SPORTURI  »  FORMULA 1  »  PILOȚI

Ultimatum în Formula 1: are 3 curse să impresioneze, altfel va fi dat afară!

De Vries, al doilea de la dreapta la stânga // foto: Guliver/gettyimages
De Vries, al doilea de la dreapta la stânga // foto: Guliver/gettyimages

Articol de - Publicat joi, 11 mai 2023 16:30 / Actualizat luni, 28 august 2023 14:12

Olandezul Nyck De Vries (28 de ani) a început catastrofal primul său sezon ca pilot de Formula 1 full-time. Nu a obținut niciun punct în primele 5 curse, iar AlphaTauri i-ar fi dat un ultimatum: dacă nu se descurcă mai bine în următoarele 3 întreceri, va fi dat afară.

Sezonul trecut, Nyck De Vries, fost campion în Formula 2 și Formula E, a impresionat la volanul monopostului Williams în Marele Premiu al Italiei, unde i-a luat locul lui Alex Albon.

Olandezul a încheiat prima sa cursă de Formula 1 pe locul 9 și i-a convins pe cei de la AlphaTauri să-i ofere al doilea loc de pilot al echipei, alături de Yuki Tsunoda.

Începutul de aventură a lui De Vries la AT a fost, însă, catastrofal. O dată locul 18, de două ori locul 14 și alte două curse pe care nu le-a terminat. Rezultate mult sub așteptări și mult sub cele ale colegului Yuki Tsunoda, care a obținut două puncte și nu a încheiat nicio cursă mai jos de locul 11.

Ar fi cel mai tare cuplu al anului! Cu cine a fost zărit Lewis Hamilton în restaurantul exclusivist din Miami
MIAMI
Ar fi cel mai tare cuplu al anului! Cu cine a fost zărit Lewis Hamilton în restaurantul exclusivist din Miami

Ultimatum în Formula 1: Nyck De Vries are 3 curse să arate ce poate, altfel va fi dat afară!

În acest context, un scenariu surprinzător începe să ia contur în culise. Helmut Marko, unul dintre cei mai influenți oameni din familia Red Bull Racing, ar fi dezamăgit de Nyck și i-ar fi oferit acestuia un ultimatum.

De Vries trebuie să se descurce mai bine în următoarele 3 curse, la Imola, Monaco și Barcelona, altfel riscă să fie dat afară, conform Motorsport.

Revine Daniel Ricciardo?

Australianul Daniel Ricciardo, care și-a pierdut locul pe grilă la finalul anului trecut, ar urma să-l înlocuiască pe Nyck De Vries.

Ricciardo, multiplu câștigător de curse în Formula 1, este în prezent pilot de rezervă Red Bull, astfel că instalarea sa în scaunul de pilot full-time ar reprezenta o formalitate.

O altă variantă pentru AlphaTauri ar fi Liam Lawson, 21 de ani, pilot de rezervă Red Bull și AlphaTauri. Lawson are o mică experiență cu monoposturile de Formula 1, fiind la volanul bolidului AlphaTauri în două sesiuni de antrenamente libere din 2022, apoi la volanul monopostului Red Bull în testele de la finalul sezonului.

În acest an, Lawson concurează în seria Super Formula. În 2022 a fost în Formula 2, unde a încheiat sezonul pe locul 3 în clasamentul general al piloților, sub Theo Pourchaire și Felipe Drugovich.

37 de punctea adunat Daniel Ricciardo în 2022, la McLaren. Colegul Lando Norris a stat mult mai bine, 122 de puncte

Citește mai multe știri din Formula 1:

„Îmi caut un soț” » Modelul care a atras toate privirile la Marele Premiu din Miami

Fernando Alonso se uita la TV în timpul cursei de la Miami: „Nu venea nimeni din spate, iar aici erau ecrane uriașe”

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”


Comentarii (1)
senzor1
senzor1  •  17 Mai 2023, 17:49

Sa vina Mick Schumacher.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează