SPORTURI  »  HANDBAL  »  HANDBAL

Cu Huţu pe bancă

Articol de - Publicat luni, 14 septembrie 2009 00:00

Fostul portar al Oltchimului şi al "naţionalei" României a debutat sîmbătă în postura de antrenor la echipa Centrului Naţional de Excelenţă Vîlcea

La trei luni după ce s-a retras din postura de jucătoare, Luminiţa Huţupan Dinu a început o nouă carieră. Cooptată de preşedintele FRH, Cristian Gaţu, în noul colectiv de antrenori la Centrul Naţional de Excelenţă de la Rm. Vîlcea, Luminiţa a debutat sîmbătă în postura de tehnician într-un meci de liga a doua contra formaţiei Dolchimex Caracal.

A luat loc pe bancă alături de o altă mare glorie a handbalului românesc, Maria Torok Duca. "Vă rog frumos, vreau să debutăm cu o victorie. E primul meu meci şi vreau să faceţi un joc bun", le-a spus Huţu în vestiar elevelor sale. Apoi a luat deoparte portarii şi a început să lucreze cu ei. Oltencele de la Caracal i-au dat ceva emoţii Luminiţei. Au condus pînă în minutul 20. În tot acest timp Huţu a stat calmă şi a dat indicaţii handbalistelor de 16-17 ani. Le-a vorbit calm, fără să se agite, deşi se vedea că emoţiile o copleşesc.

Cu portarii discută cel mai mult. Prima e Roxana Chirilă, o fată grăsuţă, care visează să-i calce pe urme Luminiţei. "Roxana, stai cu braţele sus tot timpul!", "Nu mai fugi în scurt, aşteaptă să vezi unde trimite mingea!" sînt cîteva din indicaţiile Luminiţei. Apoi în poartă intră Ana Măzărean. Greşeşte un contraatac, dar Lumi o încurajează. "Nu-i nimic! Trimite mingea mai direct, fără boltă!". Cîte mingi nu a greşit şi ea, dar apoi a devenit cel mai bun portar de contraatac. Au spus asta Marit Breivik, antrenorul Norvegiei, şi Olivier Krumbholz, cel al Franţei.

Pe final, faţa Luminiţei s-a descreţit. Centrul Naţional de Excelenţă s-a desprins pe tabelă şi meciul s-a terminat 36-26. Huţu le-a felicitat pe fiecare în parte şi le-a mulţumit. Au făcut-o fericită. A debutat cu o victorie ca antrenoare. O meserie în care visează să descopere o nouă Luminiţa Huţupan.

"Au ce învăţa de la ea!"
Colegă la Centrul Naţional de Excelenţă de la Vîlcea cu Luminiţa, Maria Torok Duca crede că venirea fostului mare portar e un lucru formidabil. "E o onoare şi o bucurie să lucrez cu ea. Sper să facem treabă bună împreună. Oricum, portarii au mult de învăţat de la ea, nu trebuie decît să o asculte şi să muncească", a declarat fostul centru al "naţionalei" României.  "E foarte serioasă. De altfel, nu putea ajunge unde a ajuns dacă nu era serioasă", a încheiat Mori.

Fără bătaie la antrenamente
Luminiţa Huţupan Dinu îşi aduce aminte că a mîncat de multe ori bătaie de la primul ei antrenor, Ovidiu Ţoc, de la Piatra-Neamţ. "Cînd greşeam sau cînd nu-l ascultam, mai luam cîte o palmă sau cîte un fluier în cap", spune Lumi. În ziua de azi nu mai merge cu bătaia. Fetele sînt ascultătoare, învaţă de vorbă bună", crede Huţu. "Le spun mereu însă, că fără muncă, nu pot ajunge nicăieri. Şi eu, pînă am ajuns în echipa naţională, am rupt zeci de pantaloni în genunchi", a încheiat Huţu.

"Am lucrat cu foarte mulţi antrenori valoroşi. De la fiecare am învăţat cîte ceva. Nu aş vrea să dau însă nume, pentru că fiecare a contribuit în felul său la cariera mea"

"Îmi place mult ceea ce fac acum. Sper să pot ajuta portarii de la Centrul de Excelenţă de la Vîlcea să ajungă să depăşească performanţele mele"

"E mult mai greu ca antrenor. Ca jucătoare, cînd intri pe teren, emoţiile dispar, dar pe bancă, tremuri pînă la finalul partidei. Aici depinzi de ce fac jucătoarele, nu de ceea ce faci tu"
Luminiţa Huţupan Dinu

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”

Comentarii (5)
 •  15 Septembrie 2009, 19:40

IHF a publicat programul CM 2009 din CHINA , (5-20 dec): Group C Suzhou" NOR ROU HUN JPN TUN CHI" No Time Match 17:15 ROU - CHI 19:15 NOR - JPN 21:15 HUN - TUN 17:15 CHI - HUN 19:15 TUN - NOR 21:15 JPN - ROU 17:15 JPN - TUN 19:15 NOR - CHI 21:15 ROU - HUN Rest Day 17:15 CHI - JPN 19:15 HUN - NOR 21:15 ROU - TUN 17:15 TUN - CHI 19:15 NOR - ROU 21:15 HUN - JPN Rest- and Travel Day

 •  15 Septembrie 2009, 15:25

3+1=4 puncte ptr Oltchim. Adormitilor. Este pe locul II. La revedere.

 •  15 Septembrie 2009, 00:27

dar nu mai faci copiii?de 5 ani tot plangi?sau nu mai ai cu cine?

Vezi toate comentariile (5)
Comentează
Close