SPORTURI  »  HANDBAL  »  ROMÂNIA, LOCUL 4 LA CE

CORESPONDENȚĂ DIN PARIS Cu ce rămânem după Campionatul European? 6 bile ALBE și două NEGRE

Articol de - Publicat luni, 17 decembrie 2018 11:15

A 13-a ediţia a Campionatului European s-a încheiat. Franţa este noua campioană continentală, după finala extraordinară contra Rusiei, 24-21. România a ajuns pentru a treia oară în semifinalele unui Campionat European şi, pentru a doua oară, a pierdut, încheind competiţia pe locul 4.

Tot timpul se va pune întrebarea ce ar fi făcut România dacă o avea în teren pe Cristina Neagu? Ar fi bătut Rusia în semifinale? Ar fi câştigat aurul sau măcar, ar fi putut învinge Olanda în finala mică? Întrebări care vor rămâne fără răspuns. Sunt lucruri certe însă, palpabile, cu care vom rămâne după actuala ediţie, lucruri care au intrat deja în istorie.

1. România s-a calificat la Campionatul Mondial din Japonia 2019
Este cea mai mare reuşită a actualei campanii Europene. "Tricolorele" au scăpat de meciurile din play-off, acolo unde puteau da, între altele peste Polonia, Cehia, Croaţia, Islanda sau Austria. Cine ar fi garantat calificarea la turneul final, mai ales că nu puteam beneficia de aportul Cristinei Neagu? Lipsa meciurilor oficiale dă posibilitatea României să încerce să se pregătească pentru Mondialul din Japonia, să găsească formule de joc în care să nu mai depindă atât de mult de una sau două jucătoare.

2. Recordurile Cristinei Neagu

În Franţa, Cristina Neagu a reuşit un record greu de egalat. A devenit handbalista cu cele mai multe goluri marcate all-time la întrecerile continentale. Când a ajuns la turneul final, Neagu avea 193 de reuşite şi mai avea nevoie de 13 ca să o depăşească pe unguroaica Agnes Farkas, cea care avea 205. Recordul a căzut la meciul cu Germania, al doilea al României la Euro 2018. Apoi, Neagu a adunat alte şi alte reuşite, ajungând la momentul accidentării, în meciul cu Ungaria, să totalizeze 217 goluri. La 30 de ani, starul României ar mai putea prinde cel puţin un turneu final, cel din 2020, iar recordul să fie îmbunătăţit. Chiar şi aşa, Neagu a intrat în istorie.
Al doilea record al Cristinei pe care l-a doborât în Franţa este acela al meciurilor jucate pentru România la Campionatele Europene. Neagu a adunat 39 de partide, depăşind-o pe Aurelia Brădeanu care avea 38 de meciuri.

3. Accidentarea Cristinei Neagu
Totul s-a învârtit în jurul Cristinei Neagu la actuala ediţie a Euro. Cu Neagu în teren, echipa României a arătat mult mai bine şi a reuşit calificarea în semifinale. A venit însă fatidicul minut 52 al disputei cu Ungaria, atunci când Cristina a rămas întinsă pe suprafaţa de joc. A simţit pe loc că ligamentele i-ai cedat şi că totul s-a terminat. Fără Neagu, România a părut o echipă debusolată, care a uitat să joace handbal. Şocul pierderii căpitanului a fost prea mare. S-a pus încă o dată în discuţie Neagu-dependenţa "naţionalei" noastre, acum mai evidentă ca oricând.

4. Victoria istorică împotriva Norvegiei, după 18 ani

În al treilea meci de la Euro 2018, România a întâlnit septupla campioană europeană, Norvegia. "Tricolorele" se chinuiau să o bată de 18 ani la un turneu final. Se întâmplase ultima dată la Euro 2000, în România. Atunci, Huţupan, Vărzaru, Gogârlă, Luca şi compania le învinseseră pe campioanele olimpice ale momentului. De atunci au fost multe partide la Europene, Mondiale, Jocuri Olimpice, iar Norvegia a ieşit mereu învingătoare. Până pe 5 decembrie 2018 când, la Brest, România a reuşit unul dintre cele mai bune meciuri din istorie. Victoria a fost una senzaţională, la 8 goluri diferenţă, 31-23, un succes care avea să ne ducă, în mare măsură în semifinale, iar pe Norvegia să o lase în afara careului de aşi, doar pentru a doua oară în istorie: 2000 şi 2018. Coincidenţă sau nu, exact la ediţiile în care a pierdut în faţa României.

5. Crina Pintea în echipa ideală
Între remarcatele turneului francez s-a numărat, fără îndoială, şi pivotul român Crina Pintea. La finalul turneului, fanii şi specialiştii au ales-o în echipa Euro 2018. Pe un post deosebit de greu, care depinde în mare măsură de coechipiere, Crina s-a stins pe finalul întrecerii, tocmai după ce Cristina Neagu s-a accidentat. Principalul "servant" al pivotului român nu mai era pe teren. Crina a mai reuşit un lucru demn de remarcat în Franţa, semnând transferul la Gyor, cea mai bună echipă a momentului în handbalul mondial feminin.

6. Departe de marile forţe
Chiar dacă România a ajuns în semifinale, prin jocul prestat, am arătat că suntem departe de marile puteri europene: Franţa, Rusia, Olanda. Batavele ne-au învins de două ori, rusoaicele o dată, dar evoluţia scorului nu lasă loc de interpretări. Antrenorul Ambros Martin se plângea că e foarte greu să faci faţă unei astfel de competiţii dacă nu ai jucătoare foarte bine pregătite. Ori, majoritatea dintre "tricolore" sunt rezerve pe la echipele lor de club. Vezi cazurile Dedu, Perianu, Udriştoiu, Bazaliu, Zamfirescu, Geiger. În schimb, primele trei echipe europene, de pe podium, au 90% dintre jucătoare titulare la echipe din Liga Campionilor sau Cupa EHF.

7. Drumul spre Tokyo, la jumătate
Calificarea echipei naţionale la JO de la Tokyo 2020 rămâne principala ţintă a lui Ambros Martin, dar şi a federaţiei. Tehnicianul, dar şi Cristina Neagu, au vorbit de faptul că în sânul naţionalei, s-a vorbit tot timpul de faptul că acest lucru e posibil la acest European. Asta însemna ca echipa să câştige titlul continental. Un obiectiv cam futurist şi puţin realizabil, acum văzând cum am evoluat pe finalul competiţiei. Totul se va juca acum la Mondialul din Japonia, de la anul, acolo unde România ar trebui să ajungă din nou în semifinale pentru o calificare directă. Tokyo rămâne, ca să spunem aşa, obsesia. "E visul nostru de a ajunge la încă o ediţie a Jocurilor Olimpice. Eu sunt convinsă că ne vom realiza acest vis", a spus Cristina Neagu.

8. Locul 4 care ar putea conta enorm
Clasarea pe acest loc 4, la Euro 2018, ar putea însemna peste un an, colacul de salvare pentru calificările la Tokyo 2020. Dacă România nu va termina în top 6 la CM 2019, ar putea intra în lupta pentru obţinerea calificării la Olimpiadă de pe această poziţie europeană. În faţa noastră sunt două super puteri, Rusia şi Olanda, iar România practic porneşte de pe poziţia a treia (Franţa a obţinut calificarea). Cu alte cuvinte, în grupele de calificare pentru Tokyo, suntem sigur. Rămâne doar să ne îmbunătăţim poziţia, pentru că întrecerile mondiale îţi aduc un statut privilegiat în drumul spre Japonia.

România la Euro 2018

  • 31-28 cu Cehia
  • 29-24 cu Germania
  • 31-23 cu Norvegia
  • 24-29 cu Olanda
  • 27-25 cu Spania
  • 29-31 cu Ungaria
  • 22-28 cu Rusia
  • 20-24 cu Olanda

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (6)
juv3ntin
juv3ntin  •  17 Decembrie 2018, 17:52

obiectivul a fost cam futurist ?!??! e a doua oara cand Marian Ursulescu foloseste cuvantul asta fara sa stie ce inseamna! BAIIII OBIECTIVUL A FOST FANTEZIST NU FUTURIST. Ai terminat liceu la seral si te-au angajat astia de la gsp

ceaiuri
ceaiuri  •  17 Decembrie 2018, 17:00

mult mai simplu,ramanem cu 3 meciuri bune(cat am avut benzina,cu norv am avut si noroc mult..1gol in minus ne lasa in afara semif si ibericul spre final a introdus mai multe rezerve)2infrangeri la aceeasi echipa(ibericul fara solutii)o victorie f importanta la spania si cea mai chinuita,dar cea mai valoroasa,o infrangere amara de la niste tinere talentate,iar pt medalii nu am contat(raman ult 15 min cand a intrat zamfirescu si s-a observat imediat)cand elisei cea mai longeviva din lot inscrie cele mai multe goluri,spune cam totul despre cum a pregatit ambrosio acest turneu(asemanator ca la mondiale)avem noroc..franta castiga si mergem direct la mondiale,nu stiu ce bat moneda pe j.o unde nu avem rez iar intre sunt europene si mondiale imp,acum cautat un antrenor roman si 15 jucatoare pt ca or sa vina mondialele si nu stiu de mai avem asa noroc

phlorinn
phlorinn  •  17 Decembrie 2018, 14:57
Postat de alb_rosu_in_vn pe 17 Decembrie 2018, 14:10

Ramane un mister meciul cu Norvegia. Cum de acolo am putut sa jucam atat de bine si dupa aia ne-am taiat de tot si n-am mai reusit mai nimic, chiar si cu Cristina Neagu in teren? In privinta afirmatiei lui Ambros ca multe jucatoare sunt rezerve la echipele lor de club, ar trebui sa-si asume acest lucru. Daca nu a facut el selectia, atunci cine? Trebuiau selectionate jucatoare care sunt titulare la echipele de club si in forma. Cateva jucatoare au dezamagit (printre ele as nominaliza-o pe Geiger, de la care aveam mari asteptari). La fel si de la Bazliu-chiar daca a venit tarziu, am sperat ca o poate inlocui cu brio pe Neagu, dar n-a fost asa. S-a vazut de ce e rezerva si la CSM, din pacate. Cateva fete au jucat prea putin, ca sa ne putem da seama. Imi pare rau ca Zamfirescu n-a fost folosita mai mult (doar 15 minute in ultimul meci). S-a vazut ca putea aduce un plus echipei. Colocoser, Ratiu au facut turism (dar nu din vina lor) iar Bacaoanu si Florica nu mi se pare ca s-au putut impune. Laslo a alternat unele reusite cu multe greseli. Buceschi a jucat bine doar primele 3 meciuri, cand a fost important ca n-a ratat de la 7m, dupa care a scazut si ea mult. La fel cele doua portarite. Dedu a mai avut o repriza buna cu Olanda in finala mica. Echipa e dependenta de Neagu, care si ea a avut multe scaderi in unele jocuri. Tot scazand, scazand, scazand, nu raman prea multe lucruri bune in jocul Romaniei. Poate e vina noastra ca am sperat prea mult dupa primele 3 jocuri.

Se mai intimpla si accidente. Intrebarea e citi zeci de ani vor mai dura pina batem din nou Norvegia la un turneu final intr-un meci care conteaza.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează