SPORTURI  »  HANDBAL  »  CAMPIONATUL EUROPEAN 2010

Danemarca şi Croaţia rămîn neînvinse la Euro

Articol de - Publicat joi, 21 ianuarie 2010 00:00

Ziua a treia a Campionatului European din Austria a adus o singură surpriză, egalul smuls în ultimele secunde de echipa ţării gazdă în faţa Islandei, vicecampioana olimpică.

Nordicii au condus cu 20-17 la pauză şi cu 37-34 cînd mai erau doar 53 de secunde! Incredibil însă, Austria a marcat de trei ori în mai puţin de un minut şi a reuşit primul punct din istorie la un turneu final. A fost un final nebun cu gazdele marcînd două goluri în 25 de secunde. Mai mult chiar, golul egalizator a fost reuşit de Wagesreiter din propria jumătate de teren.Meciul a fost arbitrat de cuplul din România, Din-Dinu.

Croaţia a reuşit a doua victorie la Euro 2010. Vicecampioana europeană de la ediţia anterioară a avut însă de luptat din greu contra Ucrainei. Pînă în minutul 50 ucrainienii au fost la conducerea partidei, ultima dată cu 23-22. În prima repriză au avut şi trei goluri avantaj, dar pe final, au cedat. Formaţia lui Lino Cervar a cîştigat cu 28-25 şi are punctaj maxim.

Campioana Europei, Danemarca, s-a respectat şi ea în meciul cu Serbia. A luat avans din start, şi cu toate eforturile plavilor, aceştia nu au putut decît să mai îndulcească diferenţa, terminîndu-se 28-23. Norvegia a reuşit şi ea primul succes, 28-24 cu Rusia. Nordicii vor lupta însă cu ucrainienii pentru un loc în Main Round, şanse avînd şi Rusia.

Rezultatele zilei a treia:

GRUPA A

Ucraina-Croaţia 25-28 (14-12)

Norvegia-Rusia 28-24 (16-13)

CLASAMENT

1. Croaţia 4p, 2. Norvegia 2p, 3. Rusia 2p, 4. Ucraina 0p.

GRUPA B

Austria-Islanda 37-37 (17-20)

Serbia-Danemarca 23-28 (9-15)

CLASAMENT

1. Danemarca 4p, 2. Islanda 2p, 3. Austria 1p, 4. Serbia 1p.

 

Citește și:
A coborât pe gazon și a sărbătorit titlul alături de Baiaram
Superliga
A coborât pe gazon și a sărbătorit titlul alături de Baiaram
Singurele cuvinte rostite la firul ierbii de Mihai Rotaru, după titlul cucerit de Universitatea Craiova
Superliga
Singurele cuvinte rostite la firul ierbii de Mihai Rotaru, după titlul cucerit de Universitatea Craiova
David Matei, interviu alături de părinți: „Îi iubesc, sunt tot ce am!” + „Poate îmi va face o surpriză domnul Hagi”
Superliga
David Matei, interviu alături de părinți: „Îi iubesc, sunt tot ce am!” + „Poate îmi va face o surpriză domnul Hagi”
Cine e personajul misterios de lângă Gică Hagi și Gino Iorgulescu » Fost conducător în Divizia A, acum de nerecunoscut
Superliga
Cine e personajul misterios de lângă Gică Hagi și Gino Iorgulescu » Fost conducător în Divizia A, acum de nerecunoscut
Cea mai vândută mașină de oraș din Europa are zero stele EuroNCAP
Profit.ro
Cea mai vândută mașină de oraș din Europa are zero stele EuroNCAP
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră


Comentarii (5)
 •  22 Ianuarie 2010, 12:18

Nimeni nu transmite in Romania,le vedem si noi cum putem; la unguri,sarbi,rusi pe P.C. Semifinalele si finala se transmit pe TVR 2; Iar pe canalele noastre de sport- viata privata a fotbalistilor ce-au mancat,ce-au baut ,cu cine au mai petrecut?Si macar de-ar avea valoare dar vai mama lor.

 •  22 Ianuarie 2010, 11:47

Pentru cei de la GSP: Chiar nu vedeti ca toata lumea intreaba cine televizeaza meciurile de la euro2010. Macar dati o informatie , ce canale de televiziune transmit meciurile.

 •  22 Ianuarie 2010, 09:26

Sport 1 Hungaria (cine are Digi TV sigur vede cred ca), DSF, ZDF, RTS2(Serbia)toate necodate si altele codate.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează