Articol de Sergiu Alexandru - Publicat duminica, 07 decembrie 2025 17:02 / Actualizat duminica, 07 decembrie 2025 17:48
Lando Norris a terminat Marele Premiu din Abu Dhabi pe locul 3, după Verstappen și Piastri, dar a devenit campion mondial.
La finalul cursei, chiar pe circuit, britanicul a fost intervievat de David Coulthard, pentru F1 TV. Și a oferit câteva declarații, stăpânindu-și cu greu lacrimile.
Lando Norris, prima reacție după ce a devenit campion mondial în Formula 1
„Nu am mai plâns de mult timp. Nu credeam că o voi face, dar am făcut-o. A fost o călătorie lungă. În primul rând, vreau să mulțumesc tuturor celor de la McLaren, dar și părinților mei. Ei sunt cei care m-au sprijinit de la început.
Mă simt incredibil! Acum știu, într-o mică măsură, cum se simte Max. Vreau să-i felicit pe el și pe Oscar, rivalii mei din acest sezon! A fost o plăcere să lupt cu ei, am învățat foarte multe. A fost un an lung și sunt foarte mândru de toți. Am tras tare până aproape de final, în ultimele 2-3 tururi am lăsat-o mai moale. Am luptat până la final, asta pentru că Max și Oscar nu mi-au făcut deloc viața mai ușoară.
Acum vreau să mă bucur de moment. Nu mulți pot experimenta ce trăiesc eu acum. Sunt foarte fericit!”, a spus Norris pentru F1 TV.
Interviu și pe podium: „De 16 ani îmi doresc asta”
Apoi, pe podium, Norris a vorbit cu britanicul Jenson Button, campion mondial în 2009.
„E incredibil! E de necrezut! Am visat de foarte mult timp la asta. Se întâmplă foarte multe lucruri într-un sezon, dar nu mai contează când te străduiești să termini primul. Vreau să le mulțumesc tuturor de la McLaren, alături de care am lucrat în ultimii ani! De 16 ani îmi doresc să-mi îndeplinesc acest vis.
Cele mai bune performanțe ale mele au venit în a doua parte a sezonului. Atunci am scos maximum din mașină. Azi am familia lângă mine și sunt foarte mândru că i-am făcut fericiți. Vă iubesc! Le mulțumesc părinților că m-au lăsat să-mi îndeplinesc acest vis!”, a adăugat Lando.
Clasamentul final al piloților în 2025
- Lando Norris (McLaren) - 423 puncte
- Max Verstappen (Red Bull) - 420
- Oscar Piastri (McLaren) - 410
- George Russell (Mercedes) - 319
- Charles Leclerc (Ferrari) - 242
- Lewis Hamilton (Ferrari) - 156
- Kimi Antonelli (Mercedes) - 150
- Alexander Albon (Williams) - 79
- Carlos Sainz (Williams) - 64
- Fernando Alonso (Aston Martin) - 56
- Nico Hulkenberg (Kick Sauber) - 51
- Isack Hadjar (Racing Bulls) - 51
- Oliver Bearman (Haas) - 41
- Liam Lawson (Racing Bulls) - 39
- Esteban Ocon (Haas) - 39
- Lance Stroll (Aston Martin) - 33
- Yuki Tsunoda (Red Bull) - 33
- Pierre Gasly (Alpine) - 22
- Gabriel Bortoleto (Kick Sauber) - 19
- Franco Colapinto (Alpine) - 0
- Jack Doohan (Alpine) – 0
Soluția de urgență? Un fost mare internațional, pregătit să-i ia locul lui Arne Slot la Liverpool