SPORTURI  »  GIMNASTICA  »  SCANDAL

„Mami, mami, nu mai pot!” / „Du-te dracului!” » Filmări greu de privit cu antrenoarea Camelia Voinea în timp ce își abuzează verbal propria fiică, în sală

Camelia și Sabrina Voinea în 2025 // foto: Imago Images
Camelia și Sabrina Voinea în 2025 // foto: Imago Images

Articol de - Publicat marti, 18 noiembrie 2025 12:09 / Actualizat marti, 18 noiembrie 2025 13:26

În contextul în care Cameliei Voinea îi sunt aduse pe bandă rulantă acuzații de abuz psihic și fizic, acum au apărut filmări surprinse în urmă cu câțiva ani, în care antrenoarea își abuzează verbal fiica în sala de gimnastică. Printre lacrimi, Sabrina îi solicită îngăduință mamei, dar aceasta o umilește: „Ce să-ți fac dacă ești proastă?!”.

Camelia Voinea, 55 de ani, fostă gimnastă, acum antrenoare, este acuzată de mai multe actuale și foste sportive de violență și abuzuri repetate.

Totul a plecat de la declarațiile Denisei Golgotă, 23 de ani, care a dezvăluit că a depus o plângere pentru hărțuire fizică și psihologică. Deși nu a oferit nume, a făcut o trimitere clară spre Camelia Voinea.

Ulterior, două foste gimnaste antrenate de Camelia Voinea au susținut, sub protecția anonimatului, că au fost agresate și abuzate de antrenoarea din Constanța.

„Când executam cu cea mai mică greșeală, fie că era un element la sol, la bârnă, la paralele, sărituri, imediat venea și ne lovea.

Fie că ne lovea cu un obiect pe care îl prindea în mână, fie că ne lovea cu pumnii, cu palmele, ne plesnea, ne lua de coadă, ne târa pe jos. Ne târa efectiv de coadă prin toată sala! Inuman”, a afirmat una dintre ele.

Filmări mai vechi în care Sabrina Voinea e abuzată verbal de propria mamă în sala de gimnastică: „Mami, nu mai pot! / „Du-te dracului!”

Acum, cazul capătă noi dimensiuni. În câteva materiale video din sala de gimnastică publicate de golazo.ro, Camelia Voinea se comportă scandalos cu propria fiică.

Filmările datează de acum câțiva ani și arată o Sabrina mică plângând de durere, cerându-i mamei să întrerupă exercițiile, la care aceasta răspunde cu replici precum „Du-te dracului” și „Ce să-ți fac dacă ești proastă?!”.

În unul dintre clipuri, după ce Sabrinei nu-i reușește un element la bară, Camelia Voinea coboară brusc pe saltea și se repede la fiica ei. Când își vede mama apropiindu-se, sportiva se ferește, parcă așteptând să fie lovită. Camelia o apucă brutal de spate, apoi îi arată cum ar fi trebuit să facă mișcarea.

Într-o filmare diferită publicată de sursa citată, după ce coboară de la paralele în urma repetării unui exercițiu, Sabrina spune, plângând în hohote: „Mami, mami, nu mai pot! Vreau să vină cineva lângă mine! Nu mai pot, mă lovesc!”.

Camelia Voinea îi cere să continue, iar Sabrina protestează: „Nu mai pot, mă dor coastele! Nu mai pot să mai fac!”.

În cele din urmă, gimnasta revine la paralele, dar încearcă să-și înduplece mama să schimbe elementul: „Mami, pot să fac îndreptare?”. Răspunsul, venit tăios, este șocant: „Du-te dracului! Hai!”. „Dar vreau să fac îndreptare”, protestează Sabrina. „Ce să-ți fac, mă, dacă ești proastă?! Hai, continuăm fără număr!”, este replica mamei.

Sabrina cade și începe să plângă și să țipe: „Mami, nu mai pot! Nu mai pot! Sunt toată lovită!”. Pe fundal se aude și vocea unei alte antrenoare, cea care o superviza pe Sabrina: „Te duci cu frică și te accidentezi”. Sala era plină de sportive care au asistat la șocantele scene.

Citește și:
Mircea Lucescu, pregătit de operație: „Plan făcut cu un medic din Franța cerut de familie” » Comunicat de ultimă oră de la Spitalul Universitar!
Nationala
Mircea Lucescu, pregătit de operație: „Plan făcut cu un medic din Franța cerut de familie” » Comunicat de ultimă oră de la Spitalul Universitar!
„Frumusețea naturii” » Soția cu 15 ani mai tânără a fostului fotbalist din Liga 1, imagini provocatoare din vacanța de vis
Stiri extrasport
„Frumusețea naturii” » Soția cu 15 ani mai tânără a fostului fotbalist din Liga 1, imagini provocatoare din vacanța de vis
„Vorbesc în engleză, ne urmăresc 110 țări” » Fiul lui Ion Țiriac, discurs neașteptat după finala turneului de la București: „Chiar dacă ești din Iran, Israel, SUA...”
Tenis
„Vorbesc în engleză, ne urmăresc 110 țări” » Fiul lui Ion Țiriac, discurs neașteptat după finala turneului de la București: „Chiar dacă ești din Iran, Israel, SUA...”
Ce este ECMO, procedura riscantă care se ia în calcul pentru Mircea Lucescu
Superliga
Ce este ECMO, procedura riscantă care se ia în calcul pentru Mircea Lucescu
România a depășit Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia: a șasea țară producătoare de automobile din Europa
Profit.ro
România a depășit Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia: a șasea țară producătoare de automobile din Europa
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ce fac acum UEFAntasticii României » La 20 de ani de la FCSB - Rapid, Bănel Nicoliță încă e în activitate

„Vorbesc în engleză, ne urmăresc 110 țări” » Fiul lui Ion Țiriac, discurs neașteptat după finala turneului de la București: „Chiar dacă ești din Iran, Israel, SUA...”


Comentarii (31)
Gxg23
Gxg23  •  21 Martie 2026, 17:00

Mă întreb dacă după al nu știu câtelea scandal ultimul cel de club cu halterofila o mai vedem pe Sabrina ca pe o panseluță nevinovată și pe cei care încercau cu disperare s-o disciplineze acuma se vede de ce ca pe niște monștrii.

catalincj
catalincj  •  19 Noiembrie 2025, 10:10
Postat de Dan19861986 pe 18 Noiembrie 2025, 20:42

Aici adevarul e cam asa : daca vrei sa faci ceva in viata indiferent daca in sport sau altceva trebuie sa fi dur cu tine insuti sa te fortezi si cand doar de mori sa mai faci 2 repetitii . In acest sens este clar ca metoda " barbara " pentru 2025 este functionala si nu doar ca este functionala dar este singura care merge . Pe de alta parte ce metode folosesti ar trebuii sa fie discutat cu " studentul " si familia lui/ei inainte nu dupa . Daca sunt de accord bine daca nu trebuie sa intelegi ca nu poti sa faci campioni din toti si sa nu te complici. Ai un elev in orice domeniu, ai intrat tare in el , vezi ca se victimizeaza nu te mai ocupi de el sau ea . Este trist ca " evolutia " in anii nostri inseamna medalii de participare si batut pe umar cu o fata de bunicu lu spider man cand gresese " copilasu " ... daca esti unu dintre parintii aia ca nimeni nu iti atinge tie copiluk fa bine si tine-l acasa ca oricum doar o sa incurce lumea in viata

Absoluta dreptate ai. Am auzit ca la Ajax si la La Masia au program de bataie si de umilinte. Si Arsenal asa isi creste copiii. Vezi tu amice, noi inca avem in sange valorile URSSiste, in care performanta e mai importanta decat individul. Si oricat de dezvoltat si deschis la minte esti, exact acest tip de gandire arata ca de fapt esti la un nivel jos. Nici animalele nu isi invata puii ceva prin violenta. Singurul lucru care reiese din totat aceasta poveste e ca ambitia personala a acelei doamne nu are limite. Sa iti umilesti propriu copil... Sa ii fortezi limtele e una dar nu sa il umilesti.

Shab123
Shab123  •  19 Noiembrie 2025, 09:37
Postat de Danutzu75 pe 18 Noiembrie 2025, 13:09

Oricat ai lectura, Camelia Voinea nu inseamna nimic. Si nici nu va insemna, oricate tinichele ar aduce. Vom refuza sa o aplaudam. Si da, ne-am prins ca scrii de pe mai multe conturi.

"vom, ne-am", tu si inca mai cine? Vocile?

Vezi toate comentariile (31)
Comentează
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!