SPORTURI  »  FORMULA 1  »  LICITAȚIE

Casca purtată de Ayrton Senna în weekend-ul în care i-a salvat viața lui Erik Comas a fost vândută la licitație

Ayrton Senna, triplu campion mondial la Formula 1/Foto: rmsothebys.com
Ayrton Senna, triplu campion mondial la Formula 1/Foto: rmsothebys.com

Articol de - Publicat marti, 29 aprilie 2025 18:30 / Actualizat marti, 29 aprilie 2025 18:51

O cască purtată de Ayrton Senna, legendarul pilot de Formula 1, a fost scoasă la licitație și vândută pe suma de 720.000 de lire sterline (847.184 de euro). Brazilianul a folosit această cască în 1992, la Marele Premiu al Belgiei, când a contribuit la salvarea lui Erik Comas după un accident.

Sotheby’s, o casă de licitații britanică, a scos în vânzare o cască purtată de Ayrton Senna în 1992, la Marele Premiu al Belgiei. Casca Shoei este în culorile tradiționale ale Braziliei, galben și verde, și are logo-urile sponsorilor triplului campion mondial, printre care se numărau Hugo Boss, Marlboro, Shoei și Nacional.

Casca purtată de Ayrton Senna în weekend-ul în care i-a salvat viața lui Erik Comas a fost vândută la licitație
Casca lui Ayrton Senna/Foto: X (RM Sotheby's)

Ayrton Senna, erou la Marele Premiu al Belgiei: „Mi-a salvat viața”

Mai mult decât atât, casca are o semnificație aparte pentru că, în timpul acelei curse, Senna a fost protagonistul unui moment care i-a crescut renumele și i-a arătat caracterul. Erik Comas, un pilot francez care a concurat în Formula 1 în perioada 1991-1994 a fost implicat într-un accident grav și și-a pierdut cunoștința.

Senna a coborât din monopostul său și a fugit înspre mașina lui Comas, oprindu-i motorul, și a stat cu el până când au sosit ajutoare specializate. „A oprit motorul, evitând o explozie. În acel moment, Ayrton Senna mi-a salvat viața”, avea să spună mai târziu francezul.

La 33 de ani după acel accident, casca lui Senna a fost vândută pe suma de 720.000 de lire sterline, adică aproape 850.000 de euro. Această sumă a depășit categoric precedentul record. În iunie 2023, o cască purtată de Charles Leclerc la Marele Premiu din Monaco a fost vândută cu 262.700 de lire sterline.

La aproape 2 ani după ce i-a salvat viața lui Comas, Ayrton Senna a fost implicat într-un accident, în urma căruia și-a pierdut viața. În turul al 7-lea al Marelui Premiu din San Marino (1994), pilotul brazilian s-a izbit de un parapet și a suferit răni fatale, care i-au produs moartea.

„E povestea unui om care a luptat contra sistemului de când și-a început viața în motorsport. E povestea unui om bun într-o lume rea. E povestea unui om care a stăpânit timpul. E o poveste umană, cu care poți relaționa”, a declarat Vicente Amorim, producătorul executiv al serialului Netflix „Senna”, într-un interviu pentru GSP.ro.

Citește și:
CFR Cluj - FCSB, derby în Gruia » Echipe probabile + Ultimele informații
Superliga
CFR Cluj - FCSB, derby în Gruia » Echipe probabile + Ultimele informații
Lando Norris a câștigat ultimul Mare Premiu de Formula 1 al Olandei!
Formula 1
Lando Norris a câștigat ultimul Mare Premiu de Formula 1 al Olandei!
„Tigroaica” Zoe a plecat în vacanță fără starul de la Mondial și a atras toate privirile: și-a etalat toate tatuajele
Stiri extrasport
„Tigroaica” Zoe a plecat în vacanță fără starul de la Mondial și a atras toate privirile: și-a etalat toate tatuajele
Gloria Bistrița, al 3-lea trofeu al anului! În TeraPlast Arena, trupa lui Carlos Viver a câștigat SuperCupa României
Handbal
Gloria Bistrița, al 3-lea trofeu al anului! În TeraPlast Arena, trupa lui Carlos Viver a câștigat SuperCupa României
FOTO SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, amână din nou redeschiderea marelui complex hotelier din Elveția
Profit.ro
FOTO SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, amână din nou redeschiderea marelui complex hotelier din Elveția
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo

Imaginile weekendului: un potop de fani copleșește un munte pentru un campion mondial al Franței!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează