SPORTURI  »  FORMULA 1  »  DECIZIE

Pirelli schimbă strategia și pregătește spectacolul din SUA și Europa: pneuri mai moi, curse mai intense

Articol de - Publicat luni, 14 aprilie 2025 12:03 / Actualizat luni, 14 aprilie 2025 12:19

Oscar Piastri a încheiat învingător Marele Premiu din Bahrain, iar acum piloții și constructorii se pregătesc pentru noile curse. Pirelli a informat echipele în legătură cu alegerea compoziției pneurilor pentru a șasea și a șaptea rundă a sezonului, care vor avea loc la Miami (2-4 mai) și la Imola (16-18 mai).

Cea mai semnificativă schimbare pentru aceste două etape este că trio-ul de compoziții alese este cu un pas mai moale decât anul trecut. „Pentru primul dintre cele trei Mari Premii din acest an desfășurate în SUA, se vor utiliza pneurile C3 ca hard, C4 ca mediu și C5 ca soft – aceeași alegere ca la Melbourne și Jeddah”, au anunțat organizatorii Formulei 1.

Tensiuni în tabăra Red Bull după Marele Premiu al Bahrainului » Scandal și schimb de replici după prestația lui Verstappen
DISCUȚII
Tensiuni în tabăra Red Bull după Marele Premiu al Bahrainului » Scandal și schimb de replici după prestația lui Verstappen

„Piloții au devenit foarte pricepuți în gestionarea și menajarea pneurilor”

Organizatorii continuă, menționând că „pentru prima cursă europeană a sezonului, noul C6 pentru 2025, cel mai moale dintre toate compozițiile din gama actuală, își va face debutul, purtând benzile roșii și logo-ul Pirelli. Acesta va fi însoțit de C5 ca mediu și C4 ca hard”.

Anul trecut, la Miami și Imola, strategia predominantă a fost cu o singură oprire, la fel ca la Jeddah. Pentru aceste trei Mari Premii consecutive, Pirelli a optat pentru o alegere de compoziții mai moi.

„Suntem conștienți de faptul că echipele și piloții au devenit foarte buni în gestionarea pneurilor pentru a obține cele mai bune rezultate în cursă și că piloții vor întotdeauna să forțeze limitele pentru a trăi emoțiile pe care doar o mașină de Formula 1 le poate oferi”, a declarat Mario Isola, directorul Pirelli Motorsport.

„Anvelopele și comportamentul lor sunt o parte importantă”

„Am avut o confirmare suplimentară a acestui lucru duminica trecută, la Suzuka, unde, chiar și într-o cursă care nu a fost deosebit de spectaculoasă din punct de vedere al acțiunii pe pistă, toată lumea a fost mulțumită că a putut reduce constant timpii pe tur până la finalul fiecărui stint”, a adăugat Isola.

În încheiere, directorul Pirelli Motorsport a subliniat: „Totuși, trebuie să echilibrăm acest aspect cu dorința comună a tuturor părților implicate în sportul nostru de a crea condiții pentru curse imprevizibile și spectaculoase. Anvelopele și comportamentul lor sunt o componentă esențială a acestei imagini, iar în calitate de partener al Formulei 1, dorim să fim proactivi în această privință.”

Citește și:
Gigi Becali se întâlnește luni cu antrenorul dorit: „Pe mine nu mă refuză”
Superliga
Gigi Becali se întâlnește luni cu antrenorul dorit: „Pe mine nu mă refuză”
Noul „Rolls-Royce chinezesc”, record de vânzări în doar 20 de ore de la lansare » Prețul este de 10 ori mai mic
Noutati auto
Noul „Rolls-Royce chinezesc”, record de vânzări în doar 20 de ore de la lansare » Prețul este de 10 ori mai mic
Gluma lui Gabi Torje, după ce l-a văzut pe Ilie Bolojan la câțiva metri de el: „Nu știu dacă am voie să spun”
Stiri extrasport
Gluma lui Gabi Torje, după ce l-a văzut pe Ilie Bolojan la câțiva metri de el: „Nu știu dacă am voie să spun”
Noul model Dacia se transformă total » Lansează încă un SUV care se va bate cu Renault și Peugeot: primele imagini
Noutati auto
Noul model Dacia se transformă total » Lansează încă un SUV care se va bate cu Renault și Peugeot: primele imagini
Schimbare pregătită la examenul auto pentru categoria B
Profit.ro
Schimbare pregătită la examenul auto pentru categoria B
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ion Țiriac s-a întors din China și dezvăluie cadoul exorbitant pe care i-l face Nadiei, la 50 de ani de la Montreal: „Pe 18 iulie îi dau cheile”

Îl recunoști? Fostul număr 1 ATP, nomad în Munții Atlas: „Casa noastră - mama natură”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează