SPORTURI  »  FORMULA 1  »  MP OLANDA

Trei piloți, sancționați cu puncte de penalizare după incidentele din Olanda

Franco Colapinto // Foto: Instagram
Franco Colapinto // Foto: Instagram

Articol de - Publicat luni, 24 august 2026 10:39 / Actualizat luni, 24 august 2026 11:54

Trei piloți au primit puncte de penalizare pe licențele lor după cursa pentru Marele Premiu al Olandei: Franco Colapinto, Arvid Lindblad și Liam Lawson. Cei trei au terminat Grand Prix-ul pe locurile 14, 12 și, respectiv, 7.

Cei trei au au primit punctele de penalizare din cauza încălcărilor comise sub steag galben. De notat faptul că regulamentele în vigoare spun că dacă un pilot acumulează 12 puncte de penalizare pe licență în decursul a 12 luni, atunci îi va fi interzis să participe la următoarea cursă. Momentan, niciunul dintre cei trei penalizați nu se află în pericol de suspendare.

Franco Colapinto, Arvid Lindblad și Liam Lawson au fost penalizați cu puncte pe licență după Marele Premiu al Olandei

Franco Colapinto a primit două puncte de penalizare pentru depășirea lui Yuki Tsunoda sub steag galben în virajul 14, în primul tur. Steagurile galbene au fost afișate în acel moment din cauza accidentului lui Max Verstappen.

Ulterior, a mai primit un punct pentru un alt incident petrecut mai târziu în cursă, când nu a redus viteza sub steag galben. Înainte de această cursă Colapinto avea deja un punct de penalizare, iar acum a ajuns la patru, conform sportal.bg.

Arvid Lindblad a fost sancționat cu două puncte de penalizare pentru aceeași infracțiune ca și Colapinto, însă el l-a depășit pe Pierre Gasly. Acestea sunt primele puncte din cariera sa.

Liam Lawson, la rândul său, a primit o penalizare de 10 secunde și un punct de penalizare pe licență deoarece nu a redus viteza sub steag galben pentru același incident ca și Colapinto. Motivul steagurilor a fost oprirea monopostului Haas, condus de Esteban Ocon, în virajul 3. Liam Lawson a ajuns la trei puncte de penalizare în ultimele 12 luni.

Clasamentul general al piloților după MP al Olandei

  1. Kimi Antonelli (Mercedes) – 242 de puncte
  2. George Russell (Mercedes) – 183
  3. Lewis Hamilton (Ferrari) – 183
  4. Lando Norris (McLaren) – 159
  5. Charles Leclerc (Ferrari) – 155
  6. Max Verstappen (Red Bull Racing) – 112
  7. Oscar Piastri (McLaren) – 104
  8. Isack Hadjar (Red Bull Racing) – 68
  9. Liam Lawson (Racing Bulls) – 49
  10. Pierre Gasly (Alpine) – 44
  11. Arvid Lindblad (Racing Bulls) – 23
  12. Franco Colapinto (Alpine) – 19
  13. Oliver Bearman (Haas) – 18
  14. Gabriel Bortoleto (Audi) – 10
  15. Nico Hulkenberg (Audi) – 6
  16. Carlos Sainz (Williams) – 6
  17. Alex Albon (Williams) – 5
  18. Esteban Ocon (Haas) – 3
  19. Fernando Alonso (Aston Martin) – 3
  20. Yuki Tsunoda (Racing Bulls) – 0
  21. Lance Stroll (Aston Martin) – 0
  22. Valtteri Bottas (Cadillac) – 0
  23. Sergio Perez (Cadillac) – 0
Citește și:
La 43 de ani, Corina Caragea a făcut senzație pe plajele din Hawaii: „Și parcă tot n-am stat suficient”
Media
La 43 de ani, Corina Caragea a făcut senzație pe plajele din Hawaii: „Și parcă tot n-am stat suficient”
Un nou stadion în Superligă! Primele imagini de la demolarea vechii arene
Superliga
Un nou stadion în Superligă! Primele imagini de la demolarea vechii arene
Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”
Campionate
Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”
Reportera TV a apărut la meciul iubitului mai tânăr cu 11 ani și a făcut senzație! » Detaliul care a ieșit în evidență
Campionate
Reportera TV a apărut la meciul iubitului mai tânăr cu 11 ani și a făcut senzație! » Detaliul care a ieșit în evidență
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează