Articol de Ionuţ Coman - Publicat miercuri, 05 iunie 2019 16:42
La 44 de ani, Dalibor Cutura se desparte de HC Dobrogea Sud Constanța. Își începe cariera de antrenor, acceptând oferta venită de la CSM Focșani.
În vara lui 2012, HCM Constanța dădea lovitura, aducând pentru prima oară în handbalul românesc un handbalist străin cu o medalie europeană în palmares. La 37 de ani, Dalibor Cutura părea că vine în România să-și încheie cariera. Nimeni nu se aștepta ca sârbul să mai joace șapte sezoane și să o facă la cel mai înalt nivel!
Nici chiar el, așa cum mărturisește cu zâmbetul pe buze: „Nu mă gândeam că o să stau atât. Semnasem pe două sezoane și nici nu-mi trecea prin cap că o să joc la Constanța până la 44 de ani! Dar și eu, și familia mea ne-am simțit extraordinar aici. Mai ales că băiatul cel mic, Nikola, s-a născut la Constanța”, povestește sârbul.
Favoritul fanilor se desparte în această vară de Constanța, și va merge să antreneze pe CSM Focșani, echipa care a terminat actualul sezon pe locul 8. Obiectivul sârbului va fi intrarea în play-off cu echipa moldoveană.
„Am avut oferte să mai joc, o puteam face, dar vreau să-mi încep cariera de antrenor. În handbalul din Serbia nu vreau să mă întorc, pentru că nu există investiții și proiecte importante, campionatul este slab. Spania era o variantă, dar prefer România", a explicat Cutura.
Peste trei decenii de handbal
Povestea de iubire dintre centrul sârb și handbal se întinde pe durata a peste trei decenii.
„Sunt 27 de ani de când joc ca profesionist: am semnat primul contract la 17 ani, dar am mers la handbal când aveam 9 ani. Sunt importante și norocul, și genetica, și viața sportivă, și familia, totul contează. Soția mea, Marija, a fost mereu lângă mine, de când suntem împreună, din 1995, am depășit împreună toate momentele dificile.
A făcut sacrificii mari, a renunțat la cariera sa de actriță, la un teatru faimos în Serbia. Când m-am transferat prima oară în străinătate, a hotărât să lase totul și să vină cu mine. Și pentru mine, și pentru ea, familia a fost tot timpul pe primul loc. Viața de sportiv nu-i ușoară, toată lumea se gândește că ai salariu mare, că te plimbi prin lume, dar în spate sunt multe ore de antrenament și timp petrecut departe de familie. Totuși, nu mulți au norocul să facă în viață ceea ce le place”, spune fostul internațional.
Un Cutura rămâne la Constanța
În lotul constănțenilor rămâne însă un alt Cutura, David, fiul în vârstă de 17 ani al lui Dalibor. „David rămâne la Constanța, are contract cu clubul, este elev în clasa a 12-a. Joacă inter sau centru. Este deja mai înalt decât mine, are 1,95 metri, puțin slăbuț ca fizic, dar crește. Are calitatea necesară ca să ajungă un jucător bun, îi place mult handbalul, chiar dacă multă vreme a practicat fotbalul la Academia Hagi.
Juca mijlocaș și cred că era destul de bun. Culmea, la fotbal este stângaci, la handbal este dreptaci! Soția și cel mic, Nikola, se mută în Serbia, la Novi Sad, iar eu aștept să văd ce voi face în carieră", explică mândru Dalibor.
„Nu știu dacă m-am îmbogățit, dar am cu ce să trăiesc, să asigur un viitor bun familiei mele. Mi-am cumpărat o casă în Spania, la Pontevedra, lângă Vigo, aproape de litoralul Atlanticului. Un oraș frumos, turistic”Dalibor Cutura
„Constanța e a doua mea casă!”
Dalibor Cutura vorbește cu pasiune despre orașul care l-a adoptat cu brațele deschise. E legat pentru totdeauna de Litoralul românesc
- Dalibor, care sunt cele mai frumoase amintiri de la Constanța?
- Câștigarea titlurilor de campion cu HCM, meciurile din Liga Campionilor, primul trofeu cu HCDS, când am văzut cum crește un club nou. A fost greu pentru noi, cei care am rămas, cu un palmares bogat, cu meciuri la cel mai înalt nivel, am jucat din nou în liga secundă după mai mult de 20 de ani. Am avut oferte să plec la cele mai bune echipe din România, dar am rămas alături de prietenii mei. M-am simțit constănțean.
- Dar cele mai dificile momente?
- Dacă ar fi să aleg unul, este, cu siguranță, ultimul an cu HCM, când nu mai erau bani, nu mai exista un proiect pentru viitor. Am stat o jumătate de an neplătiți, dar chiar și așa am făcut rezultate bune. Nu mi-am mai recuperat banii, încă mă judec cu fostul club.
- Primul cuvânt care-ți vine în cap când vorbim despre România?
- Constanța. Este a doua mea casă. Practic, m-am stabilit aici, cu familia, cu copiii, am foarte mulți prieteni, iar fanii au fost mereu extraordinari. Vreau să le mulțumesc pentru tot! Unicul lucru care-i lipsește Constanței este o sală modernă, unde să poți face performanță. Iar acest oraș o merită! Cu HCM nu am putut să jucăm acasă în Liga Campionilor, am mers la Buzău, la București. Nu-i la fel când nu joci în fața suporterilor tăi.
- Ți-ai fi dorit să mai joci un sezon la Constanța?
- Da, pentru că simt că mai pot, sunt foarte bine fizic. A fost decizia clubului și a antrenorului, dar nu am nicio urmă de supărare. Doar vorbe bune despre Constanța.
- Cum ai caracteriza handbalul românesc în acest moment?
- A crescut mult. Pe vremuri, HCM era deasupra tuturor, dar campionatul s-a echilibrat în ultimii ani. Sunt cluburi puternice, care investesc mult și aduc străini de valoare. S-a văzut și în cupele europene. Nu știu de ce naționala nu se califică de mulți ani la turneele finale.
Debut pentru Serbia la 37 de ani
În palmaresul la echipa națională a Serbiei, Dalibor are medalia de argint la Campionatele Europene din 2012 și prezența la Jocurile Olimpice din 2012, de la Londra, unde a trecut de faza grupelor. Surprinzător, debutul său oficial la prima reprezentativă s-a produs la vârsta când alții se retrag, la 37 de ani.
„La Europenele de la Belgrad, de acasă, am făcut un turneu extraordinar, poate mai puțin finala, pe care am pierdut-o la un gol în fața Danemarcei. Dar celelalte meciuri au fost de-a dreptul fantastice, mai ales că am avut multă presiune pe umerii mei. Venisem la națională la 37 de ani și lumea se întreba ce caut acolo.
Am demonstrat ce pot încă din primele meciuri și am realizat o performanță superbă. Sunt mulțumit cu tot ce am făcut în carieră, dar nu mi-a fost ușor, pentru că nu am avut pe nimeni care să mă împingă din spate. Tot timpul am făcut pași mici. De exemplu, am debutat în prima ligă la 17 ani, dar a trebuit să aștept două decenii ca să debutez oficial la națională.
În rest, doar în amicale, nu mi s-au dat prea multe șanse să fac performanță. Cred că din cauza antrenorilor, fiecare are preferințele lui. În schimb, am jucat la națională la toate celelalte categorii de vârstă, la juniori și tineret, dar nu am avut norocul să câștig vreo medalie. Nu puteam participa la competițiile importante pentru că Iugoslavia era sub embargo", a explicat Cutura.
Trei accidentări grave
Chiar dacă are o carieră longevivă, Dalibor nu a fost ferit de accidentările grave. „Am avut trei operații majore, dar am revenit de fiecare dată și mai puternic. Am semnat primul mare contract din carieră cu Veszprem, când aveam 22 de ani. M-am dus cu mari speranțe, dar, după doar șapte zile, mi-am rupt ligamentele umărului drept la un antrenament. Am stat opt luni departe de teren.
Oricum, am avut noroc, pentru că operația făcută în Ungaria a fost perfectă și nu am mai avut niciodată probleme. În Spania, am suferit o ruptură de ligamente și de menisc la genunchiul drept și am lipsit o jumătate de an. Apoi, la Constanța, m-am ales cu o fractură la gleznă și am ratat o parte a sezonului în 2014”, povestește sârbul.
„Am avut mereu ambiție, și acum cred că puteam obține mai mult. Am jucat cu naționala la Europene și la Jocurile Olimpice. Am câștigat 3 titluri de campion în Iugoslavia, unul în Ungaria, alte trei în România, am evoluat mai mult de un deceniu în unul dintre cele mai puternice campionate din lume, în Spania” Dalibor Cutura
Pasiune pentru tenis
Pe lângă handbal, Dalibor mai are o pasiune sportivă, tenisul, participând la turnee pentru veterani, printre care și Internaționalele României de la Mamaia.
„Merg la turneele de veterani în țară, dar și în Ungaria, în Serbia, am fost și la Europene. Am început să joc singur, pe la 25 de ani, îmi place foarte mult tenisul și îl urmăresc la televizor de câte ori am timp. De exemplu, acum mă uit la Roland Garros. Îmi place mult de Simona Halep, obține performanțe incredibile, la fel ca Novak Djokovici la noi. Chiar am încercat să joc un set cu ea, când venea la Constanța, am vorbit cu mai multe persoane care o cunosc bine, dar nu am reușit”, dezvăluie sârbul.
„Sunt playmaker, toată echipa depinde de indicațiile pe care le dau, de la mine începe jocul. Ești mereu mâna dreaptă a antrenorului în teren. În momentele grele, ai cele mai mari responsabilități, trebuie să iei rapid hotărârile. De aceea, cred că handbalul este cel mai dificil sport, ai nevoie de inteligență, inventivitate, viteză, forță, toate pentru a juca la nivel înalt”Dalibor Cutura
La un pas de Final Four
Înainte de a veni la Constanța, în 2012, Cutura a fost foarte aproape de o prezență spctaculoasă în Final Four-ul Ligii Campionilor. "Cea mai mare performanță am făcut-o la Ademar Leon, cu care am fost aproape să joc pentru trofeul Ligii Campionilor. În "sferturi", am câștigat acasă la 11 goluri cu Fuchse Berlin, dar am pierdut la aceeași diferență în deplasare. Am ratat calificarea din cauza golurilor mai puține marcate în deplasare. Dar, în acel sezon, am terminat pe locul 3 în campionat, după marile forțe Barcelona și Ciudad Real", spune acesta.
„Meciul de retragere îl voi face acasă, la Crvenka, orașul meu natal. Este mic, nici nu știu dacă mai sunt 5.000 de locuitori. Avem doar sală de baschet, dar acolo îl voi organiza. Vreau să-mi închei cariera acolo unde am început-o”Dalibor Cutura
Coleg cu fratele său la națională
Fratele mai mic al lui Dalibor, Davor Cutura, joacă și el handbal la nivel înalt, cei doi fiind timp de câțiva ani colegi în naționala Serbiei. Inter stânga, acesta joacă în prezent la Condes de Albarei Teucro și se numără printre primii zece marcatori din istoria campionatului spaniol.
„Suntem cu toții din Balcani, de aceea ne-am acomodat ușor în România. Avem aceeași mentalitate, românii, sârbii, croații, muntenegrenii, macedonenii, bosniacii, tot ce înseamnă ex-Iugoslavia. Așa se explică atmosfera bună de la echipă”Dalibor Cutura
