Articol de Sergiu Alexandru - Publicat marti, 10 februarie 2026, 14:45 / Actualizat marti, 10 februarie 2026 15:46
McLaren, campioană la constructori în ultimele două sezoane, și-a prezentat monopostul pentru sezonul 2026, după ce a utilizat o schemă cromatică provizorie, mai închisă, la testele de la Barcelona.
Campioana mondială en-titre și-a prezentat schema cromatică a monopostului cu care va încerca să-și apere titlurile în sezonul 2026 al Formulei 1. Lansarea a avut loc în Bahrain, în ajunul testelor de presezon, care încep miercuri.
Deși monopostul pentru 2026 reprezintă o schimbare radicală, conform noilor regulamente tehnice revoluționare din F1, McLaren a ales să păstreze o formulă cromatică familiară. Echipa a păstrat culoarea papaya, care se află la al nouălea sezon ca nuanță predominantă a echipei. Iar diferența în ceea ce privește cromatica e una foarte mică față de monopostul din 2025.
Mașina a rulat într-o variantă temporară, de culoare închisă, la debutul său de la Barcelona luna trecută, dar în Bahrain va rula în cromatica pe care o va folosi pe întreaga durată a sezonului.
FOTO. Cum arată noul monopost McLaren pentru 2026
„Nu vrem să schimbăm ceea ce a avut succes”, a declarat Zak Brown, directorul executiv al echipei, potrivit SkySports.
Acesta a continuat: „Indiferent de ierarhia de la prima cursă, cred că primul sezon va fi un joc al dezvoltării, iar cine va fi dezvoltat cel mai mult monopostul ar putea fi cel care va avea succes la finalul sezonului”, a afirmat el.
Zak Brown: „Încrederea lui Lando Norris este foarte mare”
Pentru 2026, britanicul Lando Norris va încerca să își apăre titlul de campion mondial la piloți, câștigat în ultima etapă a sezonului trecut. Asta în timp ce coechipierul său, australianul Oscar Piastri, își propune să revină în forță după un final de sezon dezamăgitor, în care s-a îndepărtat de lupta la titlu în care a fost depășit de Max Verstappen.
Înainte de sesiunea de teste de la Bahrain (11-13 februarie), Zak Brown a vorbit despre Lando Norris, dezvăluind că pilotul de 26 de ani este extrem de motivat pentru a câștiga un nou titlu.
„Există unii piloți care spun: «Am reușit, acum am terminat». Și mai există piloți precum Lewis Hamilton, Max Verstappen și Michael Schumacher, care gândesc: «Am reușit o dată, acum vreau să o fac de două, trei și patru ori».
Încrederea lui Lando este foarte mare. Este extrem de motivat. Este datoria noastră să le oferim lui și lui Oscar echipamentul necesar pentru a lupta din nou pentru campionat. Dar dacă vom reuși acest lucru, cred că atât Oscar, cât și Lando vor avea o șansă”, a spus Brown.
Adăugând că, la fel ca anul trecut, echipa le va permite piloților săi să concureze liber unul împotriva celuilalt pentru titlu.
„Ei continuă să aibă libertatea de a concura. Din nou, vom fi strategici și inteligenți atunci când vor apărea anumite situații. Nu vor fi multe schimbări, deoarece au avut libertatea de a concura și anul trecut”.
Este foarte riscant să judecăm. După testele din Barcelona, aș putea spune este că simțim că vom fi competitivi. Este foarte devreme, dar există indicii că vom fi puternici. Însă ar fi prematur să facem alte predicții.
– Zak Brown
- Noul sezon de Formula 1 va debuta pe 8 martie, în Australia. Cursele vor fi liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe Antena 1/Antena 3 și platforma antenaplay
„A aruncat o bancnotă de 200 de lei jandarmilor”, la Dinamo - Craiova. Ce a pățit după acest gest