SPORTURI  »  HANDBAL  »  LARVIK - KRIM 22-24

Acelaşi scor în cealaltă semifinală » Krim a cîştigat pe terenul lui Larvik, 24-22

Articol de GSP - Publicat duminica, 07 aprilie 2013 00:00 / Actualizat duminica, 07 aprilie 2013 10:02

Larvik şi Krim s-au întîlnit tot ieri, dar mai devreme, pentru un loc în finala Ligii Campionilor. Deşi echipa din Norvegia pornea drept favorită, cei care au început furibund meciul au fost oaspeţii, impunîndu-se în final cu 24-22.

Krim a avut 6-0, diferenţă şocantă, care a ajuns chiar mai mare la finalul primei reprize, 16-9 pentru Krim. Similitudinile cu partida de la Bucureşti au fost uimitoare. Larvik a dat startul urmăririi, s-a apropiat cît a putut de mult, dar n-a reuşit să evite înfrîngerea pe teren propriu, cu un scor identic precum cel înregistrat între Oltchim şi Gyor. 

Principalele marcatoare au fost Müller - 8 pentru Krim, respectiv Hammerseng - 6 pentru Larvik. Returul e sîmbăta viitoare, pe 13 aprilie, la Ljubljana.

Citeşte şi VIDEO Întoarcem rezultatul în Ungaria? Oltchim a pierdut prima manşă a semifinalelor, 22-24 cu Gyor

Citește și:
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Altele

1,5 milioane de euro pentru FCSB » Gigi Becali: „Am acceptat. Intră banii”
Superliga

Șefii lui Bayern sunt îngrijorați de idila lui Lennart Karl cu Zoe
Campionate
Șefii lui Bayern sunt îngrijorați de idila lui Lennart Karl cu Zoe
Mihai Stoica, impresionat de calitățile rivalului din campionat: „Am realizat că știe foarte mult fotbal”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează