SPORTURI  »  HANDBAL  »  CSM BUCUREŞTI-CORONA BRAŞOV 27-20

Afacere Baia Mare-CSM Bucureşti » Campioanele din handbal se decid între echipele din București și Baia Mare

Campioana mondială Deonise Fachinelo a marcat ieri de 3 ori contra Coronei
Campioana mondială Deonise Fachinelo a marcat ieri de 3 ori contra Coronei

Articol de - Publicat duminica, 17 mai 2015 00:00

Lucru nemaiîntîlnit în handbalul românesc. Campioanele se vor decide, atît la fete, cît şi la băieţi, între CSM Bucureşti şi HCM Baia Mare.

Emoţiile victoriei la 7 metri în meciul de la Braşov, în prima partidă din semifinale, s-au risipit ieri în Polivalenta din Bucureşti. CSM a dat totul în jocul contra ardelencelor, care au trebuit să alerge tot timpul în spatele adversarei, ele începînd jocul de la 0-4 în minutul 6. Zamfir a dat tonul revenirii, iar Corona a egalat la 5, pentru ca apoi, toată prima repriză, să stea foarte aproape de CSM.

În partea a doua, Corona parcă şi-a pierdut motivaţia, Pessoa a închis poarta, iar Thorstensson, Glibko, Rodrigues şi Fachinelo au găsit cu uşurinţă calea spre gol. Timp de zece minute, Corona nu a marcat, iar gazdele s-au desprins la 21-13 în minutul 44.

Abia pe final, cînd antrenoarea Mette Klit a mai schimbat titularele, Corona a fost egala gazdelor. Tolnai a păstrat însă diferenţa de pe tabelă, una clară, de 7 goluri: 27-20.

Primul meci, pe 22 mai, la Bucureşti

CSM Bucureşti va întîlni, în finală, ca şi la masculin, pe campioana HCM Baia Mare. Primul meci se va disputa în Sala Polivalentă pe 22 mai, urmînd ca meciurile 2 şi 3, dacă va fi cazul, să se dispute la Baia Mare, pe 26 şi 28 mai.

"Nu contează că vom juca eventualul joc decisiv la Baia Mare. Sînt convinsă că CSM va cîştiga titlul", a declarat daneza Mette Klit.

Bucureştencele aşteaptă nerăbdătoare marea finală, mai ales că HCM Baia Mare le-a învins în acest sezon în finala Cupei României. Pentru locul 3, Corona va întîlni HCM Roman.

Citește și:
Mihai Stoica, surprins de mutarea făcută de marele rival din Superliga: „Foarte inspirat. Nu credeam”
Superliga
Mihai Stoica, surprins de mutarea făcută de marele rival din Superliga: „Foarte inspirat. Nu credeam”
Cele mai ciudate stadioane din lume » Recunoști vreunul?
Campionate
Cele mai ciudate stadioane din lume » Recunoști vreunul?
Pe cine l-a cedat gratis Gigi Becali: gol magnific în Superliga, de la 30 de metri!
Liga 2
Pe cine l-a cedat gratis Gigi Becali: gol magnific în Superliga, de la 30 de metri!
Craiova Maxima, la căpătâiul lui Nicolae Ungureanu » Eugen Neagoe, dărâmat: „În dreapta nea Nae Tilihoi, în stânga nea Nae Ungureanu. S-au dus mult prea devreme”
Superliga
Craiova Maxima, la căpătâiul lui Nicolae Ungureanu » Eugen Neagoe, dărâmat: „În dreapta nea Nae Tilihoi, în stânga nea Nae Ungureanu. S-au dus mult prea devreme”
Încă o revoluție la Horse, companie cu fabrică în România: primul motor axial pe un range-extender
Profit.ro
Încă o revoluție la Horse, companie cu fabrică în România: primul motor axial pe un range-extender
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

De la 5 milioane la zero » Precedentul care dă fiori celor de la FCSB în afacerea Bîrligea


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează