„Realitatea se denaturează. Doamna Deleanu ne-a iubit ca pe copiii săi” » Cea mai longevivă gimnastă de ritmică din România sare în apărarea președintei, acuzată de abuz verbal

Într-un material realizat de ARADS (Asociația Română pentru Apărarea Drepturilor Sportivilor „Europa Unită”), Denisa Mailat, Ana Luiza Filiorianu, Alexandra Duman, Christina Drăgan și Alexandra Piscupescu au făcut confesiuni șocante.

ABUZURI

Sportul românesc în TEROARE » 10 cazuri extreme din ultimii ani: „A tras capătul frânghiei, învelit într-un cauciuc gros, și m-a pocnit cu ură”

Acestea au reclamat public tratamentul deplorabil la care ar fi fost supuse de antrenori, dar și de către Irina Deleanu, președinta federației de profil, acuzată că le-ar fi abuzat verbal pe sportive. Deleanu, aflată la cel de-al șaselea mandat în fruntea federației, e arătată cu degetul de gimnaste: „Doamna Irina m-a făcut curvă, aveam doar 14 ani”, a sunat relatarea Christinei Drăgan, sora lui Annaliese, gimnasta care a reprezentat România la Jocurile Olimpice de la Paris.

Andreea Verdeș: „Sunt tristă să asist la acest spectacol mediatic, care are un singur scop şi o unică consecinţă: defăimarea valorilor”

Printr-o scrisoare deschisă, postată pe rețelele de socializare, Andreea Verdeș se declară a fi consternată de cele susținute de sportivele ce au oferit testimoniale șocante în materialul ARADS, negând orice soi de abuz din partea Irinei Deleanu sau a Mariei Gîrbă, acuzată, de asemenea, de practici nonconformiste, relatând mai multe episoade în care cei doi mentori aveau grijă de gimnaste.

Sunt Andreea Cristina Verdeş, Maestră a Sportului, gimnastă de clasă mondială şi cea mai longevivă gimnastă de ritmică din România, cu o experienţă de 20 ani de gimnastică dintre care 12 de participare la competiţiile internaţionale de mare anvergură, Campionate Europene şi Mondiale, Cupe Mondiale, Jocuri Europene şi Mondiale Universitare.

Sunt tristă să asist la acest spectacol mediatic, care are un singur scop şi o unică consecinţă: DEFĂIMAREA VALORILOR. Este ruşinos să se denigreze rezultatele existente în istoria gimnasticii ritmice româneşti care au fost clădite cu mare greutate şi cu mari eforturi. Am participat la foarte multe competiţii internaţionale alături de gimnastele care astăzi se prezintă într-un videoclip pe YouTube, unde încearcă să distrugă imaginea gimnasticii ritmice româneşti şi mărturisesc că sunt mâhnită să le văd reacţiile. Am fost martoră la cele mai importante competiţii din lume, unde doamna preşedintă Irina Deleanu a fost alături de delegaţia României, pe care a susţinut-o din toate punctele de vedere: moral, spiritual şi emoţional. Realitatea se denaturează şi se exagerează foarte mult, iar unele lucruri sunt chiar fabricate într-un mod ruşinos. Doamna Irina Deleanu ne-a iubit şi ne iubeşte în continuare ca pe copiii săi.

Nu a existat niciun moment în care să simt, atât eu, cât şi celelalte reprezentate ale României, ură, răutate sau orice fel de formă de abuz din partea doamnei preşedinte. În toate deplasările în care am fost alături de dumneaei am putut observa cu câtă grijă şi meticulozitate urmărea şi cel mai mic detaliu din pregătirea noastră şi din programul nostru de odihnă. În 2013 am fost selecţionată în Lotul Naţional de Junioare, iar odată cu realizarea proiectului “Tinerele speranţe”, am fost centralizată la Bucureşti, alături de alte 12 sportive din ţară, pentru pregătire. Atunci, timp de 4 luni, am avut ocazia să mă antrenez cu doamna antrenor emerit Maria Gîrbă şi doamna preşedintă Irina Deleanu. Amândouă au urmărit minuţios pregătirea mea. Alături de Ana Luiza Filiorianu, Denisa Mailat şi Alexandra Piscupescu , antrenamentele se desfăşurau într-o atmosferă plăcută şi familiară, cu siguranţă nu TOXICĂ.

Condiţiile de pregătire la acea vreme erau foarte dificile. Sala Antilopa, unde ne pregăteam, nu avea căldură. De fapt, era mai frig în interior decât afară. Cea mai mică gimnastă din echipă era colega mea de club din Iaşi , Aniţei Laura. Toate gimnastele ne pregăteam pentru Campionatele Naţionale de Juniori şi Seniori, iar Laura, fiind cea mai mică, nu realiza integrale, nefiindu-i necesare perioadei de pregătire. După realizarea încălzirii şi a elementelor de bază, doamna Irina Deleanu o lua pe Laura alături de dumneai ei şi de doamna Maria Gîrbă şi o ţinea la căldurică lângă un reşou care ardea neîncetat. Şi dumnealor îngheţau alături de noi, dar toate luptam pentru acelaşi scop: MEDALIILE şi GLORIA GIMNASTICII RITMICE româneşti. Tot aceste două doamne „abuzive” ne-au lăsat să lucrăm cu mănuşi şi cu vestele pe noi şi nu ne-au certat când greşeam câte un risc.

Doamna Irina spunea: „Nu-i nimic, dragă, noi ştim că îţi iese”. Nu am fost niciodată cântărite şi niciodată făcute în niciun fel care ne-ar fi putut jigni. Am fost îndrumate şi pregătite cu bunătate, calm şi multă iubire. Şi acum îmi amintesc când doamna Irina m-a pus să repet acea aruncare la minge de 101 ori. Şi ca să vezi... nu am murit, ba chiar nu am mai greşit-o niciodată de atunci. Aşa am înţeles că repetiţia este mama învăţăturii. Păi cum să faci performanţă când nu repeţi!?!? Mi-am dat seama foarte repede că gimnastica ritmică este un sport al repetărilor şi că nu ai cum să performezi dacă nu repeţi de cât mai multe ori posibil. Până la automatism. Cum să-ţi iasă exerciţiul de un minut şi 30 de secunde cu virtuozitate când tu nu îl repeţi de sute de ori?

Cine consideră acest lucru un abuz, clar nu are ce căuta în sportul de performanţă şi nu ştie ce înseamnă acest lucru. Sportul este greu, nimic nu se poate realiza fără sacrificii, dar un sigur lucru ne poate face să depăşim cele mai grele momente, pasiunea pentru acest sport. Oare aceste fete astăzi nu îşi mai amintesc nimic din perioada în care iubeau ceea ce făceau? Oare nu au existat momente de bucurie, momente frumoase, momente în care s-au simţit realizate în performanţă?

Sunt convinsă că aceste lucruri frumoase şi pozitive le depăşesc cu mult pe cele negative. Tot în 2013, în acel lot de pregătire îmi amintesc cum doamna Irina Deleanu o ruga frumos pe Alexandra Piscupescu să mai facă un integral la panglică... dacă îşi doreşte. Mă întreb dacă acest lucru este o formă de abuz?! Am fost uimită atunci de acea întrebare. Nu mi se părea firesc pentru că de obicei sportivul face cât spune antrenorul, nu antrenorul se roagă de sportiv. Tot atunci am putut observa încăpăţânarea Luizei Filiorianu, care, după o competiţie, a refuzat să o asculte pe doamna Maria Gîrbă şi nu a rămas acasă o zi pentru refacere. (mă întreb acum de ce vorbeşte de suprasolicitare? Când ea nu asculta sarcinile unui antrenor emerit...)

În 2017, la prima mea Cupă Mondială din Pesaro, la seniori, am suferit o fractură de stres la peroneu, picior stâng, şi nu am putut continua competiţia. Dupa prima zi de concurs, doamna preşedinte Irina Deleanu ne-a sfătuit să ne retragem. Această decizie a fost una foarte importantă şi foarte bună, întrucât aveam nevoie de recuperare, în câteva săptămâni urmau Campionatele Europene. Atunci doamna Irina Deleanu ne-a dat cel mai bun sfat, neţinând cont de rezultatul prezent la acea Cupă Mondială, ci gândindu-se la sănătatea mea şi la Europenele care băteau la usă.

La Campionatele Europene de la Budapesta am reuşit calificarea cu a doua sportivă a României, rezultat care a venit după o absenţă îndelungată. Această calificare am reuşit să o aduc şi să o mențin pentru România an de an din 2017 până în 2024. Din păcate, în 2024, această calificare a fost pierdută de Christina Drăgan. În 2018, la Mondialele de la Pesaro, am asistat la o adevărată bucurie alături de doamna Irina Deleanu.

Eram în tribună cu antrenoarea mea, doamna Cătălina Radu, cu arbitra internaţională Adriana Gîrbă şi urmăream finala individuală mondială, unde Ana Luiza concura. Dupa un ultim exercițiu executat perfect, doamna Irina a izbucnit în lacrimi de bucurie. A sărit în sus de fericire şi a îmbrăţişat pe toată lumea. Era bucuroasă că acel copil, care a trudit în sala de gimnastică în fiecare zi alături de ea şi de doamna Maria Gîrbă, A REUŞIT.

În 2021, când luptăm pentru ultimul loc la Jocurile Olimpice de la Tokyo, după nodul de la panglică, doamna Irina mi-a spus: „Nu e nimic. Se poate întâmpla oricui. Asta e competiţia, dar încă nu am pierdut. Mai avem doua obiecte şi vom lupta până la capăt”. Şi chiar dacă am ratat calificarea la Jocurile Olimpice, doamna Irina nu a renunţat la mine, m-a susţinut şi spirjinit în continuare până în ziua de astăzi. Am bifat toate competiţiile internaţionale şi mi-a oferit şansa să cresc în valoare de la un an la altul, să mă afirm pe plan internaţional, să-mi fac un nume şi să arăt lumii ceea ce pot. Mărturisesc că am fost surprinsă că timp de 4-5 ani, când am participat la competiţii alături de colega mea de echipă Annaliese Drăgan, aceasta era însoţită de tatăl ei, permanent, de fiecare dată, la masă, la antrenamente, la concursuri, PESTE TOT.

Mă întreb din nou .....Annaliese dacă ar fi fost supusă unui mediu toxic, aşa cum declară, timp de 4-5 ani, timp în care am eu am fost prezentă la aceste competiţii şi antrenamente, de ce tatăl ei nu a semnalat aceste lucruri şi a stat liniştit mereu alături de noi? Oare pentru că nu a existat de fapt acest mediu toxic? Dar dupa ce ţi-ai împlinit cel mai mare vis al oricărui sportiv de pe planetă, de a ajunge la Jocurile Olimpice, iar pentru acest lucru te-au ajutat doamna Irina Deleanu şi doamna Maria Gîrbă, cum a fost posibil şi cu câtă uşurinţă ai aruncat insulte şi neadevăruri în persoanele care te-au sprijinit şi format, şi mai ales în doamna preşedintă, care te-a ţinut la ea acasă, te-a îmbrăcat, ţi-a dat să mânânci, ţi-a fost ca o mamă de la venirea ta în România, ţi-a facut aniversările şi a mers cu tine în vacanţe, precum majorat pe iaht, visul oricărui adolescent. Cumva erai atât de bucuroasă de acel mediu toxic încât ţi-l doreai cu tine peste tot?

Cum spuneam, anul acesta împlinesc 20 de ani de când practic gimnastica ritmică. Sunt cea mai longevivă gimnastă de cel mai înalt nivel din istoria gimnasticii ritmice româneşti. Acest lucru cred că spune multe despre experienţa mea, atât pe plan intern, cât şi pe plan internațional, în gimnastica ritmică.

Aş fi putut renunţa de mult la acest sport. M-am lovit de N momente dificile, N accidentări, N situaţii care m-ar fi putut determina să-mi închei cariera sportivă, dar nu am făcut-o!!! Am iubit ceea ce făceam şi am trecut peste orice , pentru că am fost şi sunt un sportiv care vine în fiecare zi în sală cu aceeaşi dorinţă şi pasiune, cu acelaşi elan de autodepăsire, cu aceeasi dragoste pentru acest sport minunat. Nu toată lumea este făcută pentru performanţă, nu toţi pot să-şi depăşească propriile limite. Sportul de performanţă nu este pentru cei care îl practică ca hobby, nu este pentru cei care nu lucrează când îi doare sau când nu au chef. Sportul de performanţă este facut pentru cei puternici. Când cauţi motive de accidentări sau operaţii, înseamnă că îţi doreşti să renunţi. O formaţiune de calciu sau o scolioză nu ţine pe loc un sportiv care îşi doreşte cu adevărat să facă performanţă şi asta nu este vina antrenorului.

Nu m-am gândit că un sportiv care nu s-a putut afirma ca antrenor va arunca cu pietre în cei care i-au fost ca mamă şi ca tată, în cei care i-au educat şi crescut la sânul lor, în sufletul lor ca pe propriii lor copii. La rândul meu , în curând voi deveni antrenoare şi ştiu deja cât de greu este să fii antrenor în ziua de astăzi. Lucrez cu doamna Cătălina Radu şi domnul profesor Constantin Radu de 20 de ani şi am putut observa cu câte greutăţi se confruntă zilnic ca antrenori. Antrenorul nu este persoana care stă pe scaun şi doar dă drumul la muzică. Antrenorul este acea persoană care îşi lasă familia deoparte, care renunţă la propria viaţă ca tu, sportiva lui, să îţi formezi o carieră, să-ţi clădeşti un drum. Un antrenor este un formator, un mentor şi, întâi de toate, un părinte. Dacă tu ca sportiv nu poţi să-ţi respecţi antrenorul, din păcate, nu te poţi respecta pe tine... şi, din păcate, spune foarte multe despre tine.

Recunosc că, de-a lungul carierei mele, au fost momente tensionate între mine și federație sau antrenoarea mea și federație, dar niciodată doamna Președintă Irina Deleanu nu s-a abătut de la drumul performanței, de la deciziile corecte care vizau doar valoarea și performanța. Ne-a tratat pe fiecare în parte cu corectitudine și neutralitate, indiferent de relațiile dintre noi, mai mult sau mai puțin amiabile. A pus mai presus de toate valorile performanței, nu a pedepsit, nu s-a răzbunat pentru că mai presus de toate era performanța României... indiferent de unde venea ea, de la ce club, de la ce antrenoare.

Cred că este momentul ca noi, gimnastele României, să nu lăsăm să ne fie călcate în picioare valorile. Să nu-i lăsăm pe antrenorii noştri să fie victime, să nu dăm voie să se lovească în imaginea gimnasticii ritmice, care s-a clădit foarte greu prin munca noastră, a antrenorilor noştri şi a staffului federal. Este timpul să ieşim în faţă, să ne apărăm preşedinta care a luptat din toate forţele sale să aduca ritmica Românească la cel mai înalt nivel. Acum, după 20 de ani de sacrificii, ne dorim că eforturile ei să nu fie în zadar. Pentru asta trebuie să luăm atitudine, să susţinem binele şi să nu încurajăm invidia, răutatea personală şi dorinţa de putere a unor foste gimnaste frustrate. Nu se rezumă totul la ceea ce ele au relatat într-un videoclip. Mai mult de atât, unele nici macar nu au avut curajul să-şi arate faţa, pentru că sunt convinsă că în adâncul lor ştiu că ceea ce fac este total greşit. Tot ce am povestit este o mică parte, câteva fragmente pe care mi le amintesc în momentul de faţă.

Probabil ar trebui să scriu o carte şi tot nu ar încăpea tot binele făcut pentru mine, pentru voi şi pentru toate gimnastele României. Lasaţi-ne să construim, lăsaţi-ne să fim campioane!!! Ne aşteaptă obiective importante în acest ciclu olimpic, iar eu una vreau să-mi văd de treabă!!!!!!

LĂSAŢI-NE SĂ VISĂM MAI DEPARTE!

- Andreea Verdeș, gimnastă