Articol de Costi Prună - Publicat luni, 08 septembrie 2025 14:02 / Actualizat luni, 08 septembrie 2025 16:37
CSM București a debutat cu înfrângere în Liga Campionilor, 27-28 la Ikast. Statistica confirmă meciul slab făcut de campioana României și scoate în evidență câteva dintre carențele echipei la începutul sezonului.
CSM București a fost favorită în meciul din Danemarca, împotriva lui Ikast , dar a jucat prost în prima repriză, pe care a pierdut-o cu 12-17, iar în partea doua a fost forțată să intre într-o cursă de urmărire, care s-a încheiat cu un gol primit în ultima secundă și tot efortul a fost în zadar.
CSM București depinde de Omoregie!
Chiar dacă formația bucureșteană a dat primul gol prin Maslova, continuarea partidei a fost de coșmar, Ikast s-a dus la 5-1, pe greșelile lui Omoregie, care a fost de nerecunoscut în prima repriză. Elizabeth Omoregie nu a marcat niciun gol în prima rundă, a greșit enorm la creație, făcând multe greșeli tehnice.
CSM București dă senzația că este dependentă în atac de slovenă și nici înlocuitoarea sa, olandeza Inger Smits nu ajută aproape cu nimic în atacul pozițional, nereușind să-și pună în valoare colegele.
Dependența de jocul lui Omoregie s-a confirmat în repriza secundă, când slovena și-a revenit prin cele 7 goluri marcate din 10 aruncări, și odată cu acestea, speranțele CSM-ului într-un rezultat pozitiv.
Evelina Eriksson și mâinile „moarte” ale CSM-ului!
Din păcate, revenirea lui Omoregie a fost singulară, deoarece extremele CSM-ului au fost inexistente în partidă. Friis, Ostergaard, Dindiligan și Mihai au marcat împreună doar 2 goluri în 60 de minute.
Cea mai mare dezamăgire a produs-o Trine Ostergaard, altădată mână sigură pentru campioană. În acest meci, daneza a fost zero pe linie, fiind înlocuită târziu cu Mihaela Mihai care a aruncat o singură dată la poartă și a ratat.
Cea mai bună jucătoare de la CSM București a fost portarul Evelina Eriksson. Suedeza a apărat nu mai puțin de 17 mingi, dar colegele sale și-au bătut joc deseori de realizările scandinavei și au rata cu nonșalanță în atac. Cu siguranță, dacă Eriksson nu apăra „dumnezeiește” cel puțin în prima repriză, CSM nu mai avea nicio șansă să revină în partea a doua.
„7 cu 6” și răzbunarea lu Emilie Arntzen!
CSM București putea să obțină în final un rezultat de egalitate, dar până la urmă șansa a fost de partea nordicelor.
La scorul de 27-26 pentru Ikast, în minutul 59.40, antrenorul Adrian Vasile cere time out și se consultă cu Omoregie dacă se va juca schema „4” sau va scoate portarul și va juca „7 cu 6”.
Cei doi se pun de acord pentru „7 cu 6”, Omoregie reușește să egaleze la 27, dar urmează o repunere ultra rapidă a danezelor și fosta jucătoare a CSM-ului, Emilie Arntzen a marcat de la jumătatea terenului în poarta goala, aducând victoria pentru Ikast cu 28-27. Apropo de Arntzen, norvegiana a jucat fantastic, marcând 7 goluri din tot atâtea aruncări.
După golul lui Arntzen, jucătoarele Bucureștiului au dat senzația că se uitau spre Dindiligan, deoarece extrema nu a ieșit repede la schimbare pentru ca Eriksson să poată ajunge la poartă.
„Dă-mi Doamne timp...!”
Cu doar 36% eficacitate în atac, cu 25 de mingi pierdute și 11 greșeli tehnice în meci, CSM București nu putea emite pretenții mai multe la partida de debut din Liga Campionilor, în fața danezelor de la Ikast.
Dacă amintim și cele 3 ratări de la 7 metri, nerealizările extremelor și singurul gol al Valeriei Maslova din 3 aruncări, atunci putem găsi unele cauze pentru înfrângerea CSM-ului din Danemarca.
Campioana României a jucat ce trebuie doar în repriza secundă, datorită unei apărări mult mai bune, în care a excelat suedeza Eriksson cu cele 17 parade și trezirii la realitate în atac a Elizabethei Omoregie.
Chiar dacă mai sunt 13 etape din faza grupelor, CSM București nu a arătat în partida cu Ikast, ca o formație cu pretenții de Final Four, și din acest motiv, antrenorul Adrian Vasile trebuie să rezolve urgent modul de exprimare al echipei, pentru că urmează meciurile cu FTC și Brest. Iar timpul nu este de partea tehnicianului bucureștean.