SPORTURI  »  HANDBAL  »  CSM BUCUREȘTI

EXCLUSIV // VIDEO Cristina Vărzaru, interviu amplu despre situația de la CSM București: „Suntem acuzate pe nedrept! Gyor a pierdut 8 finale de Ligă și apoi a luat trofeul! Dacă își pierdea cineva răbdarea cu ele?”

Cristina Vărzaru alături de Adi Vasile
Foto: Imago
Cristina Vărzaru alături de Adi Vasile Foto: Imago

Articol de , - Publicat vineri, 29 decembrie 2023 01:18 / Actualizat vineri, 29 decembrie 2023 20:39

Cristina Vărzaru (44 de ani), team-managerul celor de la CSM București și fostă mare handbalistă, a oferit un interviu pentru GSP.ro în care a vorbit despre anul pe care „tigroaicele” se pregătesc să-l încheie pe primul loc în Liga Florilor și doar pe locul 4 în grupa de Liga Campionilor.

Fosta extremă dreaptă, câștigătoare a trei Ligi ale Campionilor cu Viborg și una cu CSM București, a vorbit despre atribuțiile sale la echipă ca team-manager și a analizat parcursul „tigroaicelor” în cele două competiții importante în care este angrenată. 

Cristina a vorbit și despre cauzele pentru care CSM nu mai reușește să ajungă în Final Four-ul Ligii Campionilor. 

VIDEO Cristina Vărzaru: „Vreau mai multă constanță în Liga Campionilor”

- Sunteți în al doilea an la CSM București pe post de team-manager. Ce implică acest lucru? 
- Am foarte multe atribuțiuni. Eu sunt legătura dintre echipă și club, fac să se întâmple lucruri care le sunt necesare jucătoarelor zi de zi. Până să vină o jucătoare la București iau legătura cu staff-ul pe care îl am ca să creionăm strategia, apoi pun mâna pe telefon și iau legătura cu agenții jucătoarelor pe care le dorim. Negociem contracte, lucrăm la clauze. În momentul aducerii la echipă, eu și Vlad Enăchescu (n.r. - șef secție handbal CSM)  ne asigurăm că nu le lipsește nimic. 

- Continuați.
- De la apartamentul în care ele stau până la mașina pe care trebuie să o conducă, la condițiile de căldură în sală, la sălile în care să facem antrenamente, locurile în care să dormim în deplasări, care sunt orele de antrenament, cum stabilim cu adversarii orele de disputare ale partidelor. Cam astea sunt atribuțiile mele la echipă.

- Situația echipei în sezonul acesta cum o vedeți? 
- Pe plan intern stăm perfect de vreo 2 ani, nu am mai pierdut niciun meci. Sper să continuăm așa, deși mai avem jumătate de sezon de terminat. Suntem la o distanță confortabilă de locul 2, dar ăsta nu e un motiv să fim mai puțin atenți. Sunt în continuare meciuri extrem de grele pe care trebuie să le jucăm, în deplasări grele la Brăila, Vâlcea, Baia Mare, Bistrița, Rapid. Sunt multe echipe care ne pot pune probleme. Pe partea asta internă ne-a ieșit, sunt mai mult decât mulțumită. 

- Iar pe partea de Liga Campionilor? 
- Pe partea de Liga Campionilor suntem în obiectiv în continuare și nu cred că putem pierde locul 4. Sigur că sunt lucruri care pot fi făcute mai bine. Îmi doresc să avem mai multă constanță. Am avut meciuri excelente, precum cel cu Odense, și meciuri cu un nivel foarte jos. Îmi doresc mai multă constanță și să învățăm din meciurile astea pierdute. Dacă facem asta, cred că putem să tranșăm meciurile eliminatorii în favoarea noastră. 

Anul trecut am avut un traseu excelent până în "sferturi", unde am întâlnit o echipă mai bună decât noi. Mă gândesc că dacă am fi avut mai multe momente în care să fim puse la încercare, din care să învățăm mai multe, poate am fi putut fi la același nivel cu Esbjerg, nu cu un pas înapoi. Asta e speranța pe care o am, ca din toate meciurile acestea din care am ieșit mai rău să fi învățat ceva.

- Cristina Vărzaru

- Poate fi considerat un aspect negativ faptul că în campionat nu ați avut rivale în ultimii 2 ani?
- Dar am avut. Eu consider că al nostru campionat intern ne ajută foarte tare în ceea ce privește participarea noastră în cupele europene. Am avut și în sezonul ăsta foarte multe meciuri grele. Meciul cu Rapid din prima etapă de acasă, meciul de la Brăila. Sunt mai multe meciuri grele pe care noi le-am jucat, nu le-am considerat antrenament. Ne-au pus la încercare, nu cred că avem un campionat slab și nu cred că mai există un adversar în România, nici măcar ultimele clasate, unde să te duci și doar să te prezinți și câștigi. Chiar avem un campionat puternic. 

Cristina Vărzaru: „E nedrept să dăm în CSM București doar pentru că este echipa Primăriei Capitalei”

- Care este principalul motiv pentru care CSM București nu reușește să-și îndeplinească obiectivul și să facă pasul din "sferturi" spre Final Four în ultimii ani? 
- Este în continuare un obiectiv, dar trebuie să înțelegem că sunt și alte echipe care își doresc același lucru. Tot aud că se spune că CSM București, cu bugetul pe care îl are, nu are voie să piardă cu Brest acasă. Păi, Brest are bugetul nostru și al Rapidului la un loc. Gyor are aproape de 3 ori bugetul nostru. Vă mai pot spune încă 5-6 echipe care au bugetul peste al nostru, nu doar din străinătate, dar și din România. Rapid se apropie cu bugetul de noi, Bistrița e în aceeași situație ținând cont că în ultimii 2 ani nu a ieșit în Europa. 

-Așa...
- Ca să ne uităm atât de superficial la lucruri și să dăm în CSM București doar fiindcă este echipa Primăriei Capitalei mi se pare puțin nedrept și nu cred că este în ordine. Sunt mai multe echipe care vor și au valoare să intre în Final Four. "Sfertul" nostru a fost singurul cu două echipe puternice care meritau amândouă să meargă în Final Four. Așa am nimerit să picăm după ce, din păcate, am pierdut la Krim în ultima etapă, nemaiputând să jucăm cu Rapid. Nu voiam să jucăm cu Esbjerg, era echipa care ne scosese și cu un an înainte. Au fost mai bune decât noi, dar asta nu înseamnă că se fac lucruri greșite. Uitați-vă la Gyor.

VIDEO Cristina Vărzaru: „Comunicatul a fost ca un răspuns pentru tot valul negativ din presă”

- Ce este cu Gyor? 
- Până să ajungă să câștige o dată Liga Campionilor au pierdut 8 finale. Ce ar fi însemnat ca după 2-3 ani cineva din conducerea celor de la Gyor să zică că investiția e degeaba și să se retragă? Ar mai fi existat Gyor de astăzi? Dacă și-ar fi pus problema că fac ceva greșit nu ar mai fi existat superputerea de azi. Așa se clădesc echipele, în timp.  

CSM București este o echipă relativ tânără, chiar dacă a câștigat Liga Campionilor. Noi nu avem decât 15 ani de existență. În 15 ani o Liga a Campionilor câștigată și două alte Final Four-uri mi se pare că e o performanță extrem de bună. Evident că ne dorim cu toții să ajungem în Final Four, dar nu suntem singurii care își doresc și care luptă pentru asta. 

- Conducerea are această răbdare despre care vorbeați? Am văzut că s-a dat un ultimatum pentru Adi Vasile privind accederea în Final Four. 
- Avem un Consiliu de Administrație care este extrem de deschis la solicitările noastre, cu care avem o mulțime de discuții cu privire la forma actuală a echipei, cu ce putem face mai bine și deocamdată stăm foarte bine și la capitolul încredere. Drept dovadă comunicatul pe care l-a dat CSM București, că se va continua doar până la finalul sezonului cu Adi dacă nu se va califica în Final Four. 

Comunicatul a fost ca un răspuns pentru tot valul negativ din presă, al unor oameni pe facebook-ul nostru. Ăsta a fost motivul pentru care am considerat că este foarte important să ieșim și să spunem lumii ceea ce credem noi, adică că ne putem îndeplini obiectivele și că mergem cu staff-ul mai departe.

- Cristina Vărzaru

Citește și alte știri din handbal: 

Un altfel de interviu cu David Montes » Vine din Catalunya și alege dintre tradițiile românești și cele spaniole de Crăciun: „Cel mai mult îmi plac sarmalele”
RAPID
Un altfel de interviu cu David Montes » Vine din Catalunya și alege dintre tradițiile românești și cele spaniole de Crăciun: „Cel mai mult îmi plac sarmalele”
Rapid transferă din Rusia » O vicecampioană olimpică de la Tokyo 2020 vine în Giulești din vară
LIGA CAMPIONILOR
Rapid transferă din Rusia » O vicecampioană olimpică de la Tokyo 2020 vine în Giulești din vară

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (31)
laurentiu01
laurentiu01  •  05 Ianuarie 2024, 12:28

Pentru a pierde cele 8 finale trebuie sa te califici de fiecare data in Final Four . La Gyor ideea de competitivitate este maxima . Dacă nu ești in Final Four nu exiști . Csm ul condus de Vasile /Neagu nu are criterii de performante impuse ca de sunt bani publici plătiți de bucureșteni . Din păcate Varzaru este si ea doar o fericita bugetară care merge pe criteriul ziua trece leafa merge noi cu drag muncim .

MaxiP
MaxiP  •  02 Ianuarie 2024, 11:35
Postat de fotbalminim00 pe 29 Decembrie 2023, 22:08

poti sa nu fii tu de acord,nu pune tu ce bugete au ceilalti ca aia investesc in juniori,vezi ce jucatoare are CSM ca de cativa ani au crema jucatoarelor si marele antrenor Vasile nu a prins nici macar o semifinala

Si CSM investeste in juniori, tot aud si chestia asta, ca nu au treaba cu junioarele... pe bune, oamenii comenteaza fara informatii, din auzite de la altii, daca intri repede pe site-ul FRH si te uiti la rezultatele campionatelor de la J1 la J3 in ultimii ani, CSM are de departe cele mai bune sectii din tara. Asta nu mentioneaza nimeni, ma mira ca ei nu prea fac referire si la asta cand li se aduc acuzatii (cred ca si de-aici se remarca conducerea slaba). Intr-adevar, CSM nu promoveaza acele junioare, adica prea putine sunt pastrate in lotul de senioare si debutate ulterior. Pe undeva, e in nota echipelor multinationale de top, desi e adevarat, altele mai promoveaza 1-2 la ceva timp si o fac si jucatoare de baza daca se poate. Totusi, au pastrat si cateva tinere in lot din cand in cand, dar e clar ca nu vor deveni titulare.

dandana_2
dandana_2  •  30 Decembrie 2023, 14:41
Postat de Catalynn_13 pe 29 Decembrie 2023, 13:28

Așa ceva!? Și FC Fcsb a pierdut vreo 8 campionate și au fost ciuca bătăilor în CL, cred ca au stabilit în record chiar … acum ii comparam cu Real care au cele mai multe înfrângeri în UEFA !? :-)))

Excelent comentariu! Numai un prost l-ar critica (asta pentru că văd că e unul care, neînțelegând esența, o face).

Vezi toate comentariile (31)
Comentează