SPORTURI  »  FORMULA 1  »  MP QATAR

Kimi Antonelli și-a pus imagini negre la profil! Ce s-a întâmplat după degringolada din Qatar: „Am sesizat FIA”

Pilotul Mercedes din Formula 1, Andrea Kimi Antonelli
Pilotul Mercedes din Formula 1, Andrea Kimi Antonelli

Articol de - Publicat luni, 01 decembrie 2025 13:54 / Actualizat marti, 02 decembrie 2025 08:04

Pilotul Mercedes din Formula 1, Andrea Kimi Antonelli, a primit amenințări cu moartea și a fost ținta hărțuirii online după finala Marelui Premiu al Qatarului de ieri, penultima etapă a Campionatului Mondial.

Italianul a comis o greșeală în penultimul tur (sau a făcut-o intenționat?!), permițându-i lui Lando Norris să-l depășească și să termine pe locul patru în cursa în care McLaren i-a oferit victoria lui Max Verstappen. Prin această depășire, Norris a obținut cu 2 puncte mai mult decât se aștepta și, înainte de ultima cursă, are un avans de 12 puncte în fața lui Verstappen și 16 în fața coechipierului său, Oscar Piastri.

Profilul lui Antonelli de pe Instagram a fost inundat atât cu mesaje de încurajare, cât și cu insulte și amenințări cu moartea. Ca reacție la aceasta, profilurile pilotului de pe rețelele sociale au fost actualizate cu imagini complet negre, fără fotografii sau descrieri.

Echipa lui Antonelli a numărat peste 1100 de comentarii negative la adresa pilotului, printre care s-au numărat și amenințări directe cu moartea și cu agresiuni fizice. Acestea sunt datele de pe profilurile lui Antonelli de pe rețelele sociale, iar pe profilurile Mercedes au fost numărate peste 330 de comentarii negative și amenințătoare. Cei de la Mercedes au declarat că iau foarte în serios întreaga situație și că problema a fost sesizată la FIA.

Consilierul Red Bull, doctorul Helmut Marko, l-a acuzat pe Antonelli că l-a lăsat intenționat pe Norris să treacă, iar șeful Mercedes, Toto Wolff, i-a replicat că vorbește prostii.

„Helmut, este o prostie totală! Numai să aud așa ceva mă face să o iau razna. Luptăm pentru locul 2 în clasamentul constructorilor, ceva important pentru noi, iar Kimi lupta pentru locul 3. Cât de lipsit de minte poți fi ca să spui așa ceva? Mă enervează, m-a enervat și felul în care s-a desfășurat cursa, m-a enervat și greșeala din final. Sunt nervos și să aud așa ceva mă face să o iau razna. (...) De ce ne-am gândi să ne amestecăm în lupta pentru titlu? Trebuie să meargă la un control, poate are vedenii”, a comentat acesta, conform PlanetF1.

Kimi Antonelli și-a pus imagini negre la profil! Ce s-a întâmplat după degringolada din Qatar: „Am sesizat FIA”
Kimi Antonelli versus Lando Norris // foto: Guliver/gettyimages

Clasamentul piloților înaintea ultimei curse din 2025

  1. Lando Norris (McLaren) - 408 puncte
  2. Max Verstappen (Red Bull) - 396
  3. Oscar Piastri (McLaren) - 392
  4. George Russell (Mercedes) - 309
  5. Charles Leclerc (Ferrari) - 230
  6. Lewis Hamilton (Ferrari) - 152
  7. Kimi Antonelli (Mercedes) - 150
  • Clasamentul la vârful Formulei 1 este: 1. Lando Norris 408 puncte, 2. Max Verstappen 396, 3. Oscar Piastri 392.
  • Câștigătorul cursei de la Abu Dhabi, ultima din calendarul F1, primește 25 de puncte, locului doi îi revin 18 puncte.
Citește și:
„Leucemia a provocat și a grăbit sfârșitul” » Ioanițoaia, despre lupta lui Mircea Lucescu: „Inițial, n-a crezut, apoi și-a asumat”
Superliga
„Leucemia a provocat și a grăbit sfârșitul” » Ioanițoaia, despre lupta lui Mircea Lucescu: „Inițial, n-a crezut, apoi și-a asumat”
Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”
Superliga
Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”
Sicriul lui Mircea Lucescu, depus și azi la Arena Națională » Toate informațiile de la stadion
Superliga
Sicriul lui Mircea Lucescu, depus și azi la Arena Națională » Toate informațiile de la stadion
Năpădit de lacrimi, Dmytro Chygrynskiy, fundașul de fier al lui Mircea Lucescu, a vorbit la priveghi: „Abia acum vom înțelege cât de mare a fost”
Superliga
Năpădit de lacrimi, Dmytro Chygrynskiy, fundașul de fier al lui Mircea Lucescu, a vorbit la priveghi: „Abia acum vom înțelege cât de mare a fost”
Nou stadion în România, investiție de peste 100 milioane lei
Profit.ro
Nou stadion în România, investiție de peste 100 milioane lei
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”

Cine a fost Mircea Lucescu, în cuvintele lui: „Tata cu o gaură în plămâni și împușcat în picior, la Cotul Donului! Sunt creația cărții, difuzorului și a balonului de cârpă”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!