SPORTURI  »  HANDBAL  »  CSM CONSTANȚA

EXCLUSIV Aihan Omer și Marius Stavrositu revin la Constanța! Ce buget va avea echipa dobrogeană în sezonul următor

Aihan Omer și Marius Stavrositu revin la Constanța
Aihan Omer și Marius Stavrositu revin la Constanța

Articol de - Publicat joi, 01 mai 2025 15:36 / Actualizat joi, 01 mai 2025 15:56

CSM Constanța va fi pregătită din sezonul viitor de Aihan Omer (64 de ani) și Marius Stavrositu (44 de ani).

„Vom redresa financiar clubul și vom reveni în top la toate disciplinele!”, spunea la începutul anului noul președinte al clubului CSM Constanța, Mihai Ochiuleț.

SUA sau România? Arena s-a transformat complet pentru Campionatul Mondial: imagini ca în Occident!
CM
SUA sau România? Arena s-a transformat complet pentru Campionatul Mondial: imagini ca în Occident!

Aihan Omer și Marius Stavrositu o vor antrena pe CSM Constanța

Pentru reanimarea echipei de handbal și redresarea formației în viitorul apropiat, conducătorii Constanței i-au contactat pe Aihan Omer pentru funcția de director tehnic și pe fostul internațional Marius Stavrositu, căruia i s-a oferit postul de antrenor principal.

Cei doi au acceptat oferta clubului dobrogean, iar Marius Stavrositu încearcă în perioada următoare să creioneze un lot pentru ca echipa să poată evita retrogradarea în sezonul viitor.

Aihan Omer crește handbaliști

Aihan Omer, care va împlini în vară 65 de ani, a câștigat în carieră 14 trofee, dintre care două titluri și două Cupe ale României cu HCM Constanța, și a calificat România la Campionatul Mondial din 2009.

Pe plan internațional cu Constanța, Aihan Omer, poreclit „Turcul”, deși provine dintr-o familie de tătari, s-a calificat în semifinalele Cupei Cupelor și în Challenge Cup, iar în Liga Campionilor a învins-o pe Barcelona în 2004. În meciul cu Barcelona, coordonatorul Constanței a fost chiar Marius Stavrositu.

Aihan Omer și Marius Stavrositu revin la Constanța! Ce buget va avea echipa dobrogeană în sezonul următor
Aihan Omer alături de George Buricea, actualul antrenor al lui CSM Constanța

Din 2017 a înființat clubul de handbal pentru copii, HC Omer, unde are echipe la baby handbal, mini-handbal, juniori 4, 3 și 2, iar în acest an s-a calificat cu cinci echipe la turneele semifinale.

Aihan Omer are cea mai înaltă calificare și recunoaștere pe plan internațional ca tehnician, grație titlului de „Academic Master Coach”, obținut prin examen la EHF.

Aihan Omer și Marius Stavrositu revin la Constanța! Ce buget va avea echipa dobrogeană în sezonul următor
HC Omer, clubul de handbal pentru copii înființat de Aihan Omer. Foto: Facebook

Marius „Pablo” Stavrositu își urmează visul

Marius Stavrositu are 44 de ani și a jucat 14 ani la Constanța, orașul unde s-a născut. El a mai evoluat la Steaua și CSM București și a câștigat în carieră 8 titluri și 9 Cupe ale României, iar pentru echipa națională a marcat 300 de goluri în 130 partide. Pe plan internațional, are două semifinale în Cupa Cupelor și calificarea la CM 2009.

El a mai antrenat în carieră la Steaua (secund), U Cluj și CSM Sighișoara. Când a început cariera de antrenor a declarat pentru GSP.ro că visul său este să câștige titlul cu Constanța!

Aihan Omer și Marius Stavrositu revin la Constanța! Ce buget va avea echipa dobrogeană în sezonul următor
Marius Stavrositu o va antrena pe CSM Constanța. Foto: Instagram

Ce buget va avea CSM Constanța în sezonul următor

Bugetul echipei de handbal va fi de aproximativ 1 milion de euro, salariile vor fi între 1.000- 3.000 de euro, cu 2-3 vârfuri care pot ajunge la 4.000 de euro.

În prezent, echipa de handbal CSM Constanța are salarii mari, iar clubul nu le mai poate susține și din acest motiv mulți jucători au semnat deja cu alte formații.

Aihan Omer și Marius Stavrositu revin la Constanța! Ce buget va avea echipa dobrogeană în sezonul următor
Sala Sporturilor „Simona Amânar” din Constanța. Foto: Facebook

Ce își poate propune CSM Constanța

Din vechiul lot, doar pivotul Andrei Susanu, care va reveni de la HC Buzău, unde a fost împrumutat, va juca în noua echipă a Constanței.

Deși este târziu, deoarece toate echipele și-au făcut loturile pentru următorul sezon, Marius Stavrositu caută jucători cu experiență la formațiile care au avut probleme financiare în acest an, cum ar fi la Bacău și Focșani, și speră ca din vară CSM Constanța să poată alinia o echipă acceptabilă.

Dacă va reuși în sezonul viitor să evite retrogradarea, CSM Constanța va încerca apoi în următoarele două sezoane să revină în bătălia pentru locurile de cupă europeană.

Citește și:
Louis Munteanu a ajuns la club și urmează să fie prezentat oficial: „L-au primit foarte bine”
Stranieri
Louis Munteanu a ajuns la club și urmează să fie prezentat oficial: „L-au primit foarte bine”
Marius Șumudică semnează! Tehnicianul român s-a înțeles cu noua echipă
Stranieri
Marius Șumudică semnează! Tehnicianul român s-a înțeles cu noua echipă
MM Stoica a confirmat ultima răsturnare de situație de la FCSB: „Nu l-a dus mintea să-mi dea un telefon”
Superliga
MM Stoica a confirmat ultima răsturnare de situație de la FCSB: „Nu l-a dus mintea să-mi dea un telefon”
Natalia Mateuț, apariție incendiară într-o destinație exotică: „Cel mai bun loc de pe Pământ”
Stiri extrasport
Natalia Mateuț, apariție incendiară într-o destinație exotică: „Cel mai bun loc de pe Pământ”
FOTO Cele mai atractive concepte auto. Dacia are loc special
Profit.ro
FOTO Cele mai atractive concepte auto. Dacia are loc special
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Florin Răducioiu a apărut lângă o blondă în noaptea dintre ani! Cine e femeia de care e îndrăgostit fostul internațional

Dan Negru a văzut audiențele de Revelion, în bătălia Pro TV - Antena 1, și a reacționat! A fost și un duel al foștilor fotbaliști


Comentarii (2)
10Klaudiu
10Klaudiu  •  01 Mai 2025, 16:38

Din nou .... dorinte si sperante multe si mari. Realitatea o sa fie .... din nou CRUDĂ. De la destramarea HCM-ului .... Constanta nu a castigat titlul in Romania. Deci .... cu 1000 si 2000 de euro salariu .... bleah, de la locul 3-4 in jos. Clubul e tinut in viata pentru buzunarul unor oficiali ... nu pentru sportivi si/sau rezultate sportive meritorii. PS. De multi ani am inteles realitatea si imi este greata de acest club.

Razvannn
Razvannn  •  01 Mai 2025, 16:19

Un articol cu toate transferurile oficiale sau zvonurile de transferuri din Liga Zimbrilor pe cand? Mai sunt si alte echipe in campionat pe langa Dinamo sau Constanta...

Vezi toate comentariile (2)
Comentează