SPORTURI  »  GIMNASTICA  »  

Ioan Suciu se va ocupa de pregătirea lotului masculin

Articol de GSP - Publicat miercuri, 01 octombrie 2008 00:00

Secundul lotului naţional masculin de gimnastică, Ioan Suciu, se va ocupa începând de miercuri de pregătirea sportivilor, deoarece noul antrenor Nicuşor Pascu va veni la lot începând cu data de 1 ianuarie, a declarat pentru NewsIn, preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică, Adrian Stoica.

"Şeful de colectiv până la 1 ianuarie va fi Ioan Suciu. Sunt trei antrenori la lot, Ioan Suciu, Vasile Vug şi Ştefan Gal, care au un plan de pregătire pe care îl vor urma. Domnul Pascu are un contract în Elveţia pe care trebuie să îl ducă la capăt şi se va alătura lotului la începutul anului 2009", a explicat Adrian Stoica.

Lotul masculin de gimnastică s-a reunit miercuri la Complexul Sportiv Lia Manoliu, alături de sportivii cu experienţă fiind prezenţi şi câţiva juniori care au participat Campioantele Europene din 2008.

Adrian Stoica a vorbit la reunirea lotului şi despre incidentul în care a fost implicat Marian Drăgulescu, acesta fiind acuzat de soţie că a bătut-o: "Constat şi eu că are probleme mai mari decât credeam. Nu pot să comentez eu ceea ce se întâmplă".

La Jocurile Olimpice de la Beijing, Marian Drăgulescu nu a obţinut nici o medalie, el ocupând locul 7 cu echipa, locul 7 la sol, iar la sărituri a terminat finala pe locul 4.

Citește și:
Hagi i-a prezentat scuze „tricolorului” și a confirmat două mutări: „Titulari în Polonia. Am venit să construiesc o mentalitate, nu o echipă”
Nationala
Hagi i-a prezentat scuze „tricolorului” și a confirmat două mutări: „Titulari în Polonia. Am venit să construiesc o mentalitate, nu o echipă”
La 40 de ani, celebra prezentatoare TV a știrilor sportive din România a rămas însărcinată pentru prima oară: „Ești superbă!”
Stiri extrasport
La 40 de ani, celebra prezentatoare TV a știrilor sportive din România a rămas însărcinată pentru prima oară: „Ești superbă!”
Fostul oficial FRF care nu dormea niciodată s-a stins chiar de ziua lui » Suferea de o afecțiune rară, care l-a ținut treaz timp de 60 de ani
Superliga
Fostul oficial FRF care nu dormea niciodată s-a stins chiar de ziua lui » Suferea de o afecțiune rară, care l-a ținut treaz timp de 60 de ani
La 4 luni de când Simona Halep devenea imaginea oficială a companiei, societatea a intrat în insolvență: „Aleg branduri care cresc frumos”
Tenis
La 4 luni de când Simona Halep devenea imaginea oficială a companiei, societatea a intrat în insolvență: „Aleg branduri care cresc frumos”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Pan Zhanle, dezvăluire despre David Popovici: „L-am întrebat dacă îmi poate doborî recordul mondial. Știți ce mi-a răspuns?”

Șoc în Bulgaria: patronul clubului din prima ligă a fost împușcat mortal » Momentul surprins de camere


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează