SPORTURI  »  HANDBAL  »  LIGA FLORILOR

Anunț-ȘOC din „Liga Florilor” » Candidata la cupele europene s-a despărțit de antrenor

Dunărea Brăila s-a despărțit de antrenorul Jan Leslie // foto: Imago
Dunărea Brăila s-a despărțit de antrenorul Jan Leslie // foto: Imago

Articol de - Publicat marti, 23 decembrie 2025 10:05 / Actualizat marti, 23 decembrie 2025 10:08

Anunț de nicăieri! Dunărea Brăila, ocupanta locului 4 în „Liga Florilor”, a anunțat cu două zile înainte de Crăciun despărțirea de antrenorul principal al echipei, Jan Leslie (54 de ani).

Pe banca formației de la Dunăre din anul 2023, Jan Leslie nu va mai continua la cârma echipei, deși era în grafic la începutul acestei stagiuni, echipa luptând pentru un loc fruntaș și o calificare în cupele europene.

În locul lui a fost numit în funcția de antrenor principal Jensen Soren Norgaard, cel care a fost antrenor secund în staff-ul lui Leslie.

Comunicatul celor de la Dunărea Brăila

COMUNICAT OFICIAL

HC Dunărea Brăila anunță încetarea colaborării, de comun acord, cu antrenorul principal Jan Leslie.

Începând de astăzi, funcția de antrenor principal al echipei este preluată de JENSEN SOREN NORGAARD, care va conduce echipa până la finalul sezonului actual. Mergem mai departe. Obiectiv clar: Europa.

Alb albastră e inima noastră! UNIȚI PENTRU BRĂILA

- comunicat Dunărea Brăila

Anunț-ȘOC din „Liga Florilor” » Candidata la cupele europene s-a despărțit de antrenor
Jensen Soren Norgaard, noul antrenor principal de la Dunărea Brăila // foto: Facebook

În acest moment, Dunărea Brăila se află pe locul 4 în „Liga Florilor”, cu 12 puncte după 10 meciuri, având un bilanț de șase victorii și patru remize. Decizia de a se despărți de tehnicianul Jan Leslie este cu atât mai surprinzătoare cu cât echipa are patru victorii consecutive în ultimele patru meciuri, traversând o formă foarte bună. Motivele „rupturii” dintre cele două părți nu au fost însă comunicate.

Cu Jan Leslie la timonă, Dunărea Brăila a avut parte de un parcurs extrem de bun sezonul trecut în cupele europene, unde echipa a mers până în faza sferturilor de finală în EHF European League.

Anunț-ȘOC din „Liga Florilor” » Candidata la cupele europene s-a despărțit de antrenor
Jan Leslie // foto: Imago

Formația de pe malul Dunării a ratat dramatic calificare în Final Four-ul competiției, după ce a primit un gol în ultima secundă, pierzând la limită dubla manșă cu Ikast.

Mai apoi, după ce a terminat pe locul 6 sezonul intern, Dunărea Brăila a ratat șansa unei noi calificări în cupele europene, în acest sezon, dar și-a fixat ca obiectiv să atace un loc de Europa în actuala stagiune.

Primul meci al celor de la Dunărea Brăila cu noul tehnician pe bancă va fi pe 10 ianuarie, în deplasare, pe terenul celor de la CSM Slatina.

La startul sezonului viitor, pe banca Dunării Brăila ar urma să stea Bogdan Burcea, actualmente antrenorul Coronei Brașov.

Citește și:
Ce finală avem la Transylvania Open! Sorana Cîrstea, victorie CATEGORICĂ, în ultimul an ca jucătoare de tenis! O înfruntă pe Emma Răducanu
Tenis
Ce finală avem la Transylvania Open! Sorana Cîrstea, victorie CATEGORICĂ, în ultimul an ca jucătoare de tenis! O înfruntă pe Emma Răducanu
Alexandru Băluță a fost prezentat oficial la noua echipă: „A semnat!”
Superliga
Alexandru Băluță a fost prezentat oficial la noua echipă: „A semnat!”
Incredibil! Ioan Varga și-a „amanetat” jucătorii pentru a plăti salariile
Superliga
Incredibil! Ioan Varga și-a „amanetat” jucătorii pentru a plăti salariile
Francezii au prezentat noul model Dacia și au anunțat: „Semnătură unică! E o premieră”
Noutati auto
Francezii au prezentat noul model Dacia și au anunțat: „Semnătură unică! E o premieră”
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Profit.ro
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (4)
Contrahateri2025
Contrahateri2025  •  25 Decembrie 2025, 09:55

Un articol plin de inexactitati, dupa cum am remarcat impreuna cu user-ul SuporterOr! Am urmarit Final four-ul European League cu cele 2 cluburi romanesti implicate si am suferit pentru cele 3 infrangeri (a bistritencelor doar in finala) ale echipelor respective, deci informatia din materialul jurnalistei este eronata! In al doilea rand, am facut o remarca destul de ... transparenta la faptul ca in Braila doar handbalul conteaza, desi sportivii originari din acel frumos oras s-au ilustrat in trecut si in alte ramuri sportive (box, natatie, atletism, volei, fotbal s.a.)! Dar nici acest sport care absoarbe importante resurse financiare nu beneficiaza de o infrastructura adecvata, Sala sporturilor nefiind omologata pentru competitiile europene! Pentru "meciurile" europene, brailencele ar trebui sa se deplaseze de acum inainte la Tulcea, unde este o arena pentru sporturile indoor fabuloasa si ... nefolosita (nu exista niciun club de handbal sau volei de relevanta nationala in orasul de la "portile Deltei")!

wittman68
wittman68  •  23 Decembrie 2025, 18:25

Toate anunțurile sunt șoc, se vede. Brăila are 12 puncte și e pe locul 4. Dar cu 6 victorii și 4 înfrângeri. Termenul remiză e folosit la șah, mai rar la alte sporturi, dar când e egalitate, nu când pierzi. In cupele europene vor multe echipe iar anul acesta competiția e echilibrata. Aș crede că Bistrița va fi campioană acum.

Contrahateri2025
Contrahateri2025  •  23 Decembrie 2025, 13:35

In sezonul 2023-24, Dunarea Braila si Bistrita s-au calificat in Final four-ul European League, jucand intre ele semifinala! Din pacate, Dunarea a pierdut si "finala mica"! Se vizeaza o noua calificare in cupele europene, insa cu meciuri jucate la Buzau, sala sporturilor din municipiul de pe Dunare nefiind omologata pentru meciurile importante din alte competitii decat cele nationale!

Vezi toate comentariile (4)
Comentează