SPORTURI  »  FORMULA 1  »  MP AL SPANIEI

Oscar Piastri a câștigat în mare stil calificările din MP de Formula 1 al Spaniei! Ce performanță a bifat

Oscar Piastri și-a adjudecat al patrulea pole position din acest sezon de Formula 1, triumfând în calificările pentru Marele Premiu al Spaniei de la Barcelona.
Oscar Piastri și-a adjudecat al patrulea pole position din acest sezon de Formula 1, triumfând în calificările pentru Marele Premiu al Spaniei de la Barcelona.

Articol de - Publicat sambata, 31 mai 2025 18:47 / Actualizat sambata, 31 mai 2025 18:49

Oscar Piastri și-a adjudecat al patrulea pole position din acest sezon de Formula 1, triumfând în calificările pentru Marele Premiu al Spaniei de la Barcelona.

Lupta pentru pole position pe circuitul Catalunya s-a transformat într-un duel între Piastri și coechipierul său de la McLaren, Lando Norris, australianul reușind în cele din urmă să obțină timpul cel mai bun grație unui ultim tur excelent, potrivit sportal.bg.

Gyor - Odense e finala Ligii Campionilor la handbal feminin! Legendara Katrine Lunde, protagonista unei reveniri EPICE
Final Four
Gyor - Odense e finala Ligii Campionilor la handbal feminin! Legendara Katrine Lunde, protagonista unei reveniri EPICE

Cu un timp de 1:11,546, Piastri l-a devansat pe Norris cu 0,209 secunde, acesta din urmă urmând să plece de pe locul secund. Aceasta este și cea mai mare diferență între primii doi piloți din calificări de la începutul sezonului de Formula 1.

Piastri a dominat calificările din Marele Premiu al Spaniei

Pe rândul al doilea vor pleca Max Verstappen și George Russell, ambii cu același timp, la 0,302 secunde în spatele lui Piastri. Avantajul este însă de partea campionului mondial Verstappen, care și-a încheiat turul puțin înaintea lui Russell.

În spatele lor, pe rândul al treilea, se vor afla Lewis Hamilton și Andrea Kimi Antonelli, în timp ce Charles Leclerc și Pierre Gasly vor forma rândul al patrulea. Leclerc nu a efectuat un ultim tur rapid la finalul calificărilor, deoarece nu mai avea pneuri moi noi, fiind nevoit să facă o ieșire suplimentară pe pistă în a doua fază a calificărilor.

Top 10 pe grila de start de mâine va fi completat de Isack Hadjar și de primul reprezentant al gazdelor, Fernando Alonso, care a terminat pe locul zece, în ciuda faptului că a fost extrem de mulțumit de unicul său tur din Q3.

Primul pilot în afara top 10 pe grila de start de mâine va fi Alex Albon, care a pierdut lupta cu Gasly pentru ultimul loc în ultimele 12 minute ale bătăliei pentru pole position la o diferență de doar 0,030 secunde. Alături de thailandez, eliminați la finalul celei de-a doua faze a calificărilor au fost Gabriel Bortoleto, Liam Lawson, Lance Stroll și Oliver Bearman.

Pentru Bearman, această eliminare a fost previzibilă, având în vedere performanțele Haas de la începutul weekendului. Mai mult, după cele trei ieșiri pe pistă din prima fază, britanicul nu mai avea pneuri moi noi pentru al doilea segment, ceea ce l-a ținut practic pe locul 15.

Din păcate pentru gazde, cel de-al doilea reprezentant al lor, Carlos Sainz, și-a încheiat participarea în calificări încă din prima fază, în care pilotul de la Williams a obținut al 18-lea timp. Alături de el, sub linie în Q1 au rămas Nico Hülkenberg, Esteban Ocon, Franco Colapinto și Yuki Tsunoda, care a fost cel mai lent cu al doilea monopost Red Bull.

Colapinto nu a avut șansa de a face un ultim tur rapid, după ce monopostul său Alpine s-a defectat în pit-lane, chiar când se îndrepta spre pistă. Argentinianul a blocat pentru un moment accesul în boxe, dar a reușit să se dea la o parte și să permită piloților care se aflau în spatele lui să iasă pe pistă și să facă ultimele tururi de atac. Înainte de acest incident, Colapinto era pe locul 11, dar ulterior a coborât pe ultima linie a grilei de start.

Cursa pentru Marele Premiu al Spaniei, a noua etapă a sezonului 2025 din Formula 1, începe mâine la ora 16:00, ora României. Va fi televizată pe Antena 1.

Citește și:
Știm și a doua promovată direct în Superliga » Dramatism total în ultima etapă din play-off-ul Ligii 2
Liga 2
Știm și a doua promovată direct în Superliga » Dramatism total în ultima etapă din play-off-ul Ligii 2
Edi Iordănescu o spune prima oară după Euro 2024: „Vă dau 3 nume. Am fost într-o situație ingrată”
Nationala
Edi Iordănescu o spune prima oară după Euro 2024: „Vă dau 3 nume. Am fost într-o situație ingrată”
Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră
Noutati auto
Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră
Thomas Neubert a spus-o în direct: „Fac pariu că el vine antrenor la FCSB”
Superliga
Thomas Neubert a spus-o în direct: „Fac pariu că el vine antrenor la FCSB”
Castelul Bran, dat americanilor. Plan dezvăluit acum în premieră
Profit.ro
Castelul Bran, dat americanilor. Plan dezvăluit acum în premieră
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează