SPORTURI  »  GIMNASTICA  »  INTERVIU CU NADIA PE JURNALUL.RO

Nadia: "Am greşit mai mult în vis!"

Articol de GSP - Publicat luni, 15 decembrie 2008 00:00

Marius Tucă a realizat un amplu interviu cu Regina de la Montreal. "Eu visam de multe ori exerciţiile pe care le făceam. Şi de multe ori le greşeam în vis, ceea ce nu se întâmpla în realitate!" începe Nadia.

Îţi dai seama câte destine au plecat de la visul tău? Ai realizat, o dată cu trecerea timpului?
Da, e adevărat, dar este foarte greu să faci ceva. Noi avem tendinţa să uităm ce s-a întâmplat anul trecut. Dacă întrebi pe cineva cine a câştigat Olimpiada la gimnastică acum patru ani, cred că stă să se gândească.

Ai greşit mai mult în vis decât în realitate!
Da, am greşit mai mult în vis.

Şi cum erau lucrurile astea?
De multe ori visam că eram pe bârnă şi, mai ales la coborâre, când doream să fac ultimul flick, de fapt aveam roată cu 720 de grade, nu îmi mai ajungea bârna şi îmi scăpa un picior.
Da! Şi tot timpul îmi luam mai mult spaţiu pe bârnă, ca să-mi pot face ieşirea.

Citeşte tot interviul în Jurnalul.ro

Citește și:
Selecționerul Gheorghe Hagi a anunțat lotul României pentru meciurile din Liga Națiunilor
Nationala

Reacție imediată din Bănie după decizia lui Hagi în privința lui Baiaram: „Bănuiesc că există o explicație”

Gheorghe Hagi a decis sistemul cu Suedia » Cum poate arăta echipa de start a României

Dinamo e pe locul 1 în Superliga, dar un fost antrenor are dubii: „Doar pare puternică cu Nuno Campos, Kopic trebuia păstrat! Vedeți cazul Cîrjan?”
Superliga

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Disputa dintre Ion Țiriac și Eduard Novak: „Chemați toată presa, nu se poate așa ceva”

Hagi anunță vineri lotul, dar GSP a aflat primele nume sigure de convocare » Sunt deja în cantonamentul de la Mogoșoaia!

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close