SPORTURI  »  FORMULA 1  »  MCLAREN

Fără milă! McLaren anunță că nu va apela la ordine de echipă

Articol de - Publicat vineri, 20 iunie 2025 15:57 / Actualizat vineri, 20 iunie 2025 15:57

Șeful McLaren, Andrea Stella, a respins speculațiile conform cărora campioana mondială la constructori ar urma să utilizeze ordine de echipă după incidentul dintre cei doi piloți, care a avut loc cu puțin timp înainte de finalul Marelui Premiu al Canadei, pe 15 iunie.

  • MP al Austriei, disputat pe circuitul Zeltweg Air Base, va avea loc pe 29 iunie.

Lando Norris l-a lovit din spate pe Oscar Piastri, britanicul fiind nevoit să abandoneze, în timp ce liderul campionatului a terminat pe locul 4, mărind astfel avansul în clasament la 22 de puncte. Cei doi piloți McLaren au o relație bună, incidentul din Canada fiind primul moment problematic dintre ei în lupta pentru titlu.

Lando Norris și Oscar Piastri trebuie să concureze între ei

Stella a precizat că McLaren va lua măsuri pentru a se asigura că astfel de incidente nu se vor mai repeta, însă fără a-i priva pe piloți de posibilitatea de a concura între ei.

„Posibilitatea ca piloții să concureze unul împotriva celuilalt și modul în care concurăm este important pentru noi", a explicat Stella.

„Apreciem competiția, încercăm să le păstrăm piloților libertatea de a concura. Preferăm acest lucru în detrimentul controlului mașinilor din boxă. Pentru că, dacă toți procedează așa, competițiile adevărate vor dispărea.

Stella a explicat că McLaren este conștientă de faptul că, dacă echipa intervine în lupta de pe pistă, acest lucru ar putea genera, de asemenea, pericole.

„Vrem să le oferim lui Lando și Oscar posibilitatea de a concura, astfel încât, la finalul sezonului, titlul să fie decis de performanțele și abilitățile lor, de ceea ce au demonstrat pe parcursul sezonului", a adăugat italianul. „Altfel, piloții ar putea înțelege că rezultatele depind de controlul echipei, nu de performanțele lor pe pistă."

„Nu cred că incidentul din Canada ne va schimba abordarea luptei de pe pistă. Le cerem piloților noștri mai multă atenție, iar pentru a evita coliziunile dintre ei, distanța dintre mașini trebuie să fie mai mare. Însă, în acest caz, depășirile devin imposibile”.

Citește și:
Un umil Balon de Aur » S-a întors la club, după un Mondial de excepție, cu un zbor low cost!
Campionate
Un umil Balon de Aur » S-a întors la club, după un Mondial de excepție, cu un zbor low cost!
Aryna Sabalenka a pozat pentru Time, pe tocuri și în costum de baie, pe un teren de baschet
Tenis
Aryna Sabalenka a pozat pentru Time, pe tocuri și în costum de baie, pe un teren de baschet
Premiul special primit de David Popovici la finalul sesiunii de la Paris
Altele
Premiul special primit de David Popovici la finalul sesiunii de la Paris
Andrei Borza, debut cu o mare surpriză în Turcia! A încurcat-o pe Galatasaray
Stranieri
Andrei Borza, debut cu o mare surpriză în Turcia! A încurcat-o pe Galatasaray
Frații Pavăl (Dedeman) - decizie majoră pentru lanțul de magazine Praktiker, cea mai mare rețea de bricolaj din Grecia
Profit.ro
Frații Pavăl (Dedeman) - decizie majoră pentru lanțul de magazine Praktiker, cea mai mare rețea de bricolaj din Grecia
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Aryna Sabalenka a pozat pentru Time, pe tocuri și în costum de baie, pe un teren de baschet

Un umil Balon de Aur » S-a întors la club, după un Mondial de excepție, cu un zbor low cost!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează