SPORTURI  »  FORMULA 1  »  MP AL BAHRAINULUI

FOTO Lewis Hamilton a început în forță noul sezon de Formula 1! Clasamentul cursei din Bahrain

Circuitul Internațional Sakhir din Bahrain, prima cursă a sezonului 2021 din Campionatul Mondial de Formula 1, a fost câștigat de Lewis Hamilton (36 de ani), care a pornit de pe locul secund. +7   FOTO
Circuitul Internațional Sakhir din Bahrain, prima cursă a sezonului 2021 din Campionatul Mondial de Formula 1, a fost câștigat de Lewis Hamilton (36 de ani), care a pornit de pe locul secund.

Articol de - Publicat duminica, 28 martie 2021 20:07 / Actualizat duminica, 28 martie 2021 22:01

Prima cursă a sezonului 2021 din Campionatul Mondial de Formula 1, disputată pe circuitul Internațional Sakhir din Bahrain, a fost câștigat de Lewis Hamilton (36 de ani), care a pornit de pe locul secund

Anticipata înfruntare între două generații de talent și-a consumat primul episod al sezonului 2021 pe circuitul Sakhir din Bahrain. Un episod aprig, plin de suspans și cu un final extraordinar. Hamilton, 36 de ani, campionul mondial en titre, cu 7 titluri în vitrină, a ieșit învingător, însă Verstappen, 24 de ani, pornit din pole position, s-a retras din poziția de lider pe care o atinsese cu patru tururi înainte de finiș. A fost o solicitare venită de la controlul cursei, după ce olandezul depășise prin exteriorul pistei, riscând o penalizare de 5 secunde care i-ar fi anulat oricum performanța.

Lewis Hamilton, victorie la Bahrain

După acel pas înapoi, Max nu a mai izbutit să se apropie de Lewis. S-a plâns prin radio de ordinul primit, însă a aflat apoi că nu era din partea echipei. Deznodământul a fost dureros pentru Verstappen, mai ales fiindcă dominase calificările, plecase primul și era înscris pe traseul de recuperare a poziției de vârf. Asta nu îi taie însă din merite lui Hamilton. Ambii au livrat o luptă pasionantă, la fel de interesant fiind și duelul strategic al echipelor, Mercedes și Red Bull.

Deciziile luate pe rând în legătură cu opririle la boxe și schimbul de cauciucuri au întreținut intriga. Max a plecat din pole, Lewis a trecut în față după trecerea pe la pit, Red Bull decizând să-l mențină pe olandez încă 11 tururi pentru a avea avantajul pneurilor pe finalul întrecerii. În acest timp, britanicul a trebuit să gestioneze revenirea lui Verstappen, dar și starea propriilor cauciucuri.

+3 FOTO

Și Hamilton a fost atenționat

Până la urmă, olandezul l-a depășit pe britanic prin exterior în Turn Four, dar a tras un pic prea mult de volan și a încălcat regula care spune că piloții trebuie să rămână pe partea dreaptă a bordurii de ieșire din exteriorul curbei. Culmea, cei de la Red Bull se plânseseră mai devreme în cursă că Hamilton folosește acea bucată de pistă, iar campionului i s-a transmis să înceteze, în caz contrar riscând penalizare.

Verstappen a fost tratat cu aceeași severitate, așa că a cedat întâietatea. A încercat din nou manevra de depășire, însă Lewis a fost capabil să-l țină la distanță, pilotând remarcabil pe ultimele secvențe. Bottas a încheiat al treilea, cu o cursă solidă, fără să intervină în lupta pentru primul loc.

Prima parte a întrecerii a fost destul de animată, cu tot felul de incidente și safety car chiar de la început. Perez a pornit de la boxe, dar a revenit sosind al cincilea. Vettel a avut însă o zi rea, cu 10 secunde de penalizare după ce a intrat în spatele monopostului lui Ocon. Alonso a abandonat în prima sa cursă după 2 ani când i-au cedat frînele, pe lângă probleme cu motorul. Una peste alta, un început de sezon cu de toate, care promite o continuare cel puțin pe măsură. Dar asta peste 3 săptămâni, când e programată următoarea întrecere, Marele Premiu Emilia Romagna. 

Intrând în cursă, știam că nu suntem favoriți, că va fi un start dificil, dar toți am muncit incredibil pentru a maximiza ceea ce avem. Sunt extrem de recunoscător tuturor. Cred că dacă Max nu ar fi greșit, ar fi câștigat cursa
- Lewis Hamilton

Am avut o șansă, am mers prin exteriorul pistei și a trebuit să cedez poziția, am încercat din nou, dar pneurile mele nu erau într-o stare prea bună pentru a pune presiune. Păcat
- Max Verstappen

96 de victoriia adunat Lewis Hamilton, îmbunătățind recordul pe care l-a stabilit anul trecut. E prima dată din 2015 încoace când el câștigă cursa de debut a sezonului

Clasamentul piloților după prima etapă:

1. Lewis HamiltonMercedes25p
2. Max VerstappenRed Bull18p
3. Valterri BottasMercedes16p*
4. Lando NorrisMcLaren12p
5. Sergio PerezRed Bull10p
6. Charles LeclercFerrari8p
7. Daniel RicciardoMcLaren6p
8. Carlos SainzFerrari4p
9. Yuki TsunodaAlphaTauri2p
10. Lance StrollAston Martin1p

*Valterri Bottas a primit un punct bonus pentru că a realizat cel mai rapid tur al cursei

Hamilton, campion mondial de 7 ori, poate scrie din nou istorie în „Marele Circ” dacă va triumfa și în acest sezon. Britanicul îl poate depăși pe legendarul Michael Schumacher la numărul de titluri câștigate. În prezent, cei doi se află la egalitate.

Programul curselor de Formula 1 din 2021:

Lewis Hamilton a început în forță noul sezon de Formula 1! Clasamentul cursei din Bahrain

Citește mai multe știri despre Formula 1:

Formula 1 revine » TOP 10 curiozități înaintea startului noului sezon al „Marelui Circ”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (1)
vali.gazzaev
vali.gazzaev  •  29 Martie 2021, 10:53

Class act. Cu un Red Bull considerabil mai rapid in calificari, si un ritm de cursa marginal mai bun, Lewis a reusit o cursa senzationala, si a luptat pana la final pt o victorie ce il confirma incontestabil in fruntea F1. Niciun alt pilot nu ar fi facut fata acelui Red Bull, Max aratand la randul lui ca e un pretendent adevarat la titlul mondial. E greu insa impotriva campionului!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close