SPORTURI  »  HANDBAL  »  EUROPEAN LEAGUE

Corona Brașov - Viborg 28-34 » Cu sala plină, Corona a pierdut fără drept de apel și este ca eliminată din European League

Alisia Boiciuc / FOTO: Imago
Alisia Boiciuc / FOTO: Imago

Articol de - Publicat duminica, 08 februarie 2026 16:28 / Actualizat duminica, 08 februarie 2026 16:33

Corona Brașov a pierdut cu Viborg, 28-34 în etapa 4 a grupelor European League. Calificarea în sferturi este ca și compromisă.

Echipa antrenată de Bogdan Burcea a pornit ca favorită astăzi, dar statutul de pe hârtie s-a reflectat pe tabelă doar în primele 10 minute ale jocului.

Asta pentru că brașovencele au început bine, au condus în permanență în acele prime minute, la un moment dat și la 3 goluri, dar o perioadă de câteva minute fără gol înscris le-a permis adversarelor nu doar să topească diferența, ba chiar să intre într-un avantaj de 3 goluri.

Din acel moment, gazdele au alergat după alergare. Părea că danezele pot menține fără mari probleme avantajul de două sau trei goluri, dar un excelent final de repriză al brașovencelor le-a dat planurile peste cap.

Egalare înainte de pauză, dar o repriză secundă de coșmar

Corona a redus diferența la un gol, 16-17, iar cu ultima aruncare a reprizei, prin Alisia Boiciuc, s-a asigurat că intră în echilibru la cabine, 17-17!

Din păcate, Corona nu a putut începe partea a doua așa cum o încheiase pe prima. Danezele au lovit primele și au condus întreaga repriză, pentru o bună parte din joc la două, 3 sau 4 goluri.

Scorul a căpătat proporții în ultimele minute, când orice șansă a gazdelor la un rezultat pozitiv devenise o idee de domeniul fantasticului.

S-a încheiat 28-34, iar Corona rămâne cu doar 3 puncte după 4 meciuri în grupa D. Dijon (7 puncte) și Viborg (6) sunt ca și calificate mai departe, în faza sferturilor. Corona păstrează șanse matematice, dar are nevoie să-și câștige ambele meciuri rămase, la Dijon și acasă cu Zaglebie, dar și ca jocul rezultatelor să o ajute.

Corona Brașov - Viborg 28-34 » Cu sala plină, Corona a pierdut fără drept de apel și este ca eliminată din European League
Clasamentul în grupa D din European League
Citește și:
Noua Dacia a fost surprinsă pe străzile din București! Ultimele imagini cu modelul
Auto
Noua Dacia a fost surprinsă pe străzile din București! Ultimele imagini cu modelul
Sorin Cârțu a aruncat BOMBA în direct: „Nicolae Stanciu a semnat cu ei! Chiar acum am primit mesaj”
Superliga
Sorin Cârțu a aruncat BOMBA în direct: „Nicolae Stanciu a semnat cu ei! Chiar acum am primit mesaj”
Pițurcă a dezvăluit ce a discutat cu Gică Hagi despre Ianis: „Mi-a zis: «Piți, vorbește tu cu el. E încăpățânat! Îi zic același lucru, dar nu ascultă»”
Nationala
Pițurcă a dezvăluit ce a discutat cu Gică Hagi despre Ianis: „Mi-a zis: «Piți, vorbește tu cu el. E încăpățânat! Îi zic același lucru, dar nu ascultă»”
Scandal la naționala Portugaliei! Cristiano Ronaldo și-a chemat avionul și a plecat de la lot: „Le voi spune tuturor adevărul”
Campionate
Scandal la naționala Portugaliei! Cristiano Ronaldo și-a chemat avionul și a plecat de la lot: „Le voi spune tuturor adevărul”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Pan Zhanle, dezvăluire despre David Popovici: „L-am întrebat dacă îmi poate doborî recordul mondial. Știți ce mi-a răspuns?”

Șoc în Bulgaria: patronul clubului din prima ligă a fost împușcat mortal » Momentul surprins de camere


Comentarii (2)
wittman68
wittman68  •  08 Februarie 2026, 16:56

Ce să facem, mereu cu sala plină și nimic. Vrem sa intimidăm adversarii cu sălile pline? Pai ei le au și mai pline și mai mari. Și ne și bat. Rămâne cum am stabilit. La anul vom fi și mai buni. Și cu săli mult mai pline.

Rebeka2007
Rebeka2007  •  08 Februarie 2026, 11:40

Mai umblati putin la scorul de la Gloria Bistrita....

Vezi toate comentariile (2)
Comentează