SPORTURI  »  HANDBAL  »  RULMENTUL

Cristina Neagu: "Am făcut greşeli şi le-am permis celor de la Larvik să câştige"

Articol de GSP - Publicat luni, 19 mai 2008 00:00

Cea mai bună marcatoare a Rulmentului în partida cu Larvik, Cristina Neagu, a declarat duminică seară, după meciul tur pierdut în Cupa Cupelor, că braşovencele au făcut mai multe greşeli în repriza secundă care le-au dat şansa nordicelor să se distanţeze pe tabelă.

"Am avut o primă repriză bună, dar în partea a doua am făcut un joc mai slab şi norvegiencele au ştiut să profite. Au fost destule durităţi, şi nu toate au fost semnalate de arbitri. Acum să nu se înţeleagă că am pierdut pe mâna lor. Am greşit şi le-am permis să câştige. Vom vedea la Braşov dacă patru goluri sunt puţine sau nu", a explicat Cristina Neagu.

Tehnicianul Rulmentului, Mariana Târcă, a explicat cum apărarea compactă a norvegiencelor a dus la căderea jucătorelor sale: "Normal că nu pot să spun că este bine. Este o finală, patru goluri pot fi multe, dar pot fi şi puţine. Am avut o cădere inexplicabilă în repriza a doua pe un fond de joc mai slab şi de luptă cu apărătorii adverşi, care ne-a măcinat". Mariana Târcă s-a declarat totuşi încrezătoare în şansele echipei sale: "Fetele au puterea să remonteze acest minus de patru goluri. Vom face o analiză a jocului şi vom pregăti meciul".

Finanţatorul echipei Rulmentul Urban Braşov, Teodor Florescu, a declarat că se aştepta la o partidă dificilă: "A fost un joc greu, dar ne aşteptam la asta. Acum ne gândim la meciul din retur pentru a vedea cine e mai bun. Nu această partidă a decis câştigătoarea Cupei Cupelor".

Gruparea feminină de handbal Rulmentul Braşov a pierdut, duminică, prima manşă a finalei Cupei Cupelor, în deplasare, scor 21-25 (13-13), în faţa formaţiei norvegiene Larvik HK. La finalul meciului, Cristina Neagu şi Heidi Flaatnes au fost declarate cele mai bune jucătoare ale meciului.

Meciul retur este programat pe 24 mai, de la ora 17:15, la Braşov. Delegaţia Rulmentului a primit trofeul Cupei Cupelor pentru a-l transporta în România.

Citește și:
Marius Marin merge la vizita medicală! Mundo Deportivo anunță transferul carierei pentru român
Campionate
Marius Marin merge la vizita medicală! Mundo Deportivo anunță transferul carierei pentru român
Mircea Rednic știe următorul antrenor al Rapidului: „Acestea sunt informațiile mele”
Superliga

„El Peque” s-a căsătorit cu „cea mai frumoasă femeie de pe planetă”
Tenis

Ce s-a întâmplat imediat după Dinamo - CFR » Inamicul fanilor dinamoviști + Scandări rasiste la adresa lui Pancu

Castelul Bran, dat americanilor. Plan dezvăluit acum în premieră
Profit.ro
Castelul Bran, dat americanilor. Plan dezvăluit acum în premieră
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră

Comentarii (9)
 •  21 Mai 2008, 10:42

Da ,Puteti sa bate..si imi place de tne ca esty foarte increzatoare.HAideeeee Chris!!! Hai Rulemntul!!!!

 •  20 Mai 2008, 17:27

Galeria va fi cu voi! 3 goluri vom reduce noi din diferenta, restu' depinde de voi ;)

 •  19 Mai 2008, 22:43

cel mai rau imi pare de Cristina.de restu sa se lipeasca lepra

Vezi toate comentariile (9)
Comentează