Campionatul Mondial! Azi s-au mutat pe stadion
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Continuă sărbătoarea de parcă ar fi câștigat Campionatul Mondial! Azi s-au mutat pe stadion
EXCLUSIV Surpriză în România. Gigant al ciocolatei se pregătește să înceapă producția
Profit.ro
EXCLUSIV Surpriză în România. Gigant al ciocolatei se pregătește să înceapă producția
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon

Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează