HANDBAL    •   CSM BUCUREȘTI - KRISTIANSAND 26-31

CSM BUCUREȘTI - KRISTIANSAND // VIDEO + FOTO "Tigroaice" sau "pisicuțe"? CSM București a făcut o partidă îngrozitoare și a pierdut la 5 goluri cu cea mai slabă echipă din grupă

FOTO: Raed Krishan +20 FOTO
FOTO: Raed Krishan

Articol de — Marian Ursescu Duminica, 04 Noiembrie

Campiona României CSM București continuă să navigheze în ape tulburi, suferind duminică  o înfrângere dureroasă pe teren propriu cu Kristiansand, scor 26-31.

De la un meci la altul, lucrurile nu se limpezesc, dimpotrivă, se încurcă parcă și mai mult pentru CSM. Din 20 octombrie, data la care se impuneau cu emoții în fața celor de la Vipers, la Kristiansand, și până duminică, încrederea nu a crescut. S-a spulberat.

Contra acelorași norvegience care joacă mereu cu seninătate, fără crispare, campioana României a acuzat startul lent de meci, 0-2, dar a revenit și părea că pune lucrurile pe făgașul corect când a trecut la conducere cu 5-3. Fuseseră câteva faze rezolvate inteligent și eficient cu extremele. Ce a urmat însă a zburat la polul opus. Greșeli, ratări, încordare, pierderea lucidității.

Oaspetele au profitat și nu au cerut voie pentru a se distanța, au acționat direct. Două, trei, chiar și 6 goluri au luat avans în prima repriză, 14-8 (minutul 22), apoi 15-9 și 16-10 (min. 26).

Speranțele unei reveniri au crescut odată cu partea a doua, când începutul a adus o apropiere la 3 lungimi, 14-17 (min. 33). Continuarea nu a mai fost la fel de inspirată. În niciun moment CSM nu a dominat și nu a amenințat consistent, iar ultimele minute au pecetluit o înfrângere clară.

Cu o apărare indecisă și un atac fluctuant, rezultatul are logică. La finalul săptămânii urmează însă un test dur la Budapesta, cu FTC. Vor reuși să se adune? Rămâne de văzut. 

CSM București bifează a doua înfrângere din actuala ediție a grupelor și ratează șansa de a se apropia de Ferencvaros. Bucureștencele antrenate de Dragan Djukic sunt pe 2, cu 4 puncte.

Kristiansand a bifat prima victorie din grupe și a acumulat 3 puncte, depășind-o pe Bietingheim.

Clasament


Click pe imagine pentru zoom!

Desfășurarea liveTEXT a meciului

min.60: FINAL de meci! Înfrângere umilitoare pentru CSM București, 26-31
min.57: Norvegiencele se desprind din nou la cinci goluri, iar CSM nu mai are nicio șansă să revină
min.53: Cristina Neagu înscrie în forță de la șapte metri, iar CSM se apropie încă o dată la trei goluri. Este 23-26, cu 6 minute înainte de final
min.50: Radicevic ratează nepermis o lovitură de la șapte metri. A ales să încerce o "scăriță", ghicită însă fără probleme de portarul norvegiencelor
min.47: Bucureștencele pleacă pe contraatac, iar Jovanka Radicevic înscrie elegant. CSM se apropie din nou la trei goluri, este 20-23
min.44: CSM joacă mai bine în repriza secundă și se apropie la trei goluri de norvegience
min.41: Cristina Neagu gândește perfect o fază de atac, îi pasează Amandei Kurtovic, care reia imparabil. "Tigroaicele" se apropie la patru goluri, 17-21
min.36: Kristiansand menține avantajul de 5 goluri, conduce cu 19-15
A început repriza secundă!
Pauză! Kristiansand o conduce pe CSM București cu 16-11
min.28: Cristina Neagu înscrie din nou, dar Kristiansand continuă să aibă un avantaj de 5 goluri, 16-11
min.26: Înscrie Cristina Neagu, cu o aruncare imparabilă de la 9 metri.  "Tigroaicele" sunt conduse cu 10-15
min.25: Lekic ratează o lovitură de la 7 metri, lovind bara! Norvegiencele sunt în continuare în avantaj, 14-9!
min.23: Ghinion cu repetiție pentru "tigroaice": Mehmedovic lovește bara, iar Kristiansand marchează din nou pe contraatac. E momentun în care Dragan Dukic solicită time-out
min.22: La reluare, CSM irosește o ocazie mare: Cristina Neagu trage în bară dintr-o poziție favorabilă, iar norvegiencele pleacă pe contraatac și reușesc să înscrie. 8-13
min.21: Norvegiencele au avans de patru goluri, 12-8, moment în care antrenorul lui Kristiansand solicită un time-out
min.19: CSM pleacă pe contraatac, iar Majda Mehmedovic nu mai ratează. CSM e condusă cu 7-11
min.17: Norvegiencele înscriu din nou. La atacul imediat următor, Majda Mehmedovic ratează de pe extremă, iar "tigroaicele" continuă serie de minute fără gol marcat
min.15: Kristiansand înscrie de două ori pe contraatac și conduce acum cu 10-6. CSM București nu a mai înscris de peste 7 minute
min.13: Amanda Kurtovic ratează dintr-o poziție favorabilă, iar norvegiencele își păstrează avantajul de două goluri, 8-6
min.9: Norvegiencele se apără mai bine atacurilor lui CSM și revin neașteptat, de la 3-5 la 6-5
min.5: Gol superb reușit de Lekic și CSM trece pentru prima oară în avantaj
min.4: Kristiansand a început mai bine, a condus cu 2-0, dar CSM București a reușit să egaleze după golurile lui Lekic și Cristina Neagu 
A început partida care se joacă în Sala "Dinamo"! Norvegiencele au primul atac! 

Comentarii (25)

Kiss Péter  •  05 Noiembrie 2018, 09:19

Titlul este gresit: cea mai slaba echipa este CSM ! Cu un buget ca al Barcelonei sau Real Madridului,platiti regeste din bani publici,tigroaicele au fost anihilate de veninul viperelor,devenind iepuroaice.Degeaba strangi crema Europei la un loc,daca nu pui suflet si inima.Strainele vor bani si sint lipsite de constinta nationala.Mai bine cu jucatoare din tara,cu bani mult mai putini dar cu performante mai bune. Exemplul poate fii chiar Ferencváros Budapest,care are jucatoare (2 exceptii) numai unguroaice,cu un buget de 60 la sute din cel al CSM-ului,conduce momentan si grupa cu 6 puncte si un golaveraj pozitiv....au fost prezente la toate turneele de campioane impreuna cu cea mai buna echipa a lumii,cu AUDI ETO GYŐR.Deci au o istorie de multi ani de zile si nu de trei ani. Nu antrenorul trebuie schimbat saptamanal,ci jucatoarele straine,care nu pun suflet si asteapta doar rasplata pecuniara.Si la Vipers joaca norvegience si nu straine,si puteti uita la majoritatea echipelor in afara de ETO GYŐR,care este finantata de AUDI,deci nu din bani publici !! Norvegiencele au luptat cu sufletul,iar amalgamul international din CSM,a fost scurtcircuitata la toate capitolele.Neagu nu mai este ce a fost,poate fi inlocuita si ea ci tinere talente din tara...nu mai ajunge sa ai forta,trebuie sa ai clarviziune,joc modern si constructiv,capitol la care este de mult depasita Neagu !

gido  •  05 Noiembrie 2018, 08:58

salariile de sute de mii de euro platite antrenorilor si jucatoarelor straine ar trebui investite in formarea de tinere jucatoare romane...cand vin olimpiadele si mondialele ne clasam mereu dupa locul 10...

olaru_alin  •  04 Noiembrie 2018, 20:33
Postat de pihus.magnificus. pe 04 Noiembrie 2018, 20:01

echipa căpușă ... din bani publici ... banii publici n-ar trebuii risipiti pe asa ceva .... scoli spitale infrastructura .... etc

nu ma deranjeaza finantarea asta (ca bucurestean)...ma deranjeaza ca nu promoveaza si jucatoare romance, tinere de perspectiva...asa ar ajuta si nationala Romaniei...

Vezi toate comentariile (25)

Comentează

Agenda

Oră Competiție / Post TV
14:00 Curling

Campionatul European

Eurosport 2
19:00 Baschet M

Anadolu Istanbul - Maccabi Tel Aviv

Digi 4
21:45 Fotbal, Cupa Națiunilor

Muntenegru - România

ProTV
Program TV complet

Liga 1

  Echipa M V E Î Golaveraj Pct
1 CFR Cluj 15 8 6 1 21 - 10 30
2 FCSB 15 8 4 3 29 - 15 28
3 CSU Craiova 15 7 5 3 27 - 12 26
4 Viitorul 15 8 2 5 17 - 15 26
5 Gaz Metan 15 7 4 4 17 - 17 25
6 Astra Giurgiu 15 5 5 5 17 - 14 20
7 Sepsi OSK 15 5 5 5 17 - 15 20
8 Călărași 15 3 8 4 12 - 14 17
9 Dinamo 15 4 5 6 15 - 21 17
10 Chiajna 15 4 5 6 10 - 19 17
11 Poli Iași 15 5 2 8 13 - 23 17
12 FC Botoșani 15 3 7 5 19 - 23 16
13 Hermannstadt 15 4 3 8 15 - 18 15
14 FC Voluntari 15 1 5 9 14 - 27 8