SPORTURI  »  GIMNASTICA  »  GIMNASTICĂ - AU MAI RĂMAS 159 DE ZILE PÎNĂ LA OLIMPIADĂ

Alertă!

Articol de , - Publicat sambata, 01 martie 2008 00:00

Marian Drăgulescu speră să participe la Jocurile Olimpice de la Beijing, chiar dacă are din nou probleme la coloană

Sănătatea îi joacă din nou feste lui Marian Drăgulescu. În urma interpretării unui RMN, gimnastul a fost diagnosticat cu discopatie cervicală gravă. O sentinţă care ridică multe semne de întrebare asupra prezenţei lui la Beijing. Accidentarile de la Europene şi Mondiale au lăsat urme adînci în coloana gimnastului în vîrstă de 27 de ani, care în loc să regreseze se agravează. În aprilie 2007, la CE, Drăgulescu a aterizat în cap la o diagonală în timpul exerciţiului de la sol, iar în septembrie, la CM, el a suferit o fisură de spină vertebrală în zona lombară. Revenit în sală la începutul anului, Drăgulescu nu se va mai antrena pînă cînd lucrurile nu vor fi clare.

- Marian, care-i starea ta de sănătate?
- Am făcut un RMN şi el poate fi interpretat în multe feluri. După ce am primit diagnosticul de discopatie cervicală, am mers şi la un chirurg care mi-a spus că nici nu poate fi vorba despre operaţie. Totul se va şti în cîteva săptămîni, mai am de făcut unele investigaţii.

- Despre ce investigaţii este vorba?
- E vorba despre un RMN în dinamică, dar care nu se face aici, în România. De aceea voi merge în SUA. O să plec acolo pe 20 martie.

- De ce a fost nevoie de încă un RMN?
- În urma accidentărilor de anul trecut era stabilit să mai fac unul. De dureri nu a fost vorba, nu am mai avut. Dar atîta timp cît ştiu că ceva nu este în regulă, nu mai intru în sală. Oricînd se poate întîmpla o nenorocire şi nu vreau să risc.
- Dar aceste investigaţii ar putea să dureze mai mult, nu-ţi afectează pregătirea pentru Olimpiadă?
- Nu. Într-o lună de zile am reuşit să recuperez cinci luni de inactivitate. Important e să fiu sănătos că pînă în august mai e timp.

Sprijin
Ieri, în cadrul Comitetului Executiv al COSR, s-a hotărît ca săptămîna viitoare o comisie medicală să analizeze cazul gimnastului şi să fie luate măsurile adecvate. "Participarea lui Marian Drăgulescu la JO este serios pusă sub semnul întrebării, nimic însă nu este clar. Noi vom suporta toate cheltuielile care sînt necesare pentru ca el să se facă bine şi să ajungă în China. Chiar dacă acest lucru nu va fi posibil, Comitetul Olimpic va fi alături de el. Marian Drăgulescu este un sportiv prea mare pentru a fi lăsat de izbelişte", a spus Ioan Dobrescu, secretarul general al COSR.

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”


Comentarii (3)
 •  17 Martie 2008, 13:21

Se va face bine ,iar de ambitie nu duce lipsa .eu una , ii tin pumnii pt Beijing , pentru ca sigur , va ajunge acolo.

 •  10 Martie 2008, 18:06

Sanatate lui Marian si sunt convins ca va participa La JO si va lua aurul .Va fii o mare victorie a acestui mare sportiv dar si a Romaniei.Poate ca merita acest risc ptr medalia de aur!

 •  01 Martie 2008, 17:28

Offfff!Daca nu va fi nici el acolo....slabe sanse la aur!Multa sanatate Marian!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează