Articol de Daniel Grigore - Publicat luni, 02 noiembrie 2026 15:39 / Actualizat luni, 02 noiembrie 2026 15:39
Pe coperta ediției de astăzi, cotidianul italian Gazzetta dello Sport a numit, ca unul dintre argumentele pentru titlul lui Kimi Antonelli (20 de ani), faptul că „nu a concurat pentru Ferrari”, o înțepătură la adresa felului în care funcționează Scuderia din Maranello.
Așa cum era de așteptat, ziarele din Italia, mai ales cele de sport, i-au dedicat copertele edițiilor de astăzi lui Kimi Antonelli, încununat duminică seara campion mondial în Formula 1, chiar cel mai tânăr din istoria competiției.
Una dintre paginile care au făcut valuri a fost a cotidianului Gazzetta dello Sport. Pe de-o parte prin jocul de cuvinte ales, KIMITICO, o combinație între prenumele pilotului și adjectivul „mitic”, cu sensul de legendar, pe de altă parte pentru o frază scrisă cu litere mici și așezată discret.
Ferrari, înțepată pe coperta Gazzettei dello Sport
Ca trimitere la rubrica de satiră a comedianului Gene Gnocchi, editorul ziarului a scris pe copertă că „Antonelli este campion mondial în Formula 1 datorită talentului său, a mașinii și a faptului că nu a condus pentru Ferrari”.
Este o aluzie la numeroasele gafe operaționale comise de „Căluțul cabrat”. Ferrari nu a mai câștigat titlul la piloți în Formula 1 din 2007, iar pe cel la constructori din 2008. În cele aproape două decenii scurse de atunci, constructorul italian s-a făcut frecvent de râs prin deciziile sale la nivel de strategie, gafele mecanicilor, certurile din sânul echipei și declarațiile neinspirate.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.