SPORTURI  »  GIMNASTICA  »  RATARE

Gimnaştii români au ratat toate finalele la FIG Challenger Cup

Articol de GSP - Publicat sambata, 12 martie 2011 00:00 / Actualizat sambata, 12 martie 2011 10:55

Cei patru gimnaşti români înscrişi în calificări la FIG Challenge Cup, de la Cottbus, au ratat toate finalele în care au concurat.

Calificările s-au încheiat vineri seara, dar rezultatele sportivilor români nu le-au adus nicio clasare pe unul din primele opt locuri, care îi duceau în finale.

Alin Jivan, Cosmin Iancu, Cristian Băţagă şi Vlad Cotună au fost notaţi, după cum urmează: Sol - Vad Cotună (locul 12, nota 14.350), Alin Jivan (22, 13.800); Cal cu mânere - Cristian Băţagă (11, 13.175), Cosmin Iancu (34, 11.950); Bară fixă - Vlad Cotună (22, 14.175), Cosmin Iancu (41, 12.975); Inele - Cosmin Iancu (36, 12.875), Alin Jivan (12.675); Sărituri - Cristian Băţagă (10, 15.262), Alin Jivan (12, 15.162); Paralele - Vlad Cotună (23, 13.675), Cristian Băţagă (53, 10.500).

În concursul feminin, România nu a avut reprezentante, precizează Mediafax.

Următorul concurs de anvergură pentru gimnaşii români, Internaţionalele Franţei, va avea loc în 19-20 martie. La masculin vor participa Flavius Koczi şi Marius Berbecar, iar la feminin, Diana Chelaru, Ana Porgras şi Sandra Izbaşa. Competiţia din Franţa s-a desfăşurat pentru prima dată în 1986, iar în 2011 reprezintă a doua etapă de Cupă Mondială, în noul format aprobat de FIG din acest an.

La concursul din Franţa au fost invitaţi doar finaliştii pe aparate de la CM de anul trecut, plus cei mai buni patru sportivi, pe fiecare aparat, conform rankingului mondial din 2010. Din delegaţia României vor face parte şi antrenorii Ştefan Gal, Octavian Bellu şi Lucian Sandu.

La puţin timp după Internaţionalele Franţei, gimnastica de pe continent va intra în febra Campionatelor Europene, programate între 2-10 aprilie, la Berlin.

Citește și:
A apărut alături de fostul ei antrenor și a stârnit zvonuri despre o posibilă relație
Baschet
A apărut alături de fostul ei antrenor și a stârnit zvonuri despre o posibilă relație
Răspunsul lui Edi Iordănescu după oferta neașteptată de la biserică a lui Gigi Becali: „N-are voie să nu ia campionatul!”
Superliga
Răspunsul lui Edi Iordănescu după oferta neașteptată de la biserică a lui Gigi Becali: „N-are voie să nu ia campionatul!”
Ioan Ovidiu Sabău, cucerit de jucătorul aruncat de FCSB: „Este unul dintre cei mai buni din prima ligă”
Superliga
Ioan Ovidiu Sabău, cucerit de jucătorul aruncat de FCSB: „Este unul dintre cei mai buni din prima ligă”
Șeful Dacia, avertisment brutal: „Renault poate produce mașini și în altă parte!” » De ce România PIERDE din competitivitate: „Au degajat în aut”
Noutati auto
Șeful Dacia, avertisment brutal: „Renault poate produce mașini și în altă parte!” » De ce România PIERDE din competitivitate: „Au degajat în aut”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Secretul lui Cristiano Ronaldo, dezvăluit de nutriționist: „Un singur ingredient pe care 90% dintre oameni nu îl folosesc”

Cristian Tudor Popescu, analiză amplă după US Open: „În interiorul ei, Sabalenka este o mârlancă!” » Îl compătimește pe Djokovic și mizează pe Zverev: „Iată un jucător care n-a beneficiat de ajutor de sus”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează